Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Kievul nu se dezminte în politica sa de asimilare a celor jumătate de milion de români din Ucraina. După SBU, Biserica Autocefală a Ucrainei face presiuni ca parohiile românești din regiunea Cernăuți să treacă sub oblăduirea sa și nu la biserica de la care au fost răpite adică Biserica Ortodoxă Română, transmite Romanian Global News.
Episcopul Teognost (Bodoriak) al Cernăuților și Bucovinei le oferă posibilitatea integrării în așa-numitul „Vicariat Ortodox Român al PȚU”, potrivit Bucpress.
Ierarhul a precizat că „Vicariatul Românesc” din cadrul PȚU a fost format în 2019. La acea vreme, Patriarhia de Constantinopol a acordat Tomusul privind autocefalia Bisericii Ortodoxe din Ucraina. Potrivit acestuia, Vicariatul Românesc este oglinda Vicariatului Ortodox Ucrainean din cadrul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).
„Acolo, ei vorbesc ucraineana și se comunică în română. Dar Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române le-a acordat dreptul de a-și păstra tradițiile sale ucrainene, cultura, limba și limba slujbelor religioase, pentru a satisface nevoile spirituale ale ucrainenilor din România”, spune Teognost.
Episcopul a dat asigurări că în „satele vorbitoare de română” slujbele se vor desfășura în limba aleasă de enoriași. În plus, dacă doar comunitatea aderă la acest Vicariat, fără acordul preotului, în parohia respectivă va fi detașat un alt preot care poate ține slujba în limba aleasă de enoriași.
Nicio parohie nu a aderat până în prezent la Vicariatul Românesc din cadrul Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei. Mai mult decât atât, Vicariatul nu are în prezent nici ierarh. Acesta ar trebui să fie un reprezentant al comunității românești care se va supune direct Mitropolitului Epifanie al Ucrainei.
În acest context, facem precizarea că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în urmă cu o lună înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina. Aceasta ar fi subordonată canonic Patriarhiei Române, întocmai precum Mitropolia Basarabiei din Republica Moldova.
Decizia Sfântului Sinod al BOR a primit cirtici atât din partea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Ucrainei, cât și din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, subordonată Patriarhiei Moscovei.