Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
Cele peste două milioane de români stabiliți în Italia și Spania au sărbătorit sâmbătă Praznicul Botezului Domnului la Roma, Madrid și Barcelona, transmite Romanian Global News.
La Roma, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari la Paraclisul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Centrul Eparhial, scrie Basilica.ro.
Ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre arătarea Sfintei Treimi și efectele ulterioare ale Botezului Domnului.
„Astăzi este prilej de mulțumire și de a aduce slavă lui Dumnezeu, pentru că Se coboară la noi, pentru că ne iubește și să ne împărtășească ceea ce El este, iubirea Lui, Harul Lui, lumina Lui ”, a spus Episcopul Ortodox Român al Italiei.
Românii stabiliți în capitala Spaniei au sărbătorit Botezul Domnului la Catedrala Episcopală, prin Sfânta Liturghie și slujba Aghesmei Mari oficiate de Preasfințitul Părinte Timotei.
Deși era fără de păcat, a explicat Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, Mântuitorul s-a lăsat botezat de către Ioan.
„Acesta este Dumnezeul nostru! Nu este un despot, care așteaptă ca noi, oamenii, să mergem înspre El, și nu așteaptă ca sluga să I se închine”, a afirmat Episcopul Ortodox Român al Spaniei.
În regiunea Catalonia, Boboteaza a fost sărbătorită la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Barcelona. Programul liturgic a început de vineri cu slujba Vecerniei și a continuat sâmbătă cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
În aceste două țări se află cel mai mare număr de comunități românești din diaspora. Aproximativ 2 milioane de români locuiesc în Italia și Spania.