Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
O știre despre care presa globalistă nu prea scrie, iar presa românofonă a tăcut complet: pe 17 octombrie 2025, Organizația Maritimă Internațională (IMO) a votat amînarea cu un an a votului privind stabilirea unei taxe globale pentru emisiile de carbon (CO2) din transportul maritime, scrie Vasile Călmîțui pe facebook, preluat de Romanian Global News.
- IMO, organizație a ONU, dorește să taxeze fiecare navă maritimă (cu cîteva sute de dolari pe an) iar banii (vreo 10 miliarde anual) urmau să fie cheltuiți în “politici climatice” de către un fond internațional.
- Această taxă pe comerțul maritim ar fi devenit prima taxă mondială independentă de guvernele naționale. Însă ea încalcă un principiu de bază al democrației – impozitare fără reprezentare (“taxation without representation”, unul din motivele care au dus la independența SUA) – adică ești obligat să plătești taxe fără niciun control asupra felului în care sînt folosiți banii. Într-un stat, teoretic, poți cere explicații sau poți sancționa electoral pe cel care gestionează rău banul public.
Această taxă ar fi crescut prețurile pentru transportatori (și deci cam a tuturor produselor căci majoritatea comerțului mondial este făcut pe mare), ar fi încălcat suveranitatea statelor și ar fi permis cheltuirea banilor într-un mod ne-transparent. - Din 2018, IMO a pregătit implementarea acestei strategii de reducere a gazelor cu efect de seră (prin taxare, adică constrîngere). Taxa este sprijinită de către “luptătorii pentru escrocheria climatică” (UE, UK, Canada, Japonia), China (care ar vinde nave și “tehnologii verzi”), marile companii de transport maritim (cu acționari precum BlackRock, interesați de promovarea politicilor neobolșevice ESG/DEI, dar și de eliminarea concurenților mai mici) și de o serie de țări insulare (cărora li s-au promis “compensații climatice”).
- Principalul opozant a fost administrația Trump, din motive ideologice și economice (alături de țările producătoare de petrol). SUA a dus o campanie intensă de blocare a taxei: Departamentul de Stat a emis două comunicate de respingere – unul ferm în august, și altul în octombrie cu amenințări directe (taxe portuare, restricții de viză, sancțiuni împotriva oficialilor…), iar Trump însuși a dedicat o postare (în care condamnă “taxa escrocheriei verzi” și acuză europenii de neo-colonialism).
Eu cred că această amînare este cea mai spectaculoasă deraiare a trenului globalist de la alegerea lui Trump încoace – poate chiar mai savuroasă decît discursul lui JD Vance de la München.