Pe măsură ce China își consolidează poziția economică, tehnologică și diplomatică în Asia de Vest, mulți anticipează că administrația Trump va încerca să contracareze ascensiunea Beijingului și să-i obstrucționeze accesul la aprovizionarea cu energie critică, scrie Stasa Salacanin, într-o analiză publicată de The Cradle, tradusă de Daniel Enache pentru https://opozitia.net și preluată de Romanian Global News.
În ultimul deceniu, China și-a consolidat prezența strategică în regiunea Golfului Persic, devenind un partener comercial de top, importator de energie, investitor și dezvoltator de infrastructură. Asia de Vest, în general, reprezintă o legătură vitală terestră și fluvială între Asia și Europa – rute de tranzit esențiale pentru succesul Inițiativei „Belt and Road ” (BRI) a Chinei, o inițiativă vastă, în valoare de mai multe trilioane de dolari, pentru a conecta cele două continente.
Însă proiectele ambițioase din Asia de Vest lansate de președintele chinez Xi Jinping ar putea întâmpina unele obstacole din partea administrației Trump.
În doar primele două luni de mandat, președintele american Donald Trump a semnat ordine executive prin care a acordat prioritate industriei naționale, a impus tarife pentru o gamă largă de importuri străine și a reînviat doctrina „America pe primul loc”. În timp ce China va încerca să își păstreze și să își extindă legăturile diversificate cu regiunea, Washingtonul și Beijingul par a fi pe cale să își intensifice rivalitatea într-unul dintre cele mai sensibile domenii geopolitice din lume.
Un document secret divulgat, „Interim National Strategic Defense Guidance”, care a circulat recent printre oficialii Pentagonului, confirmă poziția tot mai șovăielnică a SUA. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a evidențiat potențialul conflict cu China cu privire la Taiwan ca fiind prioritatea absolută, în timp ce externalizarea limitării Rusiei către aliații europeni urmează la rând. Sunt recunoscute și alte riscuri – în special din partea Coreei de Nord, Iranului și Rusiei – dar privirea strategică este îndreptată în mod clar către China.
Țintirea Teheranului pentru a submina Beijingul
În acest context, SUA intensifică presiunile asupra aliaților săi pentru a crește cheltuielile de apărare, în special în Europa, Asia de Vest și Asia de Est. Campania sa actuală de „presiune maximă” asupra Iranului urmărește un dublu scop: reținerea Teheranului și perturbarea exporturilor de petrol iranian către China.
Logica este clară – prin constrângerea Iranului, Washingtonul slăbește un partener energetic chinez cheie și reduce influența Beijingului într-o regiune esențială pentru planurile sale BRI.
Dr. Naser al-Tamimi, un economist politic cu sediul în Regatul Unit, specializat în relațiile dintre Golful Persic și China, explică pentru The Cradle că Washingtonul va intensifica probabil presiunile asupra statelor din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) pentru a se distanța de Beijing – folosind, eventual, instrumente brutale, tranzacționale pentru a realiza acest lucru.
Cu toate acestea, monarhiile din Golful Persic s-au dovedit capabile să se protejeze împotriva manipulărilor SUA, atunci când au considerat că este necesar. Tamimi se așteaptă ca statele respective să își continue strategia de aliniere diversificată pentru a-și păstra autonomia și a-și maximiza beneficiile.
Într-adevăr, până în 2023, China a devenit principalul partener comercial pentru majoritatea țărilor din Asia de Vest și Africa de Nord. Schimburile comerciale dintre China și regiune aproape s-au dublat, de la 262,5 miliarde de dolari în 2017 la peste 507 miliarde de dolari până în 2022. În prezent, China își procură peste jumătate din importurile de țiței din Golful Persic. În ciuda eforturilor de a evita dependența excesivă de un singur furnizor, Beijingul rămâne legat de linia de plutire energetică a regiunii.
Deși China are o influență limitată asupra calculelor strategice ale Riadului, se preconizează că își va folosi instrumentele economice pentru a atenua impactul oricăror acorduri dintre Arabia Saudită și SUA care îi amenință interesele, în special în domeniul tehnologiei. Beijingul s-a arătat, de asemenea, deranjat de cadrele militare conduse de SUA, precum „NATO arabo-israeliană” propusă și, deși nu poate încă rivaliza cu arhitectura de securitate a Washingtonului, este probabil să caute alternative creative pentru a-și consolida rolul.
Testul decisiv pentru Gaza
Realegerea lui Trump, combinată cu războiul din Gaza, a pus la încercare strategia de lungă durată a Beijingului de echilibrare diplomatică. Ani de zile, China a menținut relații cordiale cu toți actorii-cheie – Arabia Saudită, Iran, Israel și Qatar. Dar schimbările regionale recente au forțat o recalibrare.
Dr. John Calabrese, specialist China-Asia de Vest la Universitatea Americană din Washington, DC, susține că evoluțiile regionale, și nu concurența dintre marile puteri, sunt principala forță care modelează noua realitate geopolitică. Cu toate acestea, un al doilea mandat al lui Trump ar vedea probabil Washingtonul dublând eforturile de a refuza Chinei punctele de sprijin militar și făcând presiuni asupra aliaților pentru a favoriza tehnologiile occidentale în detrimentul alternativelor chineze, așa cum a încercat să facă administrația Biden. După cum spune Calabrese pentru The Cradle:
„Succesul acestor eforturi va depinde în mare măsură de capacitatea SUA de a colabora cu sectorul privat pentru a oferi alternative viabile și competitive. Deși China a făcut progrese tot mai mari în Orientul Mijlociu [Asia de Vest] în ultimii ani, rolul său – ca și cel al SUA – va fi influențat atât de considerațiile strategice ale actorilor regionali, cât și de rivalitatea generală dintre SUA și China însăși”.
Influența regională a Chinei a fost pe deplin evidențiată în martie 2023, când a intermediat un dezgheț diplomatic între Iran și Arabia Saudită. Deși Beijingul a evitat să ia partea cuiva, echilibrul său este sub presiune. Sancțiunile americane reînnoite sub Trump și amenințările constante de atac pot provoca Teheranul, riscând o escaladare nucleară sau alte mișcări destabilizatoare.
Calabrese avertizează că Trump ar putea încerca să elimine capacitatea Iranului de a exporta petrol – o poziție agresivă care ar răsturna calculele regionale și ar împinge Beijingul la o coordonare mai strânsă cu Teheranul:
”Casa Albă a lui Trump ar urmări probabil să reducă la zero exporturile de petrol iranian, ceea ce ar ridica semne de întrebare cu privire la răspunsul Iranului – fie prin escaladare nucleară, fie prin alte mijloace – ceea ce ar putea complica calculele arabilor din Golf și ale Chinei deopotrivă”.
Războiul brutal din Gaza a adăugat încă un factor de stres la eforturile Chinei de a avea o diplomație echilibrată. În ciuda faptului că nu există un conflict direct de interese cu Tel Aviv, refuzul Beijingului de a condamna Hamas și criticile sale dure la adresa crimelor de război israeliene au tensionat relațiile. Analiștii occidentali acuză China de sacrificarea neutralității, dar trec cu vederea parțialitatea flagrantă a propriilor guverne.
Anul trecut, China a reunit 14 facțiuni palestiniene într-o manifestare rară de diplomație prin navetă, rezultând Declarația de la Beijing privind unitatea palestiniană. Analiștii sugerează că acest lucru semnalează ambiția Chinei de a contura o soluție politică pentru cauza palestiniană și de a contesta credibilitatea pe cale de dispariție a Washingtonului ca mediator.
Având în vedere că SUA continuă să ignore problema presantă a statului palestinian și furnizează Israelului miliarde de dolari în arme nediscriminatorii, acestea riscă să cedeze și mai mult teren Beijingului, care se integrează constant în conștiința arabă și musulmană ca un actor mai echilibrat.
Coridoare de concurență
Rivalitatea geopolitică se manifestă și în proiecte de infrastructură concurente. Coridorul economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC), sprijinit de SUA, este poziționat ca o contrapondere la BRI al Chinei. Asia de Vest va deveni probabil arena centrală pentru aceste viziuni suprapuse.
Dr. Tamimi este de părere că, în pofida cadrului de sumă zero, actorii regionali preferă coexistența pragmatică. Este puțin probabil ca statele CCG să aleagă o tabără în mod direct. Succesul oricărei inițiative depinde de modul în care Washingtonul și Beijingul iau în considerare aspirațiile regionale de autonomie strategică și parteneriate diversificate.
Având în vedere climatul mai larg de volatilitate – inclusiv un posibil război comercial între SUA și China, conflictul din Ucraina și amenințarea unui război al SUA împotriva Iranului – nu este clar dacă Trump poate realiza agenda privind coridoarele. IMEC, la fel ca BRI, este un proiect pe termen lung al cărui succes va depinde nu numai de angajamentul SUA, ci și de cooperarea multilaterală susținută.
În timp ce amprenta Chinei în regiune este robustă, revenirea lui Trump introduce o incertitudine profundă. Analiștii se tem că politicile sale neregulate ar putea alimenta instabilitatea, ar putea eroda câștigurile obținute cu greu și ar putea duce la creșterea prețurilor la energie. În loc să deschidă o cale către pace sau prosperitate, o doctrină Trump reînnoită ar putea accelera coborârea Asiei de Vest într-o nouă eră a fragmentării și a concurenței acerbe între marile puteri.