Alianța pentru Unirea Românilor a organizat joi, 16 mai, în fața sediului Autorității Electorale Permanente, un protest împotriva măsurilor luate de PNL-PSD pentru a îngrădi dreptul la vot al românilor din Diaspora, Romanian Global News.
„Protestăm în faţa sediului AEP împotriva deciziei total neconstituţionale şi nedemocratice PSD-PNL de a închide numeroase secţii de vot din diaspora şi de a-i împiedica pe românii aflaţi peste hotare să voteze organizând alegerile într-o singură zi. (…) Facem apel la românii din diaspora să vină în ţară să-şi exercite dreptul la vot”, a transmis Simion.
„Dreptul românilor din Diaspora la vot este îngrădit! Secții importante au fost desființate, unde erau comunități numeroase de români. Se votează într-o singură zi și nu avem vot prin corespondență. Vor pasa responsabilitatea de la unii la alții, dar cu toții au făcut înțelegere. Vor să îngrădească populația activă a României. Șase milioane de români care trăiesc în Diaspora și care nu vor putea vota în 900 de secții, dacă nu sunt două zile de vot, dacă nu există vot prin corespondență, dacă nu au o secție măcar la 100 de km de casă. Nu își vor putea exercita acest drept la vot. De aceea protestăm în fața AEP, suntem solidari cu cei goniți de PNL-PSD din țară, de sărăcie și din cauza condițiilor de aici. Susținem Diaspora să voteze, altfel aceste alegeri nu sunt democratice.
Fac un apel la Diaspora să vină în țară să voteze, pentru că vor fi iar cozi, pentru că le va fi îngrădit dreptul. Toți cei care au posibilitatea pe 9 iunie să vină și să facă diferența și în localitățile lor, vor fi cinci buletine de vot în țară, doar unul în Diaspora. Facem apel la aceștia să vină în țară să își exercite dreptul de vot pentru că Marcel Ciolacu își bate joc de ei, a anulat secții de vot impoortante, a lăsat o singură zi de vot în Diaspora și a anulat votul prin corespondență la aceste alegeri, pentru ca șase miliaone de români să nu poată vota”, a declarat George Simion.
George Simion a susţinut că nu mai are ce discuta cu preşedintele AEP, Toni Greblă, care a garantat anterior că diaspora va vota.
„Am fost invitat la discuţii cu domnul Toni Greblă. Nu ştiu ce ar fi de discutat, domnule preşedinte al AEP, atât timp cât pe o înregistrare video, în biroul dumneavoastră, la ultima discuţie, aţi garantat că diaspora va vota. E o singură zi de vot, nu avem vot prin corespondenţă, iar secţii importante din Italia şi alte state au fost anulate. Românii din acele comunităţi nu pot vota, iar ministrul de Externe, doamna ministră Luminiţa Odobescu, se laudă cu un număr record de secţii. Este o minciună, este o manipulare”, a menţionat preşedintele AUR.
Participanţii la miting au purtat pancarte cu texte precum: „Un cetăţean. Un vot”, „Vot egal în Diaspora”. Ei au scandat „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie”, „AEP, sluga PSD”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”.