Cel puţin 93 de palestinieni au fost ucişi sau daţi dispăruţi şi zeci au fost răniţi marţi, într-un atac israelian asupra unei clădiri rezidenţiale din nordul oraşului Beit Lahiya din Gaza, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii din enclava palestiniană, un incident pe care SUA l-au calificat drept „îngrozitor”, scrie Reuters, citat de News.ro. și preluat de Romanian Global News.
Medicii au declarat că cel puţin 20 de copii se numără printre morţi.
„Un număr de victime sunt încă sub dărâmături şi pe drumuri, iar echipajele de ambulanţă şi de protecţie civilă nu pot ajunge la ele”, a declarat Ministerul Sănătăţii din teritoriu.
Ulterior, Ismail Al-Thawabta, directorul biroului de presă al guvernului din Gaza, a estimat numărul deceselor la 93.
Principalul aliat al Israelului, Statele Unite, s-a declarat îngrijorat de numărul mare de victime, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, calificându-l drept un „incident îngrozitor cu un rezultat îngrozitor”. Oficialii americani au contactat guvernul israelian pentru a întreba ce s-a întâmplat, a declarat Miller reporterilor, adăugând că este la curent cu rapoartele conform cărora mulţi dintre morţi sunt copii.
Biroul ONU pentru drepturile omului s-a declarat, de asemenea, „îngrozit” de unul dintre cele mai mortale atacuri din ultimele trei luni, solicitând o anchetă rapidă şi transparentă asupra circumstanţelor.
Imagini video obţinute de Reuters au arătat mai multe cadavre înfăşurate în pături zăcând pe jos, în faţa unei clădiri cu patru etaje bombardate. Mai multe cadavre şi supravieţuitori au fost recuperaţi de sub dărâmături, în timp ce vecinii se grăbeau să ajute la salvare.
„Sunt zeci de martiri (morţi) – zeci de persoane strămutate locuiau în această casă. Casa a fost bombardată fără avertisment prealabil. După cum puteţi vedea, martirii sunt aici şi acolo, cu părţi ale corpului rămase pe pereţi”, a declarat Ismail Ouaida, un martor care ajuta la recuperarea cadavrelor, conform înregistrării video.
Ulterior, tot marţi, mai multe persoane au fost ucise şi rănite într-un raid aerian israelian care a lovit trei case din Beit Lahiya, au declarat oficiali palestinieni din domeniul sănătăţii.
Luni, Serviciul civil palestinian de urgenţă a declarat că aproximativ 100.000 de persoane au rămas blocate în Jabalia, Beit Lahiya şi Beit Hanoun fără provizii medicale sau alimentare. Reuters nu a putut verifica numărul în mod independent.
Ministerul Sănătăţii a declarat marţi că persoanele rănite în atacul de la Beit Lahiya nu au putut primi îngrijiri deoarece medicii au fost nevoiţi să evacueze spitalul Kamal Adwan din apropiere.
Serviciul de urgenţă din Gaza a declarat că operaţiunile sale au fost oprite din cauza atacurilor israeliene care durează de trei săptămâni în nordul Gaza.
Israelul afirmă că campania sa are drept scop distrugerea grupului militant palestinian Hamas, ai cărui luptători s-au regrupat în zonă în timpul războiului ce durează de un an.
Atacul de marţi a avut loc la o zi după ce parlamentul israelian a adoptat o lege care interzice agenţiei umanitare a ONU UNRWA să opereze în interiorul ţării, alarmând unii dintre aliaţii occidentali ai Israelului, care se tem că acest lucru va agrava situaţia umanitară deja gravă din Gaza. Oficialii israelieni au invocat implicarea în atacul din 7 octombrie 2023 a câtorva dintre miile de angajaţi ai Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutor şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) şi apartenenţa câtorva dintre aceştia la Hamas şi la alte grupuri armate. Şeful UNRWA, Philippe Lazzarini, a descris măsura drept „pedeapsă colectivă”.