Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
Cosmin Olteanu (24 de ani), un satanist recunoscut și activist LGBT, a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a încercat să violeze trei minori, scrie Gândul, citat de https://r3media.ro și preluat de Romanian Global News.
Acesta a fost arestat în ancheta care-l privește pe Kristof Lajos, așa-zisul ”antrenor de genii”, care a fost arestat după ce a fost prins, în flagrant, violând în copil.
Olteanu face parte din gruparea de abuzatori strânsă în jurul lui Kristof Lajos. Alături de Olteanu și Lajos, din gruparea de pedofili mai fac parte Adrian Câșlaru și Mihai Alexandru Moldovan (25 de ani), precizează Gândul, citând surse judiciare.
R3media a scris despre cazul lui Cosmin Olteanu, în 2023. Atunci, publicația a atras atenția că Asociația pe care Olteanu o conduce, „The New Pagan Dawn (Noii Zori Păgâni)” a primit acces la copiii instituționalizați din sectorul 4, grație unei hotărâri a Primăriei de sector, condusă de Daniel Băluță (PSD).
Olteanu era cunoscut, încă de-atunci, drept un satanist asumat și un activist LGBT. Tot atunci, publicația relata despre faptul că, în 2022, Olteanu și asociația sa au fost invitați la Ministerul Justiției, pentru „consultări publice” pentru modificarea OUG 26/2000. după cum relata SpyNews. La vremea respectivă, titularul postului era Cătălin Predoiu (PNL).
Este vorba despre același ministru acuzat în trecut că a girat scăderile drastice de pedepse pentru pedofili și alți abuzatori, în Codul Penal.
Cosmin Olteanu a fost promovat și defuncta revistă Vice. Fostul redactor-șef al revistei Vice a fost acuzat de viol.