Un moment cu adevărat emoționant, pe care l-am trăit împreună.
16 decembrie 2023 va rămâne un moment istoric în călătoria românilor din diaspora UK.
Pentru prima dată, ni s-a oferit o platformă, în unul din cele mai simbolice locuri din lume, să prezentăm o oră din cultura şi tradițiile noastre de Crăciun.
Ce onoare şi ce privilegiu!

Căldura poporului român s-a simțit ca niciodată până acum. Acesta a fost cel mai emoționant eveniment din câte am organizat vreodată. Am cântat împreună şi am plâns împreună, am râs împreună şi ne-am bucurat de sentimentul acela de “acasă”. Ne-am adus aminte de România, de copilăria noastră şi de identitatea noastră, scrie RoConect pe facebook, preluat de Romanian Global News.
Cred că toți am simțit aceleaşi trăiri la unison.
Nici nu ne putem găsi cuvintele să exprimăm ce sentimente ne-au încercat, dar vom rămâne cu această amintire pentru totdeauna, se arată pe https://www.facebook.com/roconect/posts/751812186984751?ref=embed_post
Mii de londonezi, între care numeroși membri ai comunității românești, s-au strâns la sfârșitul săptămânii trecute în celebra piață Trafalgar Square din Londra, pentru a asculta colinde românești.
50 de voluntari în port popular, coordonați de pianistul și dirijorul Cornelius Orășanu de la Allegretto Music Academy, au cântat „Iată, vin colindători”, „Steaua sus răsare”, „Trei Păstori”, „Domn-Domn să-nălțăm” și alte colinde românești. Recitalul a început cu rugăciunea „Tatăl nostru” rostită în limba română.
Colindul „O, ce veste minunată!” a fost interpretat de una dintre finalistele concursului „Românii au talent”, Mara Prună, absolventă a Guildhall School of Music & Drama, secția compoziție, și de Florin Dumitru. Împreună cu ei au cântat toți românii prezenți.

La eveniment a participat Excelența Sa Laura Popescu, Ambasadoarea României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care a transmis felicitări organizatorilor și urări de bine tuturor românilor.
Episcopul anglican John Barker, a cărui soție, Ella Barker, este membră a comunității românești și a fost altista corului din Trafalgar Square, le-a explicat în limba engleză celor prezenți:
„Vorbitorii de limbă engleză se întreabă ce se întâmplă aici. Aceasta este România reală, România adevărată! Și sunt mândru să fiu parte din România și mereu voi fi!”
Recitalul de colinde românești din Trafalgar Square a fost organizat de Primăria Londrei, Asociația ROconect și Institutul Cultural Român din Londra.