Sunt praf în ochi pretextele invocate pentru privatizarea marilor companii naționale. În realitate este vorba doar despre intenția unor escroci români și străini de a obține câștiguri pe piețele de capital și eventual de a prelua controlul asupra companiilor, scrie George Scarlat pe facebook, preluat de Romanian Global News.

Cine nu e de acord este stigmatizat. Ori este un încuiat care nu pricepe nimic din “economia de piață”, ori mai rău, este ceaușist sau poate chiar putinist, sau este reprezentantul profitorilor care mulg aceste companii, având controlul politic asupra lor.
Guvernarea antinațională s-a obligat prin PNRR să listeze minim 3 companii la bursă, desigur, cu scopul “eficientizării” lor.
Povestea anilor ‘90 și 2000 când privatizare era sinonim cu “eficientizare”, pe motiv că privatul ar face profit, pe când statul face pagube, nu mai ține în legătură cu privatizarea în anul 2025, ba chiar este ineptă, lipsită de logică.

• Escrocii au pus ochii pe companiile care înregistrează profit, cum ar fi Hidroelectrica și Portul Constanța. Dar dacă acestea sunt în prezent profitabile, atunci care este logica să fie preluate de companii străine, pasămite ca să le facă tot “profitabile”? Și de unde știm că în mâini străine aceste companii vor rămâne tot profitabile, din moment ce primele 30 sau primele 200 de companii cu capital străin din România înregistrează profit zero sau chiar pierderi, ca să nu plătească impozit pe profit ?
• Sunt și companii care înregistrează pierderi. din diferite motive, cum ar fi CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, Transport feroviar Marfă CFR Marfă SA, compania municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA, Complex Energetic Valea Jiului. Este evident că nu acestea sunt vizate pentru privatizarea pe bursă. Nici nu s-ar califica, fiind pe pierderi.
  Se mai spune că prin emisiunea de acțiuni compania atrage bani de pe bursă, cu scopul de a-și finanța modernizarea, retehnologizarea, extinderea etc.
  Desigur că pentru așa ceva există piețele de capital, bursele, ca să atragă bani pentru finanțarea companiilor, avantajul față de creditele bancare fiind că acești bani nu trebuie restituiți, ci doar se plătesc dividende deținătorilor de acțiuni, însă și pentru credite se plătesc dobânzi,
  Însă invocarea unui asemenea argument pentru privatizarea companiilor naționale, mai ales exprimat de către guvernanți, este pură obrăznicie, este tupeul unor escroci patentați care ne cred pe toți niște proști, adică bizoni, pulime, știrbi, pleavă și alte asemenea epitete din “cultura” noastră politică.
  Statul este proprietarul majorității acțiunilor la companiile naționale prin intermediul ministerelor, de exemplu Ministerul Finanțelor este acționar la CEC Bank, Ministerul Energiei este la Hidroelectrica, Ministerul Transporturilor la Portul Constanța samd.
  De mai mulți ani încoace, statul ca acționar majoritar, la repartizarea profitului brut decide să îl încaseze el, în loc să îl lase companiilor pentru a fi reinvestit. Așadar, statul își pradă propriile companii, sub formă de dividende, le ia circa 90% din profit pe care îl virează apoi în hăul fără fund al bugetului de stat. Conform datelor Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) în anul 2024 companiile au avut un profit de 15,8 miliarde lei. adică peste 5 miliarde euro, bani pe care statul i-a supt prin repartizarea profitului brut pentru dividendele sale.
  Așadar, guvernanții decapitalizează an de an companiile, le sug banii în loc să reinvestească profitul și apoi tot ei, cu aere de Harvard, le explică unor proști, după cum ne consideră ei, că trebuie să vândă acțiunile companiilor ca să aibă bani de retehnologizare și dezvoltare. Chiar nu le este rușine să ne prostească în față?
  Alt argument pentru privatizare prin vânzarea unor pachete de acțiuni este că prin apariția unor acționari minoritari crește gradul de transparență al companiilor și mai ales se îngreunează deciziile luate de reprezentanții acționarului majoritar în folosul unor interese personale sau de grup, însă în dauna intereselor companiilor.
  De exemplu când reprezentantul statului în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), având dreptul de vot pentru 100% din acțiuni aprobă afaceri păguboase cum ar fi achiziții supraevaluate ale companiei, ori vânzări la prețuri subevaluate din patrimoniul aceleiași companii, nu are cine să îl împiedice.
  Însă dacă la ședința AGA mai sunt acționari minoritari care se simt păgubiți, aceștia vor contesta pe toate căile deciziile dubioase.
  Totodată, dacă o companie devine “publică”, în sensul că este cotată la bursă, se va supune regulilor care guvernează piața de capital cu scopul protecției acționarilor și atunci compania va fi supusă unor cerințe suplimentare privind transparența și integritatea.
  La noi această problemă este rezolvată. De exemplu la Hidroelectrica statul are 80% din acțiuni, persoane juridice care cred că sunt bănci de investiții -16% și persoane fizice – 3,7%. La Hidroelectrica Fondul Proprietatea avea 20% din acțiuni pe care le-a vândut prin listare la bursă și astfel au apărut și acționarii minoritari de mai sus.
  Dacă Hidroelectrica are deja acționari minoritari și a fost și listată, la ce bun să se mai vândă un pachet din acțiuni din cota statului?
  Dacă Hidroelectrica are nevoie de bani pentru dezvoltare, atunci statul în loc să își tragă prin dividende partea sa din profitul de 4 miliarde lei sau 800 mil euro din anul curent, nu are decât să lase banii în companie ca profit reinvestit. Dacă mai au nevoie de mai mulți bani și le și place să se joace pe bursă, atunci n-au decât să emită obligațiuni în loc de acțiuni.
  Prin anii ‘90 în statele din vestul Europei guvernele au vândut pe bursă pachete de acțiuni la companiile unde inițial erau proprietate 100%, în cele mai multe cazuri guvernele rămânând acționare minoritare, cu 25-40%.
  Au făcut acest lucru pentru a se conforma cerințelor de companii publice, ca să poată atrage bani de pe bursă, dar și pentru a se conforma unor obligații internaționale, gen apartenența la OECD.
  Însă deși guvernele europene au rămas acționare minoritare la companiile respective și-au păstrat controlul asupra lor, deși acestea sunt private. Însă în România ce încredere poți să ai în guverne?
  Italia sau Franța sunt conduse potrivit intereselor italiene sau franceze, pe când România nu este condusă în interesul românilor.
  Dacă acum, când statul deține câte 80% din acțiunile companiilor naționale, de multe ori acestea sunt conduse în interese străine. Atunci ce cuvânt ar mai avea de spus românii cu numai 25-30% din acțiuni?
  După privatizarea Petrom, statul rămăsese cu 49% din acțiuni. La ce bun? Ce a mai decis statul român la OMV Petrom? Dimpotrivă, OMV Petrom este acela care decide în statul român, a devenit adevăratul guvern al României.
  De la 49% din acțiuni după privatizare, statul român a ajuns să dețină numai 20% din acțiuni la OMV Petrom în prezent. Pe scurt, chiar dacă nu te pricepi la economie, companii, burse și acțiuni, tot trebuie să îți dea de gândit că pentru oglinzi și mărgele ăștia vor să dea Portul Constanța, Aeroportul Otopeni, hidrocentralele Porțile de Fier, Vidraru, Bicaz și în general tot ce a mai rămas cât de cât în proprietatea poporului român.
  Ca să supraviețuim ca indivizi, nu doar ca națiune, consider că trebuie să apărăm aceste redute:
• Marile companii naționale
• Sistemul public de pensii
• Sistemul public de sănătate
• Foto: Hidrocentrala de la Bicaz
  
  Tabelul publicat de AMEPIP cu companiile de stat profitabile, cifra de afaceri și profitul