Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
Așteptam momentul în care cineva să dea vina pe Putin și Rusia c-ar fi în spatele protestelor transportatorilor și fermierilor români, în condițiile în care manipularea legată de faptul că George Simion i-ar fi organizat, s-a fâsâit, dar mai mult, risca să-l crediteze pe liderul AUR cu o putere de organizare și convingere pe care încă nu o are, scrie analistul politic Cozmin Gușă, preluat de Romanian Global News.
Și uite că ieri au apărut gorniști de serviciu, în persoana unor jurnaliști ca Robert Andrei sau Elena Marin (posibil să existe, dar eu și alți colegi din presă nu-i cunoaștem), care ne anunță așa, în mod identic pe câteva site-uri: „Lucrurile să o ia pe o pantă foarte periculoasă în privința protestelor din ultimele zile. Au apărut printre protestatari drapele ale Rusiei cu semnul Z, semnul „operațiunii speciale din Ucraina”. Dacă verifici conturile de social-media ale unora din cei din stradă găsești doar referiri la masonerie, complotul mondial evreiesc și multe multe din ingredientele și produsele propagandei ruse.” În articolul scris identic, dar semnat de persoane diferite, mai apare poza unui protestatar anonim cu steagul Rusiei pe umăr, fără ca să se indice măcar locația sau identitatea celui fotografiat de la un metru distanță. N-are rost să mai insist, e limpede făcătura de presă, dar și mai clar e că, în fața unui eveniment de asemenea amploare, strategii guvernului sunt praf!
Apoi, i-am auzit pe diverși analiști sau comentatori mirându-se ba că cei care protestează sunt prea bine organizați (din păcate, nu sunt), sau că de unde au bani de motorină pentru deplasarea autovehiculelor, iar dacă au bani de ce îi cheltuiesc pentru a protesta, ș.a., vrând să sugereze că există coordonare sau finanțare oculte în spatele protestului, probabil că începând de azi sau mâine o să se completeze cu faptul că n-ar putea fi decât Putin și banii rusești. Păi bine măi, comentatorii lui pește prăjit, unde ați fost în ultimul an în care în sute de intervenții la televiziuni, radiouri, pe internet, acești transportatori și fermieri avertizau guvernul României că activitatea lor va fi pusă pe butuci din pricina strategiei sinucigașe de favorizare a exportului ucrainean de cereale în dauna celui românesc, a dezavantajării transportatorilor români (inclusiv prin refuzul Schengen), despre suprataxări sau neplata la timp din partea guvernului, etc., iar mulți din presă am scris și vorbit argumentat tot de sute de ori despre faptul că guvernul greșește în mod fatal?! Azi, acești analiști de doi bani se miră și se prefac că nu pricep disperarea acestor români întreprinzători care, atenție, nu luptă în zilele astea doar pentru supraviețuirea afacerilor lor, ce sunt oricum cocoșate de povara unor credite extrem de scumpe, ci militează pentru ca să nu fie îngropate domenii vitale pentru economia românească, transporturile și agricultura, datorită cărora am putut marca creștere economică în ultimele decenii.
Faptul că Guvernul recurge la manipulare în cazul acestui mega-protest e rușinos, dar nu prea miră pe nimeni. Grav e că, din bâlbâiala organizării negocierilor, cu comunicatele aferente, am priceput că nu se pot oferi soluțiile cerute de către protestatari și că se preferă o tergiversare, pe durata căreia transportatorii și fermierii să fie convinși (prin mijloace specifice unui stat securist!) ca să renunțe la revendicările lor. Dacă Ciolacu, Grindeanu sau alții din Guvern cred că asta e posibil, îi anunț că-n acest fel își organizează singuri plecarea de la guvernare, într-un cor de huiduieli generalizate (unde vor participa inclusiv colegii lor liberali), ce va fi fatal PSD-ului în acest an electoral. Soluția bună și normală este să îndeplinească rapid revendicările protestatarilor, normale și ultranecesare, chiar dacă pentru asta trebuie să-i anunțe pe americani că vor avea probleme cu exportul cerealelor așa-zis ucrainene, sau pe cei de la Bruxelles că s-au decis să aplice și-n România modelul polonez în relația cu Ucraina.