Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Despre diferența dintre mișcare și partid – dacă AUR va fi să reprezinte cu adevărat un pol suveranist va trebui să caute să rămână mișcare, să nu se transforme într-un grup de interese, a spus la Culisele Statului Paralel, prof. univ. Radu Baltasiu în dialog cu realizatorul emisiunii, Anca Alexandrescu, transmite Romanian Global News.
De ce nu este incompatibilă mișcarea suveranistă de o bună relație cu SUA, și care este foarfeca geopolitică din care superputerea ne poate ajuta să ieșim, cu condiția să avem elitele care „să prindă” această nesperată oportunitate, a fost un alt subiect abordat.
O altă temă de interes a fost despre tragedia fără margini a „României educate” – expresia a ceea ce același președinte peste mexicanizarea României numea nu demult „prăbușirea statului”, dar și despre cum vom rămâne doar 8 milioane în mai puțin de 80 de ani (cât a trecut de la epoca de vârf a conștiinței noastre civilizaționale din interbelic).