Un editorial exploziv publicat de cotidianul israelian „Haaretz” susține că era Netanyahu a împins statul israelian spre un punct fără întoarcere, scrie Col. (r) Alexandru Bochiş-Borşanu pe https://www.art-emis.ro, preluat de Romanian Global News.

„Haaretz” – Carolina Landsmann – 1 mai 2026
„L’État, c’est moi” („Statul sunt eu”) – celebra formulă atribuită regelui Ludovic al XIV-lea – pare să fie reluată simbolic de jurnalista israeliană Carolina Landsmann în editorialul său publicat de „Haaretz”. „Netanyahu a insinuat timp de aproape două decenii că statul se confundă cu propria sa persoană, iar susținătorii săi au sfârșit prin a accepta această idee. Astăzi, această identificare dintre om și stat devine evidentă chiar în momentul în care era Netanyahu pare să se apropie de sfârșit”, scrie autoarea.
Pornind de la acest editorial publicat în Haaretz, analiza de față încearcă să distingă între realitatea unei crize profunde și tentația unui discurs aproape apocaliptic privind viitorul statului israelian. Într-un moment de tensiune extremă pentru Orientul Mijlociu, Haaretz, unul dintre cele mai influente cotidiene israeliene, a publicat unul dintre cele mai controversate texte de opinie din ultimii ani. Sub titlul dramatic „Netanyahu Will Go, but the State Will Die With Him” (Netanyahu va pleca, dar statul va muri odată cu el), Carolina Landsmann realizează o radiografie sumbră a societății israeliene și afirmă că Israelul ar fi intrat într-un proces ireversibil de degradare internă. Impactul editorialului a fost puternic tocmai pentru că nu vine din exteriorul Israelului și nici din partea adversarilor tradiționali ai statului evreu. Dimpotrivă, articolul exprimă neliniștile și anxietățile existente într-o parte a elitei intelectuale și mediatice israeliene, marcată de războiul prelungit, de polarizarea politică și de transformările accelerate din societatea israeliană.
Una dintre ideile centrale ale textului este aceea că Benjamin Netanyahu nu a afectat doar scena politică, ci însăși structura profundă a statului israelian. În viziunea autoarei, instituțiile care mențineau echilibrul democratic – sistemul judiciar, presa, mecanismele parlamentare – ar fi fost erodate progresiv sub presiunea unei guvernări tot mai personalizate și conflictuale. Această afirmație nu poate fi respinsă în totalitate. În ultimii ani, Israelul a traversat proteste uriașe provocate de reforma justiției și de tensiunile dintre guvern și Curtea Supremă. Pentru mulți israelieni, tentativa executivului de a limita atribuțiile sistemului judiciar a reprezentat o amenințare directă la adresa echilibrului democratic construit în decenii. În același timp însă, concluzia că instituțiile israeliene ar fi fost „distruse” pare excesivă. Israelul continuă să funcționeze ca stat democratic, cu alegeri competitive, opoziție activă, presă critică și proteste publice de amploare. Faptul că un asemenea articol poate apărea liber într-un ziar israelian reprezintă, paradoxal, chiar dovada existenței pluralismului politic și a libertății de exprimare.
Editorialul merge mai departe și afirmă că societatea israeliană este mai divizată ca oricând, iar ruptura internă ar fi devenit aproape imposibil de reparat. Aici, analiza Carolina Landsmann atinge o zonă sensibilă și reală. Israelul este traversat astăzi de multiple linii de fractură: între laici și ultraortodocși, între curentele liberale și cele național-religioase, între populația evreiască și cea arabă, între susținătorii unei soluții negociate și partizanii unei politici de forță permanente. La toate acestea s-au adăugat efectele psihologice și sociale ale războiului din Gaza și ale conflictului regional extins. Mobilizarea militară prelungită, sentimentul continuu de insecuritate și radicalizarea discursului politic au accentuat tensiunile existente în societate și au creat impresia unei oboseli colective profunde. Totuși, afirmația potrivit căreia „nu mai există cale de întoarcere” aparține mai degrabă registrului emoțional decât unei analize geopolitice riguroase. Istoria demonstrează că statele și societățile pot traversa perioade dramatice fără să dispară. State precum Statele Unite, Franța sau Turcia au trecut, la rândul lor, prin conflicte interne severe, polarizare extremă și crize constituționale fără ca structura statală să se prăbușească definitiv.
Un alt punct central al editorialului din Haaretz este degradarea imaginii internaționale a Israelului. Autoarea afirmă că statul israelian nu mai este perceput drept o democrație admirată și un model de reziliență, ci ca o sursă de tensiune și ostilitate internațională. Și aici există un sâmbure important de adevăr. Operațiunile militare din Gaza, numărul mare de victime civile și imaginile dramatice transmise la nivel mondial au afectat puternic imaginea externă a Israelului, inclusiv în multe state occidentale tradițional apropiate de cauza israeliană. Protestele anti-israeliene au crescut în universități, în mediile intelectuale și în spațiul politic occidental, iar discursul critic la adresa guvernului israelian a devenit mult mai vizibil decât în trecut.
Dar deteriorarea imaginii internaționale nu echivalează automat cu un colaps geopolitic. Israelul continuă să beneficieze de alianțe strategice solide, în special cu Statele Unite, și rămâne una dintre cele mai avansate puteri tehnologice și militare ale lumii. Economia israeliană, în special sectorul tehnologic și industria de securitate, continuă să reprezinte un pilon major al rezistenței statului. De asemenea, afirmația potrivit căreia armata israeliană ar fi „epuizată și lipsită de puterea de odinioară” trebuie analizată cu prudență. Este adevărat că războaiele prelungite produc oboseală socială și militară, iar costurile umane și economice sunt considerabile. Cu toate acestea, armata israeliană rămâne una dintre cele mai performante și tehnologizate structuri militare din lume, capabilă să desfășoare operațiuni complexe și să mențină superioritatea strategică regională.
Poate cea mai radicală afirmație a editorialului este aceea că „proiectul sionist s-a terminat”. În realitate, aceasta este mai degrabă o concluzie ideologică și emoțională decât una factuală. Sionismul nu reprezintă un bloc monolitic, ci un curent istoric și politic extrem de divers, cu orientări liberale, conservatoare, religioase, seculare și naționaliste. A afirma că întregul proiect istoric al statului Israel ar fi ajuns la final exprimă mai degrabă dezamăgirea unei părți a stângii intelectuale israeliene decât o realitate geopolitică obiectivă. În fond, articolul publicat de Haaretz trebuie înțeles ca simptom al unei anxietăți colective profunde existente în interiorul societății israeliene. El reflectă teama unei părți a elitei israeliene că vechiul model de consens democratic și național se erodează accelerat sub presiunea războiului, a polarizării și a radicalizării politice.
Pentru cititorul român, concluzia trebuie să rămână una lucidă și echilibrată. Editorialul nu trebuie nici ignorat, nici transformat într-o profeție inevitabilă. El conține observații reale despre criza internă a Israelului, despre tensiunile sociale și despre deteriorarea imaginii internaționale a statului israelian. În același timp însă, transformă această criză într-o viziune aproape apocaliptică privind dispariția statului.
Istoria demonstrează că statele nu dispar ușor. Ele traversează crize, războaie, polarizare și momente de slăbiciune, dar găsesc adesea resursele necesare pentru a se reinventa. Israelul se află într-unul dintre cele mai dificile momente ale existenței sale moderne. Va ieși din această perioadă schimbat – poate mai prudent, poate mai dur, poate mai divizat. Dar a confunda o criză profundă cu dispariția inevitabilă a statului înseamnă a transforma analiza geopolitică într-o profeție emoțională.
Pentru România, luciditatea rămâne esențială. Relațiile istorice și strategice cu Israelul trebuie privite cu realism, echilibru și responsabilitate, nu prin prisma radicalismelor ideologice sau a emoțiilor de moment. În definitiv, stabilitatea Orientului Mijlociu nu poate fi construită pe dispariția unor state, ci pe găsirea unor formule dificile de coexistență, securitate și echilibru regional.