Stimată doamnă președinte,
Declarația dumneavoastră de acum 10 zile „Dacă ar fi un referendum, aș vota pentru unirea cu România”, făcută în cadrul unui podcast realizat de jurnaliștii britanici Rory Stewart și Alastair Campbell a readus în dezbaterea publică opțiunea Re-unirii României cu Republica Moldova.

În mod surprinzător este pentru prima dată în istorie când perspectiva Re-unirii este adusă în discuție de către un președinte în funcție al statului Republica Moldova. Până acum, această opțiune nu mai fusese evocată deschis decât de unul dintre foștii președinți ai României, deși trimiteri la ea au fost făcute, pe ocolite, de către toți ceilalți președinți care s-au perindat pe la Cotroceni. Acest lucru face ca dezbaterea despre Re-unire să devină o temă reală, palpabilă, iar viitorul cu un singur stat românesc să devină unul nu doar posibil , ci și probabil.
Din acest punct de vedere afirmația dumneavoastră marchează un moment important în istoria ultimilor 36 de ani și deschide calea unei abordări instituționale a reunirii românilor într-un singur stat. Este, de asemenea, salutară și benefică motivația pragmatică pe care ați alăturat-o declarației dumneavoastră și anume dificultatea evidentă a Republicii Moldova de a-și asigura integral securitatea în contextul internațional actual. De altfel și în 1918 principala motivație pentru actul Sfatului Țării din 27 martie tot asigurarea securității teritoriului de atunci al Republicii Democratice Moldovenești.
Vă adresez, doamnă președinte, această scrisoare atât cu inima, fiind unul dintre sutele de mii de români care se trag din refugiații basarabeni din 1944, dar și cu rațiunea, pentru că mă aflu printre cei care, în ultimii ani am pledat pentru o abordare pragmatică a Re-unirii românilor într-un singur stat. Vă rog, din această perspectivă, să aveți deschiderea de a evalua câteva considerații importante referitoare la aspectele pragmatice ale posibilei și probabilei constituiri a unei patrii comune pentru toți românii.
În primul rând, sper să fiți de acord că singura modalitate concretă de realizare a Re-unirii urmează modelul german, care a culminat cu actul din 3 octombrie 1990.
Chestiunea de baza care trebuie înțeleasă si asumată de la bun început este aceea că singura modalitate de a produce efectele maximale și definitive ale apartenenței la structurile euroatlantice de securitate (NATO) și la cele europene politice (UE) este punerea teritoriului dintre Prut si Nistru sub guvernarea integrală a legilor românești; orice altă abordare nu ar face decât să complice procesul Re- unirii si să îl pună în pericol.
Procesul Re-unirii trebuie să fie de o mare simplitate legislativă și instituțională pentru a putea avansa într-un calendar rezonabil; orice încercare de complicare procedurală prin păstrarea/inventarea de paralelisme va prelungi efortul și va genera fisuri instituționale, care ar putea fi exploatate de către neprieteni.
Există , desigur și aspectul financiar, care este important, dar nu trebuie să devină o frână în calea planurilor de Re-unire. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în cazul unirii celor două Germanii din 1990 vom observa următoarele aspecte:
-în 1990, raportul dintre populațiile celor două Germanii era de 4:1 și raportul dintre economii (PIB/locuitor în metodologia PPP, a prețurilor comparate) era de 3:1. Republica Federală era atunci la același nivel al populației și al economiei cu Franța, Marea Britanie și Italia;
-după 20 de ani, Germania de Vest a cheltuit pentru reducerea decalajelor o sumă echivalentă unui PIB anual al RFG și a obținut comprimarea decalajului de dezvoltare dintre landurile de Vest și cele de Est de la 300% la 30%; mai mult, astăzi, Germania reunită depășește cu minim 15% ca performanță economică Franța și Marea Britanie și cu 25% Italia (după același indicator PIB/locuitor PPP);
-astăzi, raportul dintre populațiile României și Republicii Moldova este de 6:1, iar raportul dintre performanțele celor două economii este de aproximativ 3:1.
Practic, aplicând modelul german am avea nevoie de aproximativ trei sferturi dintr-un PIB anual al României pentru a desfășura cu succes reducerea decalajelor în următorii 20 de ani. Dar, așa cum am spus, o parte din acești bani va veni din fondurile de coeziune și investiții de la Uniunea Europeană. Depinde de noi să demonstrăm că este mai ieftin pentru UE să co-finanțeze un stat românesc unic decât să accepte costurile legate de asigurarea securității împreună cu costurile de integrare europeană ale Republicii Moldova.