Mărturisitorul Radu Gyr s-a născut în 2 Martie 1905 în Câmpulung, Argeș! A stat întemnițat timp de 18 ani la: Tismana, Jilava, Miercurea Ciuc, Vaslui, Brașov, Văcărești, Aiud, Târgu Jiu! A trecut la cele veșnice în 29 Aprilie 1975. Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Ștefan Demetrescu; n. 2 martie 1905, Câmpulung, Muscel, România – d. 29 aprilie 1975, București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, gazetar, doctor în litere și politician de extremă dreaptă, scrie https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.

Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung – de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr – fiul actorului craiovean Coco Demetrescu.

Comandant legionar și șef al regiunii Oltenia, Radu Gyr a fost autorul textelor la imnul neoficial al legionarilor, „Sfânta tinerețe legionară”, al imnului „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), al „Imnului muncitorilor legionari” și al altor scrieri dedicate Mișcării Legionare.

A debutat la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost și, ca student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, cu volumul „Liniști de schituri” 1924.

A fost de mai multe ori laureat – în (1926, 1927, 1928 și 1939) – al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A conferențiat pentru propagarea ideologiei legionare precum, „Studențimea și Idealul Spiritual” din 1935.

În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Gyr a fost arestat și deținut în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali din perioada interbelică.

Gyr a mai fost închis și în timpul regimului lui Ion Antonescu – în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 a ținut un discurs belicos în piața Teatrului Național din București, pentru care a fost arestat și condamnat la 12 ani de închisoare.

După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” pe front, în batalioanele de la Sărata, unde în anul 1942 a fost grav rănit.

Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul Poeme de răsboiu (carte cenzurată).

În carte povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă – întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.

În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție politică.

Citat din depoziția lui Gyr la procesul din 1945 la Tribunalului Poporului

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită». Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești. Eu am avut o credință. Și am iubit-o.

Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

Își execută pedeapsa, rănit fiind de pe urma războiului, în spitalul închisorii Brașov (o perioadă nu prea lungă, dar cea mai grea) și la Aiud.

Aici, până în anul 1948, a avut posibilitatea să scrie și să-și trimită acasă poeziile, chiar dacă pe fiecare pagină, conducerea închisorii imprima ștampila „cenzurat”.

Despre episodul Brașov, Radu Gyr avea să îi povestească ginerelui său o întâmplare cutremurătoare, cel mai mare moment de deznădejde din viața de detenție a poetului:

Eram într-o iarnă când am fost transportat în miezul nopții de la Aiud, în haine subțiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Brașov. Era o consfătuire a Securității, a ofițerilor superiori, iar eu am ajuns la destinație în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau șefii așezați în cerc.

M-au așezat pe un scaun în mijloc. Și toți au început să mă scuipe, să mă înjure și să spună: „uite jivina legionară, criminalul țării!” Atunci n-am mai putut suporta și m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am leșinat. Știu că dimineața m-am trezit lângă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: „Domnule profesor, v-am adus să mâncați un borș cald”.

Cel care L-a adus pe Iisus în celulă

În toamna anului 1946, în spitalul penitenciarului Văcărești, Radu Gyr compune celebra poezie Azi-noapte Iisus, poezie ce avea să ridice moral și spiritual sute de mii de deținuți. Atanasie Berzescu povestește despre miracolul pe care îl făcea această poezie: „În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina de libărci, spre îndumnezeirea omului.

Îi știam cu toții poeziile pe dinafară și așteptam cu nerăbdare următoarea creație care să ne bucure, să ne îmbărbăteze. E greu de înțeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temnița comunistă și ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulți s-ar fi prăbușit. Iată ce rol major poate avea poezia în inima omului”.

“Pereții celulei erau zgâriați cu poemele lui Radu Gyr. Rugăciunea a fost secretul salvării noastre la Aiud și, lângă rugăciune, poezia lui Gyr a legat inimă de inimă și suflet de suflet. Versul lui se trăia. Îl trăiam. Era pentru noi haină și hrană, apă și căldură. Câți dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câți le caută? Sunt pentru ei. Pentru cei de mâine”. – Ilie Tudor, fost deținut politic la Aiud, tatăl lui Tudor Gheorghe.

„Ar trebui să explice cineva cum a reușit Radu Gyr să creeze baladele acelea, sute de strofe, fără creion, fără hârtie! Noi, dimineața, abia așteptam să vorbim la «țeavă», să ne spună poezia. Iar poezia iute o scriam cum puteam și o memoram imediat. Trebuia să pui memoria în aplicare ca să nu te dărâmi psihic. Apoi, poeziile lui Gyr ajungeau la sufletul nostru ca nimic altceva!” – Nicolae Purcărea, fost deținut politic la Aiud, supraviețuitor al „Fenomenului Pitești”.

Deținuții au murit cu sutele, cu miile, dar n-au renunțat la visele lor, știind prea bine, cum spune Radu Gyr, că „adevăratele înfrângeri sunt renunțările la vis”.

Deținuții din pușcăriile comuniste, care și-au susținut până la capăt crezul lor ortodox, au dăruit pământului țării sânge sfințit și oseminte de martiri.

La sfârșitul anului 1955, cu puțin înainte de expirarea celor 12 ani de condamnare, e eliberat.

Până în 1954 Radu Gyr compune în temniță 200 de poezii pe care le trimite afară prin prietenul său de detenție, Dumitru Cristea, care, la ieșirea din temniță, le așterne pe hârtie în trei caiete, în octombrie 1954.

În 1955 cruntul Gheorghiu Dej, înduplecat de președintele Indiei, la care a mijlocit prietenul de afară a lui Gyr, Mircea Eliade, îl eliberează.

A revenit acasă în 1956.

Comuniștii l-au arestat din nou și l-au condamnat la moarte pentru poezia-manifest ”Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, considerată de autorități drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist.

Pentru versurile din „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, Radu Gyr a primit, inițial, pedeapsa cu moartea.

“Tribunalul în numele poporului hotărăște: făcînd aplicarea articolului 211 Cod Penal, cu unanimitate de voturi condamnă pe Demetrescu Radu Gyr la moarte pentru crima de insurecție armată prevăzută și pedepsită de articolul 211 Cod Penal prin schimbarea calificării conform articolului 292 Cod Juridic Militar din crima de uneltire contra ordinei sociale prevăzută și pedepsită de articolul 209 punct 1 Cod Penal”, scria în sentința judecătorească din 1959.

Poetul a făcut recurs în aprilie 1959, dar cererea a fost respinsă.

Comuniștii i-au comutat sentința la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din 1964.

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru.

Doi ani din pedeapsă i-a executat, purtând lanțuri grele la picioare.

Când s-a îmbolnăvit i s-a refuzat asistența medicală.

O mare parte din detenția de la Aiud și-a petrecut-o în celula nr. 281.

Radu Gyr zăcea pe o targă, bolnav, epuizat, distrus, dar sufletul și mintea îi erau nevătămate.

„I-am privit cu dispreț și milă, mi-a mărturisit el mai târziu, dar și conștient că nu glumeau. Purtam în suflet povara frumuseților și sacrificiilor unei vieți, ale unei generații, ale celor mai buni dintre noi, și în ultimă instanță vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de acești exponenți ai neantului. Viața abia licărea în mine. Ar fi fost o ușurare să mor!

Era o dramă dilema în care mă găseam. Știam bine ce suflete curate și sfinte zac între ziduri, pândite de moarte. Nu aveam dreptul să îi las să moară. Dar puteam să ucid sufletul acestor oameni și al lumii întregi? Simțeam că se revoltă toate elanurile sfinte pe care le-am trăit și le-am cântat. Am greșit uneori, dar întotdeauna am năzuit spre ideal și nu ne-am prețuit nici familiile, nici sănătatea, nici viața.

Dar vremurile ne-au fost potrivnice!

Visul nostru este mai sus, dar mai departe. Acum, aici, ei sunt stăpâni. Am văzut atunci alte hecatombe de morți, iar pe ei râzând în hohote. Ce să fac? Ce să aleg? Torturat sufletește, am acceptat să dau o declarație publică, prin care să-mi reneg trecutul și opera. A trebuit să scriu în termenii dictați de securiști.

Îmi rupeam din suflet. Și am simțit că totuși sunt slab, că am atins limitele rezistenței, că sunt umilit și batjocorit, dar că nu puteam face altfel. Cred că am contribuit la salvarea multor vieți „viață fără pată?! „Sufletul a fost totuși salvat. Deși torturați, noi credem mai mult!

E nevoie de lacrimi de pocăință. Am învățat pe viu ce înseamnă să fii cu adevărat creștin. Chinul meu nu a încetat. Îmi iubesc opera, așa cum am trăit-o și am scris-o. Compromisul nu a alungat dragostea de curăție și de adevăr. Am fost urâți și prigoniți cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade, dar în lumea întreagă se simte un vânt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricând. Am ținut să-ți mărturisesc aceste lucruri, poate că se ascunde o taină în întâlnirea noastră atât de neașteptată!”

După eliberare își așterne toată opera pe hârtie

Calvarul eliberării din 1963 avea să își pună amprenta pe sufletul sensibil al lui Gyr. A urmat o perioadă de tăcere adâncă și de amintiri. Nu discuta cu nimeni despre momentele grele din detenția sa, de teama ca nu cumva aceste discuții să se transforme în probe de noi dosare pentru prietenii săi.

Frica de a nu răni pe cineva și de a nu duce pe nimeni în ispită l-au determinat pe Gyr să fie mult interiorizat, dedicat familiei de care anii detenției l-au ținut departe, însă, de departe, cea mai importantă preocupare rămâne așternerea pe hârtie a întregii sale opere poetice, compusă și memorată între zidurile celulelor din închisori.

Timpul astfel rămas și-l împărțea între biroul de lucru și Biserica Amzei, unde obișnuia să participe la slujbele Bisericii. Lucra enorm și se ruga. Fiica poetului, Simona Popa și fiul acesteia, Radu Popa, ne-au încredințat următoarele mărturii și amintiri personale:

„Perioada de detenție era pentru tatăl meu un capitol închis. Nu-i plăcea să vorbească despre ea. Rareori, ne înfățișa câte o scenă de groază, aceasta la insistențele noastre, toată suferința prin care trecuse păstrând-o în inima sa.

Credința puternică si mai ales cultul pe care îl avea pentru Maica Domnului, l-au ținut în viață, cea care îi promisese în închisoare că va fi eliberat spre a-și pune pe hârtie toată opera”.

Fiica poetului își amintește astfel această perioadă a lui Gyr: „Anii detenției l-au lipsit, ca pe mulți alții, de căldura căminului familial. Poate că această absență îndelungată, timp în care a trăit în altă lume, l-a făcut ca, în scurta perioadă care s-a scurs de la eliberarea sa, în 1963, și până la moarte (1975) să trăiască într-o desăvârșită dăruire familiei, pe care a iubit-o mai presus de orice. Părinte, șot si bunic deopotrivă de iubitor și de tandru, dorea să fie sprijinul lor, al acelora pe care îi lăsase singuri și neajutorați.

Lucra intens, așezându-se la masa de scris de la ora opt dimineața până seara târziu, cu mici intermitențe, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă. Mare parte a operei sale, creată mental, în închisoare, cu toate finisările cele mai subtile, trebuia așternută pe hârtie, în speranța că volumele sale vor vedea lumina tiparului.

Și și-a așternut-o. Redactându-și în același timp și memoriile literare [Este vorba de Jurnalul lui Radu Gyr, apărut la Editura Ex Ponto, sub denumirea „Calendarul meu”.], care îl pasionau, dar pe care, din păcate, nu a reușit să le termine, lucra la traducerea baladei populare germane, lucrare care a fost publicată sub alt nume și care a constituit, de altfel, si ultima sa înfăptuire artistică.”

„De când îl știu și mi-l amintesc, tatăl meu nu-și schimbase prea mult felul de a fi. Poate devenise doar mai meditativ, mai iertător, și, cum îi plăcea lui să spună, mai înțelept”.

Nu-i plăcea să primească vizite. Foarte rar. Îl primea pe Nichifor Crainic, l-a primit pe Crevedia, tatăl lui Eugen Barbu, Bartolomeu Anania și uneori pe Părintele Stăniloae. Starea poetului de după detenție poate fi înțeleasă din poezia „Labuntur ani”, scrisă la scurt timp după eliberare, o poezie care arată o supunere desăvârșită în fața Divinității, marea împăcare cu cine și cu Dumnezeu.

Amenințat permanent, urmărit de Securitate, scos din circuitul valorilor publice din țară, Radu Gyr își termină de scris toată opera poetică, mulțumindu-i Maicii Domnului pentru acest timp binecuvântat. Chiar dacă a fost în continuare supus multor percheziții și urmăriri, nu a cedat nici acum să facă diverse compromisuri pe care Securitatea i le cerea.

Neobținând niciun acord de colaborare de la Gyr, Securitatea, umilită pentru curăția lui morală, începe să semneze în numele poetului articole apărute în revista socialistă „Glasul Patriei”, unde mai colaborau silit și Nichifor Crainic, Constantin Noica și Vladimir Streinu, colaborare menită să îi decredibilizeze moral.

Amenințat și încontinuu tracasat, din 1963, după eliberarea din închisoare, până la finalul vieții, și chiar și la înmormântare, a fost urmărit de Securitatea comunista.