Astăzi, 18 decembrie 2025, liderii europeni se întâlnesc la Bruxelles pentru a decide formula de finanțare a Ucrainei și a dovedi, în termenii folosiți de Politico, că UE „este mai mult decât un cenaclu de discuții”, scrie Levana Zigmund pe https://www.measponte.ro, preluată de Romanian Global News.
În discursul ținut ieri în fața Parlamentului European, la Strasbourg, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rezumat opțiunile:
„Am propus două opțiuni diferite pentru ședința Consiliului European care urmează, una bazată pe active [i.e., activele acum permanent imobilizate ale Rusiei] și una bazată pe un împrumut UE [i.e., împrumut comun, asumat de toate statele membre UE].”
Potrivit relatării din Politico, ieri, 17 decembrie, cu numai câteva ore înainte de summit, liderii europeni continuau să se împartă în două grupuri opuse cu privire la Planul A – adică realocarea activelor rusești: pe de o parte, Germania, țările nordice și est-europene, care susțin că singura soluție posibilă este utilizarea acestor active pentru finanțarea Ucrainei, printr-un așa-zis „împrumut de reparații” (propunere susținută de Comisia Europeană, care a și venit cu inițiativa); și, pe de altă parte, un grup format din Belgia, Italia, Bulgaria, Malta, Ungaria și Slovacia, care se opune utilizării activelor rusești.
Dacă Planul A nu iese, există un Plan B: un împrumut comun, garantat cu bugetul UE pe următorii șapte ani. În acest caz, opoziția fățișă este formată din Ungaria și Slovacia. Același articol din Politico îl citează pe premierul maghiar Viktor Orbán care a postat pe X:
„Comisia face acum presiuni pentru împrumuturi comune, dar noi n-o să permitem ca familiile noastre să plătească factura pentru războiul Ucrainei.”
Mai mult, Orbán a afirmat, în aceeași postare, că „chestiunea activelor rusești nu va fi pusă mâine pe masă la EUCO [ședința Consiliului European]” – ceea ce sugerează că ea ar fi fost, cumva, tranșată, iar singurul plan rămas ar fi împrumuturile comune, plan inacceptabil, cum spuneam, pentru Ungaria și Slovacia.
Opoziția Ungariei și Slovaciei nu înseamnă, însă, că am scăpat de împrumutul comun. Politico ne asigură că, „în al unsprezecelea ceas”, începe să se întrevadă o posibilă soluție pentru salvarea Planului B: eliminarea Ungariei și Slovaciei din schema de împrumut. Potrivit unor oficiali europeni, la ședința de azi s-ar putea decide ca numai 25 dintre cele 27 de țări europene să-și asume împrumuturile pentru finanțarea Ucrainei (în lipsa unor precizări contrare, România fiind printre ele).
Scurtă amânare
Între timp, ultimele informații de la întrunirea de azi (Politico ne ține la curent cu desfășurarea discuțiilor) sunt că „liderii europeni amână dezbaterea privind utilizarea activelor rusești”; discuțiile s-au mutat acum la echipele tehnice („discuțiile din culise sunt cele care contează”) și urmează să revină în plen ceva mai târziu – ceea ce, potrivit unor voci, ar fi semn că se avansează spre o soluție. Un oficial german a declarat:
„Voința generală există – practic, toată lumea o spune – că trebuie să ajungem azi la o soluție pentru cei 90 de miliarde pe care Comisia i-a propus și ar trebui dați Ucrainei… Se dă mai mult timp acum discuțiilor care au loc, inclusiv cu belgienii, și partea despre finanțarea Ucrainei a fost mutată spre finalul agendei de azi, ceea ce noi vedem ca un semn încurajator, că lucrurile se mișcă… Deci există progres, lucrurile se mișcă în direcția care trebuie, dar nu am ajuns încă acolo.”
Până se ajunge acolo, ședința Consiliului se ocupă de planurile de lărgire a Uniunii Europene și de acordul Mercosur – în acest din urmă caz, și sub presiunea fermierilor care au blocat drumurile la Bruxelles în cinstea summit-ului.
Politico ne asigură că liderii nu au luat nici pauză de prânz ca lumea, ci au continuat să discute cu farfuriile în față („velouté de castane, pește undițar à la nage și desert de lămâie cu crenguță de pin”, raportează Politico pentru pasionații de gastronomie). Pe la ora 15, Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei, a ieșit și a descris pentru presă temperatura camerei: „toată lumea este de acord că trebuie să găsim o cale de a folosi activele Rusiei pentru a ajuta Ucraina”, în timp ce versiunea cu împrumuturile comune „nu stârnește niciun entuziasm”.
Intervenții de peste ocean
Relatările din Politico lasă impresia că soarta activelor rusești va fi decisă exclusiv de țările europene. Cu toate astea – ceea ce ar putea explica și afirmația oarecum misterioasă a premierului maghiar, că problema nu va fi pusă în discuție, ceea ce sugerează că ar fi fost deja tranșată – se pare că mai există un factor: factorul american.
Ca aspect prealabil, Reuters relatează că „sfidându-l pe Trump”, Senatul american a aprobat ieri un buget de 800 de milioane de dolari pentru apărarea Ucrainei, bani care ar urma să fie împărțiți în două tranșe de câte 400 de milioane în următorii doi ani. Sfidare sau nu, suma este insignifiantă față de nevoile Ucrainei, estimate de FMI la aproape 136 de miliarde în 2026-2027, și față de cele 90 de miliarde de euro promise Ucrainei de UE.
Dar subiectul cu adevărat important este altul: potrivit unui raport apărut în The Wall Street Journal (WSJ) pe 10 decembrie, administrația Trump a circulat în rândurile omologilor europeni o serie de documente care rezumă planurile americane privind reconstrucția Ucrainei:
„Planul american, care a fost descris în anexele la actuala propunere de pace, nu este public, dar a fost descris pentru The Wall Street Journal de oficiali americani și europeni.
Documentele detaliază planuri potrivit cu care firmele financiare americane și alte companii vor folosi circa 200 de miliarde de dolari din activele rusești înghețate pentru dezvoltarea unor proiecte în Ucraina – inclusiv un imens nou centru de date alimentat de o uzină nucleară controlată actualmente de forțele rusești.
O altă anexă descrie, în linii mari, viziunea americană, în care economia rusească va fi reprimită în sistem și companiile americane vor investi în sectoare strategice, de la extracția de metale rare la explorări petrolifere în Arctica și vor ajuta la refacerea fluxului de alimentare cu energie din Rusia către Europa de Vest și restul lumii.”
WSJ subliniază că viziunea americană contrastează cu planurile europenilor, care, pe de o parte, se străduiesc să renunțe complet la gazul rusesc, pe de altă parte, „vor să folosească aceleași active imobilizate – care sunt deținute de instituții europene – pentru a oferi un împrumut guvernului Ucrainei, rămas fără bani”. Acum câteva zile, la ultima întâlnire cu președintele Ucrainei și liderii Franței și Marii Britanii, cancelarul german Friedrich Merz (care a declarat, în ajunul summit-ului de azi, că insistă ca activele rusești să fie utilizate pentru finanțarea efortului de război al Ucrainei în următorii doi ani) s-a arătat sceptic față de planurile americane; WSJ comentează:
„Guvernul german s-a străduit să explice că sancțiunile europene interzic orice conlucrare sau tranzacție financiară care are legătură cu repararea sau repunerea în funcțiune a conductei Nord Stream, care a fost sabotată de agenți ucraineni în 2022. Oficialii europeni spun că se tem că abordarea SUA va permite Rusiei să-și revină, să-și refacă economia și să se întărească și mai mult pe plan militar…
Dacă viziunea americană iese câștigătoare, ea va pune capăt planurilor Europei de a sprijini guvernul ucrainean în război și de a comenta izolarea economică a Rusiei. Rezultatul este ceea ce mai mulți oficiali au descris ca o cursă frenetică [a europenilor] de a lua măsuri înainte ca SUA să-și impună propriile aranjamente.”
Pe de altă parte, oficialii americani consultați de WSJ declară că
„abordarea europenilor va cheltui rapid fondurile înghețate. Washingtonul, pe de altă parte, va antrena directori de pe Wall Street și miliardari cu fonduri private care să investească fondurile și să sporească sumele disponibile pentru investiții. Cu management american… fondurile ar putea fi crescute la 800 de miliarde.”
În concluzie, scrie WSJ:
„Confruntarea de la masa negocierilor nu se mai rezumă azi la frontiere, ci a devenit, tot mai mult, o chestiune de afaceri – care, într-o răsturnare neașteptată de situație, opune nu doar Rusia Ucrainei, ci și SUA aliaților ei tradiționali din Europa. [WSJ] a relatat deja că mai multe companii americane apropiate de administrația Trump încearcă să-și asigure profituri din planul de pace american.”
Între timp, e posibil ca planurile americane să fi făcut ceva pași înainte, așa cum rezultă din prezența lui Larry Fink, președintele companiei BlackRock, la masa negocierilor privind Ucraina. Redau mai jos o analiză publicată de 21st Century Wire, care conține, în a doua parte, editorialul apărut în InvestmentWeek pe subiect.
Prezența Wall Street-ului la masa negocierilor privind reconstrucția Ucrainei: Fink și BlackRock conduc discuțiile
Apariția bruscă a președintelui BlackRock, Larry Fink, la masa de negocieri privind Ucraina a transformat o misiune diplomatică delicată într-un simbol marcant al tensiunilor transatlantice.
În centrul controversei stă un recent circulat plan american de reconstrucție a Ucrainei după război [planul mai sus discutat de WSJ], care prevede ca sute de miliarde de dolari în active rusești înghețate să fie canalizate prin scheme de investiții dominate de companii americane. Prezența lui Fink semnalează că Wall Street-ul nu mai este doar un observator de la distanță, ci un participant direct în modelarea viitorului economic al Ucrainei, ceea ce sporește temerile Europei că urmările războiului vor fi tratate mai mult ca o oportunitate de piață decât ca un imperativ moral și politic.
Pentru cancelarul german Friedrich Merz, care a fost președintele consiliului de supraveghere al companiei BlackRock Germania, momentul este unul deosebit de delicat; el se descoperă prins la mijloc între insistențele Bruxellesului de a oferi Ucrainei un ajutor bazat pe solidaritate, abordarea investițională a Washingtonului și amenințările grave ale Rusiei că va ataca în instanțe confiscarea activelor.
În jurul mesei de negociere șade o constelație de figuri a căror influență va modela traiectoria politică și economică a Ucrainei pentru mulți ani de-acum încolo. Președintele Volodîmîr Zelenski a cooperat strâns cu cei mai importanți lideri europeni – inclusiv cancelarul german Merz, președintele Franței, Emmanuel Macron, și prim-ministrul britanic Keir Starmer – pentru a defini garanțiile de securitate și obligațiile politice pe termen lung. De cealaltă parte a mesei, delegația americană conține personaje neașteptate: secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, consilierul prezidențial Jared Kushner și, deloc ceva obișnuit, președintele companiei BlackRock, Larry Fink, a cărui participare la deciziile privind recuperarea economică a Ucrainei a ridicat multe semne de întrebare printre europeni. Din partea Ucrainei, navigând această intersecție tensionată dintre prioritățile diplomatice, imperativele financiare și nevoi naționale existențiale, au participat prim-ministrul Iulia Svîrîdenko, ministrul de externe Andri Sîbiha și adjunctul lui, Serghei Kîslîția.
Toate acestea se desfășoară pe fundalul opoziției ferme a Moscovei la utilizarea activelor rusești imobilizate, punct care complică atât scenariile europene, cât și cele americane. Rusia a denunțat înghețarea rezervelor băncii sale centrale ca o încălcare a imunității suverane și a dreptului internațional în materie de proprietate, avertizând că orice tentativă de redirecționare a acestor fonduri către Ucraina ar constitui o expropriere. Moscova nu s-a limitat la retorică; autoritățile ruse au lansat proceduri judiciare, în primul rând împotriva Euroclear, care deține o mare parte din activele imobilizate, și și-a anunțat intenția de a ataca măsurile luate de țările occidentale atât în instanțele naționale, cât și în cele internaționale.
Poziția Rusiei contrazice discursul Bruxellesului pe subiect, care, pe de o parte, prezintă activele rusești ca pe un instrument de afirmare a solidarității cu Ucraina, pe de altă parte, contestă intențiile Washingtonului – recent descrise într-un plan de principiu – de a transforma aceste active într-un vehicul de piață pentru reconstrucția Ucrainei, împletit cu interese financiare private.
Prins la mijloc între aceste imperative concurente, cancelarul Friedrich Merz se confruntă cu un act de echilibristică tot mai precar: el trebuie să navigheze promisiunile politice făcute de UE Ucrainei, să gestioneze presiunile americane de a monetiza activele și a le folosi într-o schemă confidențială de reconstrucție și să confrunte riscurile geopolitice și legale create de eforturile hotărâte ale Rusiei de a contesta ceea ce aceasta califică drept un act ilegal fără precedent în lumea finanțelor internaționale.
În timp ce conflictul dintre aceste viziuni concurente se ascute, rolul lui Larry Fink devina lentila prin care vastele tensiuni geopolitice și financiare pot fi observate cu mai mare claritate, o fereastră către dezbaterea tot mai aprinsă între diferitele viziuni din jurul reconstrucției Ucrainei.
InvestmentWeek relatează:
De ce s-a implicat brusc Larry Fink de la BlackRock în negocierile privind Ucraina
Negocierile de pace privind Ucraina au căpătat acum o nouă dimensiune: un plan de reconstrucție recent emis de SUA dezvăluie priorități economice și explică de ce giganți ai Wall Street-ului precum Larry Fink apar brusc la masa discuțiilor.
Washingtonul schimbă accentul negocierilor
Cea mai recentă declarație a biroului cancelarului german sună foarte clar – dar semnificația ei nu e nici pe departe la fel de limpede. Cancelarul Merz, președintele Macron, prim-ministrul Starmer și președintele american Trump vorbesc despre „un moment decisiv” în negocierea armistițiului. În spatele acestor cuvinte zace, însă, un conflict mai profund decât s-a știut până acum: SUA a prezentat un document confidențial care intenționează să reorganizeze reconstrucția economică a Ucrainei, pregătind, în același timp, terenul pentru revenirea Rusiei pe piețele globale.
Europenii au primit documentul nu ca bază de discuții, ci doar pentru informare. Mesajul e clar: Washingtonul pretinde un rol dominant în modelarea economiei după război – cu propriile priorități și propriii actori.
Activele rusești imobilizate sunt utilizate ca pârghie pentru interesele americane
În centrul planului american sunt active rusești în valoare de aproximativ 183 de miliarde de euro, imobilizate încă de la începutul războiului. În timp ce Europa intenționează să folosească aceste fonduri direct pentru proiecte de reconstrucție în Ucraina, guvernul american urmărește o abordare diferită: capitalul ar urma să fie investit de companii americane în mari proiecte de infrastructură cum ar fi centre de date, a căror sursă de energie ar fi, după unele relatări, chiar uzina nucleară de la Zaporojie, controlată actualmente de Rusia.
Ambiția este clară: cu un management profesionist, fondurile vor crește până la 800 de miliarde de dolari. Acuzația implicită la adresa Europei este și ea limpede: voi vreți să cheltuiți banii, noi vrem să-i înmulțim.
Prezența Wall Street-ului la negocieri schimbă dinamica
Faptul că secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, și președintele BlackRock, Larry Fink, s-au alăturat, deodată, discuțiilor dintre președintele Zelenski, negociatorul-șef din partea președintelui Trump, Steve Witkoff, și Jared Kushner nu este o coincidență – este un semnal. Negocierile au mai căpătat acum o a doua dimensiune: în care obiectivele geopolitice se împletesc cu interesele financiare.
Această rundă a negocierilor este delicată pentru Europa. UE vede „activele înghețate” ca un instrument de solidaritate, nu ca vehicul de investiții. Faptul că Fink – a cărui companie a fost deja implicată în planurile de reconstrucție a Ucrainei – este inclus acum în grupul restrâns de coordonare demonstrează cât de importante sunt considerentele economice în strategia Americii privind Ucraina.
Merz este prins între răspunderea politică și istoria lui personală
Situația este deosebit de precară pentru cancelarul german Friedrich Merz. Ca fost președinte ale consiliului de supraveghere al companiei Black Rock Germania, acțiunile lui sunt acum urmărite cu atenție sporită. În același timp, el se luptă la Bruxelles pentru a elibera activele imobilizate și a le folosi pentru a crea Ucrainei un spațiu imediat de manevră. Pe acest plan, rezistența Belgiei este considerată cel mai important obstacol.
Numai că planul SUA face acum ca toate aceste planuri europene să pară doar o strategie secundară. Europenii se întreabă dacă Washingtonul intenționează să mute povara politică a eliberării activelor pe umerii UE, în timp ce companiile americane preiau controlul operațional.
Agenda păcii este modelată de interese economice
Viziunea SUA pe subiect merge mult dincolo de reconstrucție. Ea include idei de cooperare economică cu Rusia – în Arctica, de pildă, ori pentru extracția de pământuri rare. Asta schimbă ierarhia obiectivelor: problemele de securitate se retrag pe fundal, în timp ce aranjamentele economice ocupă centrul scenei.
Această nouă listă de priorități generează neîncredere la Kiev. După întâlnire, Zelenski a vorbit de „idei care ar putea funcționa” – dar a adăugat imediat că securitatea este condiția prealabilă principală și obligatorie, înainte de orice altceva. Această declarație ilustrează cât de delicate au devenit negocierile: Ucraina trebuie să evite o situație în care considerentele economice o forțează la compromisuri teritoriale.
Riscul de dezechilibru politic crește
Faptul că guvernul american este dispus să dea la o parte considerațiile privind granițele cutremură profund poziția europenilor. Dacă logica „economia primează” iese câștigătoare, Ucraina s-ar putea trezi confruntată cu cereri pe care, până acum, le-a respins categoric. Un scenariu în care Rusia obține din nou acces la tehnologiile și piețele occidentale prin cooperare economică – dar fără garanții de securitate clare pentru Kiev – ar fi deosebit de critic.
Rundele de negociere care urmează la Paris și la Berlin vor deveni, așadar, un soi de referendum: încetarea focului va fi un gest în primul rând geopolitic, sau unul economic?
O modificare reală în distribuția rolurilor
Europa se vede pe sine ca ancoră a stabilității politice. SUA, la rândul ei, se prezintă tot mai mult ca arhitect al reconstrucției economice – și revendică pentru sine rolul de lider al operațiunii. Când Larry Fink se așază la masa de negocieri, ăsta nu este un simbol al „lăcomiei Wall Street-ului”, ci o expresie a reorientării strategice a politicii externe americane: reconstrucția văzută ca afacere, iar nu ca un proiect de solidaritate.
Acesta este, de fapt, punctul care definește noul conflict dintre Washington și capitalele europene – și arată că, pe viitor, chestiunea păcii în Ucraina va fi definită la fel de mult de piețe cum e definită și de teritorii și granițe.
*
În concluzie: Nu rămâne decât să așteptăm rezultatele summit-ului de la Bruxelles, deși, după toate cele de mai sus, există riscul ca toate discuțiile de azi să aibă ca obiect doar o strategie secundară – pusă în umbră de planurile americane.
În lumina acestor tensiuni de culise, probabilitatea ca UE să folosească activele rusești pentru finanțarea Ucrainei pare tot mai mică, iar alternativa în care țările membre s-ar înhăma la împrumuturi de miliarde, deși asta „nu stârnește niciun entuziasm”, prinde contur, ca unic Plan B. Asta în timp ce, dacă e ca proiectul american discutat de WSJ să fie pus în aplicare, reconstrucția Ucrainei – cu câștigurile aferente – ar reveni companiilor americane.
Indiferent ce decizie va lua, întrunirea de azi de la Bruxelles riscă să rămână în istorie: O ruptură masivă cu Washingtonul prin ignorarea planurilor de reconstrucție propuse de administrația Trump și aliații ei din înalta finanță? Asumarea unor riscuri financiare și geopolitice majore prin realocarea activelor imobilizate în ciuda avertismentelor Băncii Centrale Europene și a altor instituții internaționale? Asumarea de către statele membre a unor datorii uriașe pentru finanțarea Ucrainei printr-un împrumut comun care accelerează forțat integrarea și dă Bruxellesului posibilitatea de a-și impune propriile taxe? Un moment în care fracturile interne ale Uniunii, deja vizibile, devin imposibil de mascat, cu țări care califică propunerile Comisiei Europene ca inacceptabile – fie că vorbim de Belgia sau Italia, apropo de activele rusești, ori de Ungaria și Slovacia, apropo de împrumuturi? Va abandona Bruxellesul abordarea sa pur ideologică, sucombând în fața pragmatismului american? Dacă da – cu ce preț politic și economic? Dacă nu – din nou, cu ce preț politic și economic?
Negocierile reale din jurul acestor subiecte sunt confidențiale, dar rezultatele lor vor afecta soarta Europei pentru mulți ani de-acum încolo – chiar și dacă strategia europeană ar fi, cum spune comentariul de mai sus, doar una secundară.
După ce a trecut deja Rubiconul ocolind regula unanimității pentru a imobiliza permanent activele rusești (măsură a cărei soartă e pusă sub semnul întrebării de viziunea americană), UE o duce din moment de turnură în moment de turnură.