Nepsis Spania, Asociația de tineret a Episcopiei Spaniei și Portugaliei, a organizat o tabără pentru tineri în orașul Avila. Programul a cuprins conferințe, seminare și cursuri tematice.
Avram Iancu, erou național, a fost evocat la una dintre conferențele taberei cu ocazia aniversării a două secole de la nașterea sa.
Activitățile au debutat în data de 8 iulie cu slujba de Te Deum oficiată de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Ierarhul i-a îndemnat pe tineri să se respecte și să se ajute unii pe alții, pentru a trăi în comuniune și în frățietate.
Conferințele și atelierele au fost susținute de preoteasa Claudia Lascău de la Parohia Pinto și de preoteasa Andreea Pop de la Parohia Torrent.
Tinerii au avut parte și de doi invitați speciali: Preotul Vasile-Eugen Barz, consilier eparhial la Sectorul Cultural și Comunicații media și Preotul Dr. Ioan Petraș, fost vicar eparhial al Episcopiei Caransebeșului. Cei doi le-au vorbit participanților despre trăirea tinereții în duhul creștin.
Tabăra s-a încheiat sâmbăta trecută cu oficierea Sfintei Liturghii urmată de o festivitate.
Anul 2024 a fost declarat de Parlamentul României ca fiind „Anul Avram Iancu” cu ocazia aniversării a 200 de ani de la nașterea eroului național.