Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
La Poienești, în județul Vaslui, am prezentat Planul Simion pentru Agricultură, un plan menit să aducă o schimbare profundă în viața țăranilor și fermierilor români. Împreună, putem renaște agricultura românească și să ne asigurăm că resursele noastre sunt valorificate aici, în România, scrie președintele AUR, deputatul George Simion, preluat de Romanian Global News.
În cadrul discursului de astăzi, am subliniat un adevăr dureros: agricultura românească a fost lăsată de izbeliște de actualele guverne. România, un stat agricol cu potențial uriaș, a ajuns să importe 70% din carnea de porc și produse esențiale, în timp ce producția noastră internă este marginalizată.
Un exemplu clar este cel al pâinii de Pecica, renumită în Arad, care nu se mai face cu grâu românesc, ci cu făină din Ungaria. La fel stau lucrurile și în zootehnie, unde sectorul ovin este în pericol, subminat de o pestă inventată, promovată de organizații externe cu interese economice. Statul român, din păcate, nu a construit un abator halal, un pas esențial pentru a susține exporturile de carne de oaie către Orientul Mijlociu.
Planul Simion propune măsuri reale pentru redresarea agriculturii. Vom construi 50 de unități regionale de preluare, sortare și depozitare, și vom investi în fabrici de prelucrare la nivel local. Nu putem tolera ca România să nu fie capabilă să producă magiun, biscuiți sau pâine la noi în țară, pentru că nu avem oameni, mână de lucru, în timp ce românii lucreză în Germania sau Spania. Este timpul să investim în gospodăriile țărănești și să le dăm oamenilor posibilitatea să lucreze pământul românesc.
În același timp, este crucial să punem capăt fenomenului de land grabbing. Vom introduce un moratoriu care să interzică vânzarea terenurilor agricole către cei care nu au reședință de cel puțin 10 ani în România. Trebuie să protejăm resursele noastre și să susținem fermierii români prin dobânzi mici și credite accesibile, prin înființarea unei bănci agricole.
România nu poate supraviețui fără fermierii săi.
Planul Simion pentru Agricultură pune accent pe soluții concrete, care să sprijine micii producători și să asigure o dezvoltare durabilă a agriculturii românești.
Doamne ajută să reușim!