Preşedintele AUR, George Simion, a declarat prin intermediul unui comunicat că premierul Marcel Ciolacu minte atunci când spune că nu doreşte comasarea alegerilor, scrie https://r3media.ro, preluat de Romanian Global News.
Liderul AUR a mai afirmat că a obţinut informaţii de la prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan potrivit cărora şeful Executivului va propune săptămâna viitoare modificarea unor articole din Codul Administrativ.
„Ciolacu minte, iar, cu neruşinare! Deşi a garantat că nu va modifica nicio lege pentru comasarea alegerilor, planul secret al lui Marcel Ciolacu este acela de a opera în Codul Administrativ, în următoarea săptămână, modificarea duratei de preluare a mandatelor de la 20 de zile la 120 de zile, spre exemplu. Aceasta este modificarea legislativă dorită de Marcel Ciolacu şi pe care vrea să o impună. Această informaţie mi-a parvenit direct de la prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, care se dezice, din toate discuţiile private avute cu el, de această colaborare cu PSD şi curtează din ce în ce mai activ AUR”, a declarat Simion, joi, într-un comunicat al AUR.
De asemenea, George Simion a mai explicat că “toate demersurile făcute pe lângă judecătorii Curţii Constituţionale nu doar sunt ilegale, ci vor ajunge să se transforme în ani grei de închisoare”.
„Discuţiile purtate ieri la Consiliul Legislativ de Toni Greblă şi Marian Neacşu şi toate demersurile făcute pe lângă judecătorii Curţii Constituţionale nu doar că sunt ilegale, ci vor ajunge să se transforme în ani grei de închisoare”, a mai declarat George Simion , în același comunicat
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că alături de parlamentarii PSD au stabilit că nu vor vota nicio modificare legislativă în acest moment privind comasarea alegerilor sau decalarea unui rând de alegeri.
Acesta a mai adăugat, în prezent, “cu certitudine” se ştie că în data de 9 iunie vor fi alegeri europarlamentare.
Miercuri, 31 ianuarie, parlamentarii AUR au protestat în sala grupului PSD din Parlament, unde trebuia să înceapă o ședință a conducerii partidului pentru a discuta despre comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale.
Protestatarii AUR s-au strâns în fața sălii PSD din Parlament având coli de hârtie cu mesaje precum: „PSD şi PNL pun democraţia în pericol”, „Marcel pentru noi e un pui de dictator”, „Ciolacu şi PSD, distrugătorii democraţiei şi statului de drept”, „Pas cu pas PSD şi PNL reinstaurează dictatura”.
AUR acuză PSD că prin comasarea alegerilor ar încălca „dreptul românilor de a vota liber” și susține că o astfel de măsură ar fi „singura salvare a PSD şi PNL pentru a scăpa de furia românilor, iar Ciolacu şi PSD reprezintă un pericol pentru democraţie”.