Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Întrucât Patriarhul Kirill al Moscovei devine din ce în ce mai radical, preoții ortodocși din R. Moldova și Estonia au început să rupă legăturile cu cei din conducerea rusă, scrie publicația Politico, citată de https://www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Potrivit sursei, unul din preoții din R. Moldova, satul Bozieni, Tudor Roman, a aprins trei lumânări lângă altarul bisericii. „Mă rog pentru iertare pentru păcatele Patriarhului Kirill”, a spus el jurnaliștilor.
Mai mulți preoți din R. Moldova susțin că e clar că liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill al Moscovei – liderul general al Bisericii Ortodoxe din Moldova – a deraiat pe calea răului.
În Rusia, religia este folosită pentru a justifica războiul din Ucraina. „Nu trebuie să ucizi. Biserica Ortodoxă nu poate tolera crima”, a afirmat părintele Roman.
Dar patriarhul Kirill a devenit tot mai extremist de când a început războiul în Ucraina. Într-o declarație recentă, el spunea că Rusia poartă un „război sfânt” în Ucraina și că teritoriul ucrainean ar trebui anexat de Rusia. Poziția bisericii este că „operațiunea militară specială” din Ucraina este un război sfânt pentru a proteja lumea rusă de Occidentul rău. „Rusia este creatorul, stâlpul și apărătorul lumii ruse”, se menționa într-un document adoptat la sfârșitul lunii martie.
Dar bisericile ortodoxe ruse nu se găsesc doar în Rusia, ele există în întreaga lume. Și, la fel ca în Moldova, biserica din Estonia este într-o tulburare morală – și acolo, documentul „Războiul Sfânt” devine o ultimă picătură.
În Estonia, populația rusă reprezintă 16%, având peste 100 000 de credincioși. „Cel mai înalt lider spiritual al bisericii lor a declarat „ un război sfânt împotriva Occidentului”, inclusiv împotriva Estoniei. Aceasta înseamnă instigare la terorism – dacă o acțiune similară ar fi întreprinsă de un cleric islamic, am tolera-o? Cu siguranță nu”, a spus ministrul de Interne al Estoniei, Lauri Läänemets.
„Așa vorbește un grup extremist, dar nu liderul bisericii”, a menționat Pavel Borșevschi, parohul bisericii Sfântul Dumitru din R. Moldova.
În prezent, R. Moldova găzduiește aproape 1.000 de biserici ortodoxe ruse, peste 90% dintre moldoveni identificându-se ca creștini ortodocși. Formal, Kirill este încă cel mai înalt conducător spiritual, inclusiv al bisericii Sf. Dumitru și al parohului Borșevschi. Totuși, „numele Patriarhului Kirill nu este menționat în biserică în zilele lucrătoare. Oamenii nu mai pot tolera biserica rusă, care s-a transformat într-o sectă”, a spus părintele Borşevschi.
De la izbucnirea războiului în Ucraina, peste 60 de biserici din Moldova au trecut la Patriarhia României. Oficial, Biserica Ortodoxă din Moldova este încă angajată să rămână sub Patriarhia rusă, deși condamnă războiul Rusiei în Ucraina.
Între timp, Biserica Ortodoxă Estonă (aflată sub Patriarhia Moscovei) încearcă, de asemenea, să se distanțeze de declarațiile pro-război ale lui Kirill. Și la începutul acestui an, serviciul de securitate al țării l-a considerat pe liderul bisericii sale ortodoxe, Mitropolitul Eugen Reșetnikov, o amenințare la adresa securității Estoniei, ceea ce a dus la neprelungirea vizei de rezidență. Prin urmare, Läänemets consideră că biserica nu mai poate continua sub conducerea lui Kirill, iar statul intenționează acum să ia măsuri legale pentru a face această schimbare.
Pentru aceasta, el conturează două opțiuni:
• fie bisericile ortodoxe din Estonia se despart de Patriarhia Moscovei – așa cum fac în prezent bisericile din Moldova;
• fie statul intervine din motive de securitate și încetează activitățile Bisericii Ortodoxe Estone sub Patriarhia Moscovei ca o organizație.
Cu toate acestea, există o altă opțiune de luat în considerare. În 2019, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului a acordat autoguvernare Bisericii Ortodoxe unificate din Ucraina. Și Președintele Parlamentului Estoniei, Lauri Hussar, vede aceasta ca o posibilă soluție pentru bisericile din Estonia – să intre sub jurisdicția Patriarhului Constantinopolului. „În cele din urmă, această problemă va fi rezolvată când Ucraina va câștiga acest război, determinând bisericile locale din Estonia să-și reconsidere afilierile”, a spus el.
Oficial, Biserica Ortdoxă a Moldovei încă mai rămâne angajată în fața Patriarhiei Ruse, cu toate că a condamnat războiul Rusiei în Ucraina, mai scriu jurnaliștii de la Politico.
Romanian Global News se întreabă de ce Politico nu l-a întrebat pe preotul Pavel Borșevschi de ce acesta nu trece, cum au făcut-o deja zeci de preoți, la Biserica mamă, adică la Mitropolia Basarabiei, care ține de Patriarhia Română? Preotul Borșevshi dă lecții dar el însuși nu le urmează! Prietenii știu de ce….