Emisiunea „La hartă” revine cu teme incendiare, care aduce în atenția publicului subiecte ignorate de presa mainstream, transmite Romanian Global News.
Potrivit unui raport apărut recent la Paris, Franța își extinde rețeaua de influență în Europa de Est, vizând direct Bucureștiul, Chișinăul și Varșovia. În paralel, structuri-cheie din Republica Moldova au ajuns sub controlul rețelei Soros, fapt ce ridică întrebări grave legate de suveranitatea celui de-al doilea stat românesc.
Tot în cadrul emisiunii vor fi analizate și noi dezvăluiri privind incidentul aerian prezentat oficial drept o dronă rusească, dar care, conform unor surse, ar fi fost în realitate o rachetă poloneză. În spatele acestor operațiuni s-ar ascunde o campanie de manipulare menită să determine statele europene să se împrumute pentru a finanța armamentul destinat Ucrainei.
Un alt subiect alarmant privește mișcările agenților ucraineni pe teritoriul României, unde aceștia ar transporta cantități semnificative de explozibil. În acest context, se ridică întrebarea: sunt serviciile românești complice sau pur și simplu incapabile să gestioneze aceste riscuri?
De asemenea, Kievul este acuzat că ar fi inventat unități militare fictive pentru a atrage fonduri externe, bani proveniți inclusiv din buzunarul contribuabililor români. Vedeți în emisiune care este adevărul!
Ediția este realizată de Eugen Popescu, director al Centrului Român de Studii și Strategii, și Vlad Cubreacov, specialist în relații internaționale.
„La hartă” promite din nou să aducă în fața publicului informații incomode, dar esențiale pentru înțelegerea contextului geopolitic actual.
Puteți citi raportul la care se face referire în emisiune aici:
https://static1.squarespace.com/static/660c4b59c109b8233a98392b/t/68b8a39c7c3f750130d9daf1/1756930972696/TF+FRANCE+BIRTH+OF+CIC+-+ENGLISH+CW+REPORT.docx+%281%29.pdf