Tot mai multe familii de români stabilite în state europene reclamă intervenții dure ale serviciilor sociale, după ce copiii lor au fost separați de părinți în urma unor anchete privind presupuse abuzuri, neglijență sau violență domestică, transmite Romanian Global News.
În ultimul deceniu, fenomenul este prezent mai ales în țările nordice, Germania, Italia și Spania, iar multe dintre cazuri au provocat proteste, campanii publice și reacții diplomatice.
Suedia – cazul familiei Samson
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri recente este cel al familiei Daniel și Bianca Samson, români stabiliți în Suedia. Cele două fiice ale familiei au fost preluate de serviciile sociale suedeze în 2022, după acuzații privind o așa-zisă violență domestică și presupus „extremism religios”. Părinții au respins acuzațiile și au arătat permanent că fetele au fost separate abuziv de familie de către autoritățile suedeze.
Cazul a generat proteste în România și în diaspora și este încă intens discutat în comunitățile românești, iar în țară doar câțiva parlamentari readuc în discuție și fac campanii pentru eliberarea copiilor.
Germania – familia Furdui
În Germania, cazul familiei Gabriel și Camelia Furdui a făcut obiectul conflictului dintre părinții români și Jugendamt, instituția germană pentru protecția copilului. În 2021, cei șapte copii ai familiei au fost luați de autorități în urma unor acuzații privind metodele de disciplină aplicate minorilor. Cazul a provocat proteste internaționale și manifestații la Berlin și București.
După aproape doi ani de procese și presiune publică, copiii au fost reintegrați treptat în familie.
Italia – cazul familiei Divile – Trandafir
Unul dintre cele mai controversate cazuri din Italia este cel al familiei Iuliana Petronela Divile și Marin Marian Trandafir, stabiliți la Bassano Romano.
În 2007, mama copiilor s-a adresat serviciilor sociale ale sectorului 1 – Roma Capitale cerând sprijin pentru înscrierea copiilor la grădiniţă. În loc să ofere un ajutor concret, asistenţii sociali s-au prezentat însoţiţi de Carabinieri şi au preluat cei doi copii, Lucio Daniele şi Angelo Andrea (anterior tatăl a primit un decret de expulzare, neavând permis de şedere. Proprietarul casei în care locuiau le cere să plece, iar familia alege, ca soluţie provizorie de locuit, un imobil fără curent electric, gaze şi apa curentă) Operatorii sociali s-au adresat imediat instanţei, solicitând îndepărtarea minorilor de lângă părinţi şi integrarea acestora într-un institut de plasament. Tribunalul de minori a dispus decăderea din drepturile părinteşti ale cuplului. În timpul procedurilor, părinţii se plâng că au interogaţi fără traducător, ei neînţelegând limba italiană bine nici în ziua de azi. Doamna Divile spune că autorităţile au obligat-o pe aceasta să semneze tot felul de documente, repetându-i fraza „totul va fi bine, doamnă” („va tutto bene signora”) .
Ulterior, minorii au devenit adoptabili, prin două sentinţe judecătoreşti. Doamna Divile s-a adresat Ambasadei României de la Roma, cerând ajutor, dar răspunsul primit a fost: „Trebuie să vă puneţi un avocat”. Din păcate nu a existat disponibilitate, cu atât mai puţin un ajutor concret din partea Statului Român.
Asta nu e totul. În 2013, cuplul Divile-Trandafir aduce pe lume un alt copil, o fetiţă pe nume Maria Antonia. Fiind în curs procesul de decădere din drepturile părinteşti pentru primii doi copii, autorităţile italiene LE-AU LUAT ŞI AL TREILEA COPIL. Cazul nu este încă rezolvat.

Italia – cazul celor patru copii români separați la Torino
Un alt dosar care a provocat scandal diplomatic în 2007 a fost cel al celor patru copii români din Torino, separați de mama lor de autoritățile italiene.
Presa românească a relatat că minorii au fost incluși în proceduri de adopție fără ca rudele din România să fie informate corespunzător. Bunica copiilor ceruse oficial custodia acestora.
Cazul a generat atunci acuzații grave privind încălcarea convențiilor internaționale privind protecția copilului și drepturile familiei.
Din informațiile publice (raportate încă din 2005–2007 în presa românească): copiii au fost preluați de autoritățile italiene și separați de mamă; ulterior, s-a decis decăderea din drepturile părintești; procedurile au mers către plasament și apoi adopție în Italia, autoritățile române au încercat repatrierea, dar fără succes.
Spania – cazul româncei din Andalucía
În Spania, o româncă, Mioara Mureșan, din regiunea Andalucía a acuzat în 2023, autoritățile spaniole că i-au luat copilul fără explicații clare, imediat după ce femeia fusese operată de cancer.
Potrivit informațiilor apărute în presă, minorul a fost dus într-un centru pentru copii după o decizie de „abandon provizoriu” emisă de autoritățile sociale spaniole. Mama a susținut că nu a primit explicații suficiente și că nu i s-a permis să își vadă copilul în condiții normale. Cazul a stârnit revoltă în comunitățile românești din Spania și pe rețelele sociale. Acesra intrat în procedură judiciară (recurs / litigiu de familie) și probabil că se judecă și astăzi (multe dosare sunt confidențiale fiind vorba de imaginea copiilor)
Finlanda – cazul Cameliei Șmicală
Celebre sunt cazul Cameliei Smicală din Finlanda, devenit unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale conflictului dintre părinții români și serviciile sociale nordice. Cazul Cameliei Smicală din Finlanda a devenit unul dintre cele mai mediatizate dosare privind separarea copiilor de părinți în diaspora românească. Situația a început în 2015, când autoritățile finlandeze au preluat cei doi copii ai medicului român în urma unui conflict familial și a unor acuzații de violență domestică. În anii următori, copiii au fost plasați în sistemul de protecție socială și au rămas separați de mamă, în timp ce dosarul a fost analizat în mai multe instanțe și a generat proteste și intervenții diplomatice informale din partea unor oficiali români. După o perioadă lungă de litigii și monitorizare, în 2021, autoritățile finlandeze au decis începerea procedurilor de reunificare, iar cei doi copii au început treptat procesul de întoarcere în familie, revenirea fiind descrisă în presă ca un proces etapizat, desfășurat pe parcursul mai multor luni. Cazul a rămas emblematic pentru durata procedurilor și dificultatea reintegrării familiale după intervenția serviciilor sociale.
Norvegia – cazul Bodnariu, precedentul care a schimbat totul
Cazul care a adus fenomenul în atenția internațională rămâne însă cel al familiei Marius și Ruth Bodnariu din Norvegia. În 2015, cei cinci copii ai familiei au fost luați de Barnevernet, serviciul norvegian pentru protecția copilului, după acuzații legate de metodele de disciplină folosite în familie. Cazul a provocat proteste internaționale în zeci de țări și a devenit simbolul disputei privind limitele intervenției statului în viața de familie. După luni de procese și presiune publică uriașă, copiii au fost returnați familiei, iar cazul Bodnariu a rămas unul dintre cele mai cunoscute precedente europene privind intervențiile serviciilor sociale asupra familiilor de români.

Fenomenul copiilor români preluați de serviciile sociale din diverse state europene rămâne unul complex și greu de documentat integral. Dincolo de cazurile care ajung în presă — precum Bodnariu, Furdui, Smicală sau alte situații individuale din Italia, Spania sau Suedia — există semnale constante din diaspora că astfel de intervenții sunt mai numeroase decât ceea ce ajunge public.
Totuși, realitatea este că multe dintre aceste situații nu devin niciodată cunoscute publicului larg. Procedurile de protecție a copilului sunt, în majoritatea statelor europene, strict confidențiale, iar accesul la informații este limitat de legislația privind protecția minorilor.
În plus, o parte dintre familiile implicate nu au resursele necesare pentru a-și face vocea auzită: nu dispun de sprijin juridic sau financiar sufficient, nu cunosc limba și sistemul juridic al țării respective, se confruntă cu dificultăți materiale sau pur și simplu evită expunerea publică de teamă că acest lucru le-ar putea afecta și mai mult situația.
Din acest motiv, organizațiile comunitare și o parte a diasporei susțin că numărul real al cazurilor ar putea fi mai mare decât cel reflectat de presă, însă lipsa de vizibilitate face imposibilă o estimare exactă.
Trebuie însă spuns că, în multe dintre aceste cazuri, statul român a a avut o intervenție moderată, limitându-se adesea la asistență consulară și demersuri diplomatice punctuale, fără a reuși să construiască un mecanism eficient și rapid de protecție juridică pentru cetățenii români implicați în astfel de situații.
Și dacă statul român nu își apără propria cetățeni, cine să o facă? (A.G)