Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
O delegație condusă de președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, senatorul Adrian Cătană participă luni, 14 octombrie, la hramul Sfintei Parascheva, la mânăstirea românească din Malainița în Timoc, Serbia, transmite Romanian Global News.
În cadul vizitei, delegația din care mai face parte și directorul Centrului Român de Studii și Strategii, Eugen Popescu, consilier în Senat, va avea întâlniri cu autorități locale și cu lideri ai comunității românești.
Delegația a fost primită la Negotin, la sediul Vicariatului Timocului de către Părintele Vicar Boian Alexandrovici și de președintele Partidului Neamului Românesc din Serbia, dr. Predrag Balașevici.
Reamintim că în Timoc trăiesc circa 300.000 de români/vlahi cărora autoritățile sârbe le refuză încă drepturile elementare de a învăța în limba maternă, de a avea mass-media și de a construi biserici în care să se slujească în limba română.
O speranță în rezolvarea situației a apărut după întâlnirea de la Belgrad a președintelui AUR, deputatul George Simion, cu primul ministru al Serbiei, întâlnire la care au participat și liderii românilor din Voievodina și Timoc. Se așteaptă concretizarea bunelor intenții exprimate în discuțiile purtate la Belgrad.