„Prăbușirea Imperiului, domnii mei, este un lucru grozav de mare, însă, și nu i te poți opune ușor. Este dictat de o birocrație sufocantă, de pierderea inițiativei, de împietrirea castelor, de zădărnicirea dorinței de a ști – de o sută de alți factori. Procesul durează, așa cum am spus, de sute de ani, și este prea maiestuos și prea masiv să-l oprești.” – Isaac Asimov, „Fundația”

Evenimentele zilelor noastre invită – ba chiar obligă, fiind noi ființe care trăim nu doar în prezentul imediat, ci și în trecut și viitor – la speculații, prin viteză, dramatism, magnitudine, adesea prin lipsa de precedent; prin incoerența mesajelor oficiale; prin atmosfera grea și, dincolo de ceea ce știm deja, prin amenințarea a ceea ce bănuim, scrie Levana Zigmund pe https://www.measponte.ro, preluat de Romanian Global News.
Ce se întâmplă (de fapt)? Ce va fi? Că nu e a bună, știm deja, și amenințările se tot acumulează. De unde și abundența de scenarii apocaliptice, la propriu sau la figurat, care bântuie în ultimul timp toate mediile, cu largul sprijin nu doar al comentatorilor de profesie, vocație sau pamplezir, ci, mai nou, și al unor surse oficiale.
În acest peisaj sumbru și zgomotos și-a făcut meteorica ascensiune – devenind „viral”, cum se spune în era pandemiei informatice – un anume Jiang Xueqin, zis „Profesorul Jiang” – deși, insistă doct unii, Jiang nu este profesor în sensul dat acestui cuvânt în limba engleză (adică de profesor universitar) ci doar „teacher” (profesor de liceu). Altfel zis, în română n-avem nicio problemă cu titulatura.
Imigrat de mic, cu părinții, în Canada, Jiang și-a făcut studiile în Occident, absolvind, în 1999, Yale College (parte din Yale University) cu licență în limba engleză. Ulterior, el a lucrat sporadic ca jurnalist, dar cea mai mare parte a carierei sale a fost profesor la licee de elită din China. Din 2022 încoace, Jiang locuiește și predă la Beijing.
Cei care-l caută vigilent pe Jiang la diplome, în deja consacratul (și profund compromisul) stil ad hominem „nu ești expert”, sunt cei cărora nu le plac interpretările lui. Eu l-am urmărit pe Profesorul Jiang pe canalul lui YouTube, Predictive History, înainte de a deveni foarte cunoscut și găsesc abordările lui interesante, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord cu concluziile. Peste toate, însă, într-o lume în care „experții” sunt capturați, moguli din Silicon Valley ne zic ce e Antihristul și ofițeri militari își anunță trupele că luptă în Armaghedon, în care profesori și mari specialiști sunt împiedicați să-și expună opiniile, iar „șefi de diplomații” habar nu au care a fost derularea și finalul Celui de-al Doilea Război Mondial, nu văd de ce nu l-am asculta și pe Profesorul Jiang, făcându-ne singuri o părere, cu capul propriu, despre teoriile lui.
Predicții și metode
Jiang a prezis corect că Donald Trump va câștiga alegerile în 2024 – ceea ce nu mi se pare așa complicat; eu, de exemplu, am prezis că va câștiga alegerile din 2016, spre stupoarea unor amici americani. Jiang a prezis, de asemenea, că vice-președintele lui Trump ar putea fi JD Vance (alternativ cu Nikki Haley) – o predicție mai dificilă, pentru că, la acel moment, numele lui Vance nu fusese vehiculat public pentru această funcție. Și că, în fine, în acest al doilea mandat Trump, SUA va ataca Iranul – punct asupra căruia opiniile sunt împărțite; mai ales cei care nu l-au votat pe Trump susțin că era evident că asta va face, lucru menționat și de Kamala Harris, pare-se, în timpul campaniei, ceea ce nu pot să confirm întrucât a fost peste puterile mele să urmăresc. Oricum ar fi, pe baza acestor predicții reușite, Profesorul Jiang a primit porecla de „Nostradamus al Chinei”.
Ce l-a făcut, însă, pe Jiang suficient de celebru în Occident încât să fie invitat, spre finalul lui martie, la o discuție cu Tucker Carlson, sunt predicțiile lui geopolitice mai recente, făcute după izbucnirea războiului din Iran. În esență, Jiang spune că: (1) SUA va invada Iranul, motiv pentru care va avea nevoie de completarea efectivelor prin încorporare (ceea ce sugerează o operațiune mult mai vastă decât cea întreprinsă între timp de forțele americane și, mai ales în ce privește încorporarea, este o posibilitate exclusă de cei mai mulți specialiști, mai ales având în vedere cât de nepopular este acest război printre americani); (2) SUA nu va folosi arme nucleare în Iran (Doamne ajută!); și (3) că moscheea Al-Aqsa din Ierusalim va fi distrusă pe parcursul conflictului.
Această din urmă predicție derivă dintr-o interpretare dată de Jiang războiului din Orientul Mijlociu prin prisma „convergenței escatologice” – respectiv, a scenariilor escatologice care animă părțile în conflict, determinându-le la anumite operațiuni și decizii. În acest caz, distrugerea moscheii ar permite construirea celui de-al treilea Templu, concept relevant în escatologia iudaică și, potrivit analizei lui Jiang, în cea „creștin-sionistă”.
În aceeași analiză de natură escatologică (pe care nu o găsesc convingătoare, deși apreciez că Jiang nu pretinde că ar putea ghici mecanismele planului divin, ci se rezumă la a spune că părțile în conflict, motivate, fiecare, de propria escatologie religioasă, ar putea lua decizii în speranța de a-l declanșa), Jiang spune și că Israelul are dorința și interesul de a scoate SUA de pe scena Orientului Mijlociu, unde-i este adversară ca hegemon regional – idee cu care Tucker Carlson a părut de acord.
În orice caz, nu pe bază de escatologii își face Jiang analizele, și nici prin metodele mistice ale lui Nostradamus, ci – susține el – pe baza teoriei jocurilor, analizei istorice structurale și a „psihoistoriei”. Pishoistoria este un domeniu de cercetare transdisciplinară care amestecă psihologia, istoria, sociologia pentru a analiza motivațiile emoționale, subconștiente, din spatele unor evenimente istorice (din trecut). Mulți o contestă ca „pseudo-știință” și, nefiind predată pe la universități, și să fi vrut Jiang, tot nu ar fi putut obține o licență în domeniu.
Dar, întrucât Jiang face, mai degrabă, predicții (adică despre viitor, deși, mai nou, de când cu răsturnarea, ele se pot face și despre trecut) înseamnă că utilizează psihoistoria în celălalt sens al termenului, desprins direct din literatura SF – mai exact, din seria Fundația a lui Isaac Asimov. La Asimov, pishoistoria este o știință matematică foarte riguroasă, inventată de un profesor autentic, deși fictiv, pe nume Hari Seldon, și care combină istoria, psihologia și statistica pentru a prezice comportamentul viitor al marilor mase. Când zic mari, zic minim 75 de miliarde – ceea ce, la Asimov, se putea, întrucât avea la dispoziție un ditamai imperiul galactic. A doua „teoremă cantitativă a psihoistoriei” lui Seldon pe care Profesorul Jiang nu o respectă spune că, pentru ca predicțiile să fie valide, populația supusă analizei nu trebuie să știe că această știință există; ceea ce, în cazul nostru, este așa și așa, în funcție de câte știm despre ingineria socială. A treia regulă – ca predicțiile să se rezume la circa 3 generații – este respectată; Profesorul Jiang nu se aventurează pe durate prea lungi și spune că istoria este dinamică și fluctuantă și nimeni nu poate ști cum va evolua.
Cât privește teoria jocurilor, Jiang explică diversele legi aplicabile, una dintre ele, de bază, fiind că jocul va fi câștigat de cel care antrenează o masă mai mare, mai multă energie și o mai bună coordonare în joc. Energia și coordonarea sunt mai importante decât masa (numărul de participanți), ceea ce s-ar traduce în nevoia ca participanții să creadă cu imensă convingere în acțiunile și liderii lor și să-și știe, fiecare, locul și rolul în acțiune – motiv pentru care „narativul” este extrem de important. Lucru pe care-l știu toate puterile zilei, altfel nu s-ar bate pe mințile noastre în fiecare minut. Lucru care, mai departe, având în vedere peisajul cacofonic și neîncrederea endemică a populației, ne poate anunța multe despre soarta conflictelor actuale.
Un lucru pe care vreau să-l spun de la bun început, preventiv, este că Profesorul Jiang nu „ține cu China” în analizele lui. Per total, el pare să considere ascensiunea Chinei destul de fragilă, subliniind, în diverse cursuri, vulnerabilitățile ei – de la dependența de petrolul arab la, extrem de interesant, lipsa religiei, și dă mai multe șanse de supraviețuire stabilă în noua lume Statelor Unite ale Americii și Japoniei.
În fine, ca mulți alți comentatori, Profesorul Jiang este de părere că actuala criză – ca și altele înaintea ei – este creată în mod artificial pentru a reseta economia mondială. Catherine Austin Fitts, de exemplu, crede că scopul este acela de a transfera o parte cât mai mare din activele fixe (în sens larg, incluzând, de exemplu, bunurile naturale) de la țările împovărate de datorii și devastate de conflict și politici iraționale, în buzunarele marilor corporații, cu demantelarea – în Europa – a sistemului de asigurări sociale de stat și privatizarea tuturor serviciilor. De asemenea, ca și alți comentatori, Fitts crede că actuala criză, mult mai mare decât altele anterioare, pregătește terenul pentru reformarea profundă a sistemului monetar – și, în general, a organizării economice și sociale – prin introducerea monedei programabile și a sistemului de supraveghere totală.
Mai mult aici: https://www.measponte.ro/sfarsitul-pax-americana-lumea-potrivit-profesorului-jiang/?sfnsn=wa