La 50 de ani după ce România a realizat, cu resurse mult mai limitate, una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură din istoria sa, Transfăgărășanul, asistăm acum la închiderea Văii Oltului pentru construirea unui drum, scrie președintele AUR, George Simion, preluat de Romanian Global News.
Într-o țară membră UE, într-o țară care se dorește una dezvoltată, în care tehnologia ar trebui să faciliteze astfel de proiecte, ne confruntăm cu un peisaj apocaliptic și cu perturbări majore ale activității economice și sociale.
Am fost ieri pe Valea Oltului pentru a observa consecințele acestei decizii a Guvernului…
La prima oră a dimineții, Valea Oltului părea abandonată. Nicio mașină pe drum, nicio activitate economică. Totul era închis, iar atmosfera era una de sfârșit de lume. Această închidere, impusă de ministrul Sorin Grindeanu și premierul Marcel Ciolacu, a paralizat activitatea economică, turismul și circulația persoanelor în zonă pentru o lună de zile.
Însă, cunoaștem bine cum funcționează lucrurile sub guvernările PSD-PNL, și nu avem încredere că acest termen va fi respectat.
Astăzi, în 2024, cu tehnologie de ultimă generație, închidem Valea Oltului pentru un simplu drum tehnologic. Lipsa capacității de a realiza tuneluri și infrastructură modernă paralizează o întreagă regiune, sub pretextul pregătirilor pentru autostradă. Mai mult, după această lună de închidere, este probabil ca zona să fie blocată din nou pentru lucrările efective la autostradă.
Un aspect cu adevărat halucinant este implicarea unei companii turcești în lucrările de pe Valea Oltului. Am ajuns în situația în care avem nevoie de străini pentru a tăia copacii și pentru a realiza lucrările de infrastructură, în timp ce companii românești, capabile și eficiente, sunt neglijate. Este o ironie dureroasă faptul că, în timp ce turcii taie copacii pentru un proiect, austriecii îi taie pentru propriul profit.
Am petrecut câteva ore pe Valea Oltului, discutând cu locuitorii și antreprenorii locali despre impactul acestor lucrări. Toți au fost de acord că zona este complet distrusă și izolată de restul județelor.
Un locuitor din Brezoi mi-a spus: „Nu prea e bine pentru locatarii de aici. Nu prea ai pe unde să ieși. Doar cu trenul. Afacerile toate zero. Noi sperăm să țină doar o lună. Dar, după cum se vede, s-ar putea să fie toată vara. Ne-a cam terminat zona.”
CFR a anunțat suplimentarea numărului de trenuri, însă oamenii se plâng că nu sunt suficiente. O doamnă care trebuie să facă drumul până la Sibiu de câteva ori pe lună pentru tratamente mi-a spus:
„Trebuie să mergem cu trenul. În mod normal sunt microbuze, plus mașina particulară. În cazul meu, cu mama care stă la pat, trebuie să merg de 4 ori pe lună la Sibiu pentru tratamente, pentru multe altele. Trei trenuri sunt foarte puține. Eu mă duc dimineață la 7 jumătate și mai vin seara la 6.”
Valea Oltului s-a transformat într-o adevărată Vale a Plângerii din cauza unui ministru și a unor guverne care au luat decizii fără a consulta specialiștii și fără a ține cont de interesele oamenilor. Este esențial ca după luna decembrie aceste practici să înceteze și să se implementeze soluții eficiente și sustenabile pentru dezvoltarea infrastructurii în România.
Numai astfel putem spera la o revenire la normalitate și la un viitor mai bun pentru toți românii.
Întregul video cu vizita de pe Valea Oltului îl puteți urmări
aici: https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/1004431044420082