Potrivit unui comunicat al CCR, preşedintele Curţii Constituţionale, Marian Enache, unul din prezumtivii autori ai loviturii de stat din decembrie, s-a întâlnit, miercuri, cu Nicolas Warnery, ambasadorul Franţei la Bucureşti, context în care au fost subliniate excelentele relaţii dintre cele două state, tradiţiile de colaborare, culturale şi de prietenie dintre români şi francezi. În cadrul convorbirilor, s-a discutat şi pe teme de interes juridic, se arată într-un comunicat propagandistic al CC, comentat de Romanian Global News.
Nicolas Warnery a adresat un mesaj de susţinere şi solidaritate faţă de Curtea Constituţională a României în apărarea statului de drept, a democraţiei şi a valorilor constituţionale occidentale, precizează sursa citată.
Cu alte cuvinte Franța prin ambasadorul său de la București salută lovitura de stat dată în decembrie și mai mult, susținând deciziile CCR, condamnate inclusiv de Comisia de la Veneția, dar și de partenerul strategic american, ambasadorul Franței instigă paractic la continuarea loviturii de stat, încurajând autorii.
Conform comunicatului, ambasadorul Franţei a exprimat susţinerea şi împărtăşirea valorilor comune ale constituţionalismului, ca fiind parte integrantă din patrimoniul juridic al francofoniei şi al celorlalte sisteme de drept care implementează valorile civilizaţiei constituţionale.
Practic vizita de susținere a amabasadorului Franței la Curtea Constituționlă, confirmă amestecul Franței în anularea alegerilor din decembrie și în operațiunea de lovitură de stat.
Iulian Capsali: SE STRÂNGE CERCUL
“Franța dă garanții președintelui CCR Marian Enache, prin ambasada de lângă Piața Amzei, că poate continua lovitura de stat prin scoaterea lui Georgescu din alegeri a doua oară.
“Nicolas Warnery a adresat un mesaj de susținere și solidaritate față de Curtea Constituțională a României în apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor constituționale occidentale” (sic!)
Pentru guvernarea globalistă a Franței, lovitura de stat are virtuți democratice și constituționale, ceea ce nu ne miră deloc. Deschiderea de la Olimpiadă a arătat clar demonismul acesteia.
Turnătorul cu dosar de rețea ascuns de Sistem trebuie să știe că ulciorul nu merge de două ori la apă fără consecințele ce decurg prin abuzul repetat, cu toată susținerea unei alte marionete ca Macron.
Totul are un preț”, a scris pe facebook publicistul Iulian Capsali.