La Cernăuți, respirând în durerea simțirilor ce ne răscolesc sufletul, constatăm cu tristețe că trăim timpuri dezastruoase și parcă nu mai este loc de mai rău, dar observăm că zi de zi soarta românilor înstrăinați apasă cu o nouă suferință, scrie Felicia Nechita Troma în http://zorilebucovinei.com, preluat de Romanian Global News.
Furtunile s-au întețit nu doar asupra școlilor noastre, ci fac ravagii, încercând să dărâme ultimele bastioane de apărare a identității, a Limbii Române, care ne-au fost, ne sunt scut și apărare – sfintele noastre altare – Bisericile ortodoxe.

Mă doare sufletul când aud sau citesc comentarii la materialele postate pe Facebook de ”Zorile Bucovinei”, scrise de români din Țară, care habar nu au cum au trăit buneii, străbuneii noștri sub cizma rusului ”eliberator”, cum au luptat, în ce chinuri cristice au murit, cum existăm și noi, dar ne critică și ne învață cum să procedăm. Or, e ușor să stai într-o țară din Occident și să dai povețe, să spui cât de bine ne-a fost cu rusul. Mă mir că n-au ales să locuiască în Rusia. Să vadă cât e de bine, dar stau la călduț, în confort și libertate.
fosta Capela Mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Cimitirul vechi din Cernăuţiscoasă din paragină de regretatul patriot român, protoiereul Mihai Ivasiuc,Înălţată în 1881 de Mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici, ca criptă pentru Mitropoliții Bucovinei și Dalmației, sfințită în 1884 cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi”. Când am înfiinţat Societatea „Arboroasa”, ne-am adunat la Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului, la biserica locală fiind paroh Mihai Ivasiuc, care ne-a povăţuit cum se pune crucea şi ce se scrie pe ea. Iar când s-a sfinţit Crucea, a venit cu o gospodină din sat, îmbrăcată în naţional, cu un băieţel pe umăr, primul copil ce s-a născut în sat în 1990, pe care îl chema Ştefan, a pus un bucheţel de flori la Crucea lui Ştefan cel Mare, de la Ştefan cel mic. Preotul Mihai a avut un curaj deosebit! A fost în fruntea luptei cu autocefalii ce au venit să cucerească Biserica de la Universitatea Cernăuţeană. Preotul Ivasiuc s-a înfăşurat în Tricolor şi s-a pus în calea lor în pragul Bisericii, căci peste preot nu se trece. Însă ei, hainii, au trecut şi peste preot. Iar în timpul „revoluţiei” (cum îi spun) românilor din nordul Bucovinei din 17 septembrie 1991, când am pichetat sediul Administraţiei Regionale de Stat, cerându-ne dreptul la Limbă şi Tricolor, părintele Mihai Ivasiuc a fost în frunte, a hrănit mii de oameni, aducând din propriile-i mijloace pâine, salam, slănină, apă şi cafea, văzând că au venit să ne provoace, a zis la un moment mulţimii adunate: „În genunchi!”. „Nu stăm în genunchi în faţa ocupanţilor!”, am spus. „Nu! Doar în faţa Tatălui Ceresc!”, a răspuns preotul. Şi mulţimea cânta: „Dă-ne Tricolorul, Limba cea Română!”. Au fost nişte acţiuni ce nu se uită! Îmi pare rău că a plecat în veşnicie şi odată cu el şi-a încetat activitatea Societatea Creştin-Ortodoxă „Mitropolitul Silvestru Morariu” şi Societatea „Doamnele Române”, reînviată și condusă de soţia regretatului preot, Victoria, care a avut şi ea de suferit mult, fiind nevoită să părăsească Cernăuțiul.
Spre regret, nu mai avem sau avem foarte puțini asemenea duhovnici spirituali, adevăraţi patrioţi ai Neamului, care să aprindă şi să menţină în inimile românilor din nordul Bucovinei flacăra iubirii de NEAM şi ŢARĂ, flacăra speranţei în Renaşterea Naţională.
”O națiune care nu-și respectă trecutul, obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire”, scria Nicolae Iorga.
Ni se reduc orele la română, ni se închid școlile, până și bisericile, într-o țară care tinde spre democrație, care are susținerea noastră, a românilor deveniți minoritari la ei Acasă, care are în cursul ei european sprijinul Patriei noastre istorice – România, ajutor constant în groaznicul război cu invadatorii ruși…
Ce ne mai așteaptă?