Ce nu se știe despre Eugen Sechila, patriotul prigonit azi în baza unor false acuze legate de fapt de dosarul întocmit de autorități candidatului prezidențial interzis de sistem, Călin Georgescu, este că în primul rând este sculptor, artist, și apoi fost luptător în Legiunea Străină, acestă etapa din viața sa încheindu-se încă din 2013, scrie https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Am dorit să aprofundăm problemele cu care se confruntă Eugen Sechila, care, asemenea altor susținători ai lui Călin Georgescu sau ideilor sale – Radu Pally, Cezar Avrămuță, Bogdan Peșchir sau redactori ActiveNews, ca să dăm doar câteva exemple – , este hăituit de Sistem exact la fel, după același tipar, posibil și cu același instructaj, cum au fost susținătorii republicani ai lui Donald Trump, monitorizați abuziv, apoi maltratați și arestați de instrumentele regimului globalist din spatele președintelui democrat Joe Biden.
La mai bine de un an de când a revenit la putere, președintele SUA, Donald Trump, încă se luptă cu rămășițele acestui regim pentru a reuși să creeze un fond „Anti-Weaponization”, respectiv împotriva folosirii Justiției și Serviciilor Secrete contra cetățenilor conservatori americani, în vederea demascării și anchetării responsabililor de aceste abuzuri. Nu este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple și la noi, mai devreme sau mai târziu.
Se pare că modelul de instrumentalizare (Weaponization) a mijloacelor neprincipiale ale organelor de forță ale statului, consolidate prin apartenență conspirată și la statul paralel, împotriva propriilor cetățeni, doar pentru că au alte opinii politice, diferite față de cele ale Sistemului (Establishment-ului), a fost importat și în România, după cum au remarcat reprezentanți avizați ai Congresul SUA într-un Raport Special dedicat actelor de cenzură din Europa și România.
Eugen Sechila este fără îndoială, după părerea noastră, unul dintre românii vizați de acest tip de folosire a Justiției și Serviciilor Secrete (cu agenții lor aferenți din presa sistemului) pe post de armă contra cetățeanului – „Weaponization” – inventându-se tot felul de acuze false contra sa.
Un aspect total și voit ocultat în toată această mascaradă a fost și este faptul ca el e sculptor, că a practicat sculptura, că are un atelier, că a expus și este cunoscut în mediul artistic drept sculptor.

Motivul pentru care este târât prin tribunale acum ar fi ridicol dacă nu ar fi însă și de-a dreptul kafkian. Așa cum ActiveNews a scris la momentul respectiv, Eugen Sechila a fost trimis în judecată pentru că a făcut o sculptură în lemn pe care a instalat-o într-un scuar, din comuna Radovanu, jud. Călărași, cu acceptul autorităților locale. Este vorba de o Troiță, ridicată în memoria unui prieten mort în anul 2000, care ar afișa în partea de jos „un simbol legionar” pe ea. Adică trei linii orizontale încrucișate cu alte trei linii verticale. TROIȚA sculptată de Eugen Sechila:

O cruce foarte asemănătoare Crucii Ierusalimului.

Dincolo de faptul că așa-zisa lege „anti-legionară” nu poate atinge și creațiile artistice, culturale, jurnalistice, istorice – ce țin de drepturi consfințite prin Constituție -, atacul procurorilor sistemului afectează și un al drept fundamental al omului – dreptul la credință, prezent în Declarația Universală a Drepturilor Omului, Troița fiind un element principal al cultului ortodox – Sfânta Cruce, aici în reprezentare infinită -, asupra căruia persoane fără pregătire în domeniu nu se pot pronunța decât abuziv și discriminatoriu față de creștinul care se închină cu evlavie la ea.
Un interviu video realizat de Punct News în decembrie 2024 îl descrie în preambul într-un crochiu biografic: „Câteva lucruri despre tine: ești născut în 1977 și, începând cu vârsta de 19 ani, timp de 16 ani ai fost luptător în Legiunea Străină. Ai fost combatant în unele dintre cele mai fierbinți teatre de operațiuni din Africa și Orientul Mijlociu, inclusiv în Afganistan, și totuși te-ai retras în 2013, din cauza unor incoerențe de ordin politic și doctrinar, așa cum mărturiseai la un moment dat. Astăzi organizezi în România așa numitele “Tabere de Haiducie”, un gen de tabere de supraviețuire adresate atât adulților, cât și adolescenților și copiilor.”
L-am rugat pe Eugen Sechila să ne pună la curent cu procesul său și acesta a avut amabilitatea să ne ofere, pe lângă o mărturisire artistică personală, însoțită de fotografii, și o pledoarie de „inculpat” în fața instanței, pe care le prezentăm integral mai jos, cu mulțumiri:
Pledoarie pentru artă

Pledoaria mea de astăzi își propune să clarifice motivațiile mele artistice, în special alegerea unui simbol într-una din lucrările mele. Sunt acuzat că am sculptat o troiâă în scopuri de propagandă ideologică. Voi respinge această acuzație demonstrând coerența și continuitatea demersului meu artistic, precum și lipsa completă de conotație ideologică a simbolului în cauză. Atunci când mi s-a adus la cunoștință această acuzație de către procurori, atât procurorii cât și toată mass media au omis să precizeze că printre altele sunt și sculptor (câteva lucrări, în fotografii).
Ce a reieșit în urma prezentării făcute de mass media la sfârșitul anului 2024 și la începutul anului 2025 arată despre mine că sunt un extremist, un propagator ideologic, un instigator, un om periculos, un derbedeu care a făcut și el un simbol în scop propagandistic. Însă demersul meu artistic confirmă contrariul, faptul că sunt un artist autentic. Este adevărat că în România nu mi-am exercitat această vocație vizibil, am rămas discret, nu din motivațîi subversive ci pentru că am considerat că este mai bine ca artiști să fim mai smeriți, să lăsăm arta să primeze în sine și să ne păzim de mania modernă a cultului personalității artistului.

Activitățile mele artistice au debutat în anul 2013, imediat după ce am părăsit Legiunea Străină, unde trăisem timp de 16 ani. La una dintre primele mele expoziții, în Franța, în anul 2013 (foto), am considerat necesar să fac o plachetă de prezentare pentru public, pe care o voi depune la dosar. Ca luptător parașutist, omagiez azi, 10 iunie 2026, și 85 de ani de la înființarea primei companii de parașutiști militari din România. Ca luptător pentru Adevăr și Frumos, acesta este crezul meu de artist:

Prezentare redactată în 2013 și tradusă în română:

„Mă numesc Eugen Sechila, am 36 de ani și pășesc în lumea artei prin sculptură, după o carieră militară de 16 ani în regimentul parașutist al Legiunii Străine. Vocația mea militară influențează în mare măsură primele mele sculpturi realizate încă din timpul prezenței mele în Legiune: prin artă se exprimă o căutare a virtuților marțiale și un cod al onoarei și fidelității care fasonează oamenii din această armată: fraternitatea forjată în acțiune, spiritul de sacrificiu, abnegația și anonimatul pozitiv al celui care se eclipsează pe sine în fața funcției și rolului ce i-au fost încredințate.

Chiar dacă după plecarea în viața civilă combatantul nu mai este același, atașamenul meu față de aceste valori rămâne prezent și, prin artă, văd continuitatea lui firească, cu atât mai mult cu cât inspirația mea se raportează la o “verticală” ce desavârșeste morala umană: dimensiunea noastră spirituală și legătură pe care omul o are cu Sursa tuturor lucrurilor și punctul lor de convergență.

Asta influențează mult viziunea mea despre artă, ancorată în tradiție, aceea în virtutea căreia artistul nu exprimă doar propriile lui emoții, ci transmite, cu oarecare modestie, un mesaj ce transcende personalitatea lui. Artistul nu reinventează frumosul ci încearcă să-l reproducă în măsură posibilităților ce i-au fost date. El recunoaște în frumusețea creației o înțelepciune infinită, o amprentă a adevărului imuabil, o iconomie divină, pe care opera lui încearcă să o sublimeze, chiar dâcă ea nu este decit un palid reflex. Și, paradoxal, atunci când artistul își recunoaște rolul lui mic de mesager, opera lui nu capătă doar lărgimea și lungimea unei lumi materialnice ci și înălțimea și profunzimea cu care toate au fost făcute.

Caracterul efemer al materiei în care arta ia formă nu poate fi depășit decât de Frumosul și Adevărul ce se reflectă din ea, căci singur Adevărul poate să învingă.”

Din text reiese preocuparea mea de a exprima prin artă un demers spiritual, care nu este o simplă opțiune printre altele, ci sensul absolut al artei așa cum îl înțeleg eu, acela de a reînnoda creația de sursa existenței ei, respectiv Dumnezeu.
Acest lucru a venit pentru mine în mod natural, organic, fiind în acord cu principiile mele de viață și alegerile pe care le-am făcut: părăsirea Legiunii Străine Franceze, întoarcerea mea la Hristos, întoarcerea în România, reatașamentul meu la tradiția creștin-ortodoxă, întemeierea unei familii.

Prin arta mea, eu nu mi-am propus niciodată să aduc slavă nebuniilor acestei lumi, ci am căutat să exprim în măsură posibilităților mele mesajele criptice sau explicite pe care Dumnezeu le-a pus în creația Sa, amprentele Lui, mai mult sau mai puțîn explicite pentru noi oamenii. Arta a fost pentru mine un mijloc de a-L mărturisi pe Hristos față de ceilalți semeni ai mei, dar cred că mai mult de atât a fost un mijloc să cresc duhovnicește, în raport cu ce așteaptă Dumnezeu de la mine.

Prin arta mea am căutat să aduc spre contemplație privitorului, taina Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, în diferite ipostaze, conform Evangheliei și predaniei sfinților Părinți ai bisericii. Astfel, am încercat să exprim divinitatea și umanitatea Mântuitorului în « Punctul Omega », să exprim sensul jertfei Mântuitorului în lucrări precum « Redemption », Kenosis », « Taina pătimirii », sau în sculptura pietrelor de altar, să exprim comuniunea sfinților în lemnul raclelor pentru sfinte moaște, să exprim biruință asupra morții prin troițe înălțătoare.

O parte importantă premergătoare sculpturilor mele a fost înțelegerea simbolului, simbolul ca mijloc de exprimare a ceea ce tinde spre absolut, spre inefabil, dificil explicable într-un discurs, dar intuitive, care pot da o înțelegere profundă privitorului. Încă înainte de revenirea mea la ortodoxie, am căutat să mă apropii de simbol și să-l pătrund prin prisma unor viziuni tradiționaliste, dintre care cele mai sugestive sunt cele ale lui René Guénon în lucrări precum « Symboles de la Science sacree » și « Le symbolisme de la croix ». Însă odată cu revenirea mea la Ortodoxie, accesul la simbol, înțelegerea și exprimarea lui s-a făcut nemijlocit prin participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, prin observarea atentă a ritualului religios care, în Ortodoxie, ne trezește toate simțurile, dar și prin bogăția etnografică a artei noastre populare. Aceasta din urmă mi-a permis să reconsider și să consolidez viziunea mea asupra artei și a artiștilor în general, dar a fost și rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație, îndeplinind două criterii majore: este tradițională și aproape exclusiv simbolică. Aș dori să clarific faptul că „tradițional” provine din latinescul „tradere”, care înseamnă ceva care se transmite, o moștenire dobândită prin revelație și continuitate, ceva ce nu suferă nici mutațîi, nici adăugiri după bunul plac al artistului. Unul dintre simbolurile care m-au influențat profund atât în privința viziunii mele față de artă dar și asupra vieții în sine, a căutării mele spirituale, a înțelegerii preceptelor vieții și a fundamentelor ei, a fost și este simbolul Sfintei Cruci. Prezentarea mea asupra Sfintei Cruci nu se vrea exhaustivă, deoarece ar implica conotații ce depășesc obiectul cauzei dezbătute aici. Prin urmare, mă voi limita la câteva aspecte ce țin de expresivitatea crucii în plan materialnic, geometric, dimensional, spațial sau, mai precis, spațio-temporal.

Vreau să arăt cum eu am înțeles să exprim prin artă simbolul Sfintei Cruci. Crucea, în reprezentarea sa clasică și hieratică, este compusă din două axe, una orizontală și cealaltă verticală. Unul din „avantajele” practice este simplitatea sa, faptul că toată lumea poate să îl facă foarte ușor, însă în complexitatea lui, simbolul crucii reprezintă mai mult decât două planuri în care un desen poate fi făcut. Crucea așa cum este ea expusă de Sfinții Părinți, dar și de alți filozofi sau teoreticieni ai metafizicii, este o crucea tridimensională, în care crucea desenată de cele 4 direcții cardinale ale spațiului terestru este traversată de un ax vertical, care unește cerul cu pământul.

Într-una din epistolele sale, sfântul apostol Pavel îi îndeamnă pe Efeseni să rămână „înrădăcinați și întemeiați în iubire, ca să puteți înțelege împreună cu toți sfinții, care este lățimea, lungimea, înălțimea și adâncimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoaștere, ca să fiți umpluți de toată plinătatea lui Dumnezeu”. Pentru mine, semnificația acestor cuvinte este una simbolică care definește simbolismul crucii tridimensionale ; vorbim despre lărgimi, lungimi, înălțimi și profunzimi. Prezentarea mea din 2013 reia această temă despre care am făcut vorbire, respectiv a lungimilor, lărgimilor, înălțimilor și profunzimilor.

Reprezentarea grafică a crucii care umple tot spațiul este o cruce tridimensională, unde crucea care definește cele patru puncte cardinale ale planului terestru este intersectată de axa verticală ce unește cerul și pământul (reprezentare grafică prin desen).

Pentru o mai bună înțelegere a plinătății despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel, simbolul crucii tridimensionale poate fi și mai bine înțeles atunci când fiecare segment al crucii reproduce același arhetip structural, respectiv al lărgimilor, lungimilor, înălțimilor și profunzimilor, multiplicandu-se astfel până la cea mai mica măsură posibilă, umplând spațiul, pe principiul fractalilor (reprezentare grafică prin desen).

Avem astfel de reprezentări tridimensionale ale crucii pe cupolele unor biserici.

Dar în privință simbolului este bine de știut că el trebuie să fie mai degrabă un desen, care prin simplitatea lui are meritul să capteze atenția privitorului și să îi ofere acestuia, dintr-o privire, prin intuiție, înțelegerea complexă care este în spatele lui, a lucrurilor pe care acel simbol vrea să le definească. Simbolul crucii care se propagă și umple spațiul – pentru că totul este în trei dimensiuni – îl găsim în variante de cruce care la fiecare capăt formează o cruce mai mică.

O versiune de simbol care vorbește despre dimensiunea crucii care umple toată creația, este crucea patriarhală, care este și simbolul Patriarhiei Române.

Site-ul Doxologia al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Agenția Basilica și Ziarul Lumina al Patriarhiei Române menționează printre altele că: În alcătuirea ei, Patriarhul Miron Cristea s-a inspirat, potrivit afirmațiilor sale, de la niște gratii decorative pe care le-a văzut la fereastra unei case țărănești din cătunul Cătimănel, aparținător comunei Toplița, din Transilvania. Citez din Jurnalul Patriarhului: „Crucea Patriarhiei Române, adică o cruce aleasă de mine, cum am văzut-o din lemn, cu gratii nu de apărare ci decorative, la o casă țărănească, adecă o Cruce de bază și cu subdiviziuni de cruci la infinit, respectiv până la posibilul diviziunii. Această cruce am așezat-o pe bisericuța și clopotnița mea de la Toplița”. FOTO Basilica:

Am făcut această mențiune pentru că să fie și mai bine explicată apartenența simbolului crucii la tezaurul etnografiei tradiționale Românești. FOTO Basilica:

Din descrierea pe care am făcut-o, putem înțelege cum crucea reprezintă amprenta pe care Dumnezeu a pus-o în creație, că este ea însăși structura arhetipală a creației, circumscrisă în spațiu și în timp. Tot lucrul făcut are structura crucii în interiorul lui. Ca artist și artizan, încercând să surprind această esență, să o exprim, am găsit în tradiția și etnografia poporului nostru cea mai elocventă exprimare simbolică a crucii, astfel circumscrisă în spațiu și în timp, și anume cele trei dimensiuni spațiale intersectandu-se cu cele trei dimensiuni temporale, trecut prezent și viitor. Pentru mine acest simbol reprezintă așa cum am spus mai devreme amprenta lui Dumnezeu în creația Sa, spațiul și timpul fiind pentru noi lucruri de care nu ne putem dezice sau pe care nu le putem nega, în timp ce Dumnezeu se regăsește într-un singur punct, în centrul absolut al tuturor crucilor care umplu spațiul și în perfectă simultaneitate cu tot: aici și pretutindeni, acum și în eternitate.

Țin să mai precizez că mai cunoscută în versiunea populară a reprezentării Sfintei Cruci sub această formă a crucii întreite, este denumirea de Crucea Sfintei Treimi.

Pledoarie pentru Sfânta Cruce
Întrebare Președinte: Este singura creație pe care ați realizat-o în acest mod, astfel cum s-a reținut în rechizitoriu?
Răspuns: Nu, am mai realizat o alta troiță însă în acea creație simbolul crucii apare într-o alta formă.
Întrebare apărător inculpat: Aceasta figura geometrică denumită de parchet grilă legionara a fost o opțiune identică din punct de vedere grafic cu simbolul crucii de la Ierusalim?
Răspuns: Da, așa cum am spus mai devreme, el simbolizează crucea în plinătatea ei, crucea de la Ierusalim fiind una din reprezentările cele mai expresive ale crucii.
Întrebare apărător inculpat: După ce aceasta troiță a fost amplasata și slujită, a fost promovată în media sau în alt mod?
Răspuns: Nu, absolut deloc, eu nu am făcut nimic în acest sens. Dacă cineva a făcut o poză și a pus-o pe rețelele de socializare, nu aceasta a fost intenția mea. În tot demersal meu artistic am încercat să rămân discret, nu din motive subversive sau pentru că aș fi avut ceva de ascuns, ci pentru că viziunea mea artistică include această modestie pe care ar trebui să o aibă artistul. La rândul ei, o troiță este o ctitorie înălțătoare care vorbește despre biruință Învierii. Ea nu are nevoie de publicitate, dar ea stă smerită la anumite intersecții, pe margimea drumului, în special ea se amplasează la intersecții care nu formează o cruce, ci la intersecții care formează litera Y sau T.
Întrebare apărător inculpat: De ce nu ați făcut expoziții și în Romania cu toate lucrările, având în vedere că ne-ați relatat anterior că ați expus o parte din lucrările dumneavoastră în Franța; sau de ce v-ați întors în Romania având în vedere că aveți cetățenie franceză?
Răspuns: Am debut în artă în Franța și am benefiaciat de sprijinul unor artiști recunoscuți în Franța. În ciuda puținului timp pe care l-am petrecut acolo că artist, activitatea mea artistică a fost încurajată și recunoscută, am expus la două expoziții de talie națională, una dintre acestea acordandu-mi premiul I pentru sculptură. Aș fi putut să rămân în Franța, dar am ales să mă întorc în România, în ciuda unei oarecare adversități din partea mediului specific artei de aici, unde mi s-a făcut înțeles de la bun început că nu voi avea nici un viitor pentru că nu am făcut Universitatea de Arte; dar am considerat că în ciuda acestei relative adversități, merită întrutotul să revin acasă, pentru că și poporul Român și România merită efortul meu, sacrificiul meu și lucrarea mea pentru frumos. A fost o încercare grea pentru mine, chiar și din punct de vedere estetic, eu trăind în Franța și fiind obișnuit cu frumusețea satelor din Franța, să revin în Romania și să observ rămășițele arhitecturii comuniste. Dar m-am întors în România cu toată dragostea pentru țara aceasta și pentru poporul meu, pentru care am vrut să fac și eu ceva.
Întrebare apărător inculpat: Puteți preciza daca este adevărat că ați lăudat vreodată un simbol sau vreun fenomen al Mișcării Legionare, având în vedere cele reținute de parchet?
Răspuns: Eu am considerat mai mult decât necesar să cinstesc sfinții și eroii acestui neam, pe aceia care prin conduita lor de viață și prin jertfa lor s-au apropiat de Hristos, dar nu am promovat niciodată ideologii sau mișcări sociale. Am trăit suficient că să înțeleg că ideologiile omenești sunt aducătoare de mari necazuri și cred că tocmai de aceea – poate pare recurent sau chiar obsesiv – atenția mea fată de ce este transcendental, ce vine de la Dumnezeu sau se îndreptă către Dumnezeu, ce este în raport cu Dumnezeu. Nu am făcut apologia nici unei mișcări în public.
Întrebare apărător inculpat: Puteți să ne spuneți de ce ați ales acel text care se afla inscripționat pe troiță și ce semnifică?
Răspuns: Textul este: “Pentru Sfânta Cruce, pentru Țară”… Acest text este reprezentat de niște versuri pe care Horațiu Pascal, prietenul și familia pentru care a fost făcută aceasta troiță, îl purta scris pe un drapel pe care îl lua cu el la fiecare ieșire pe munte. Așa l-am cunoscut eu pe Horațiu Pascal, cu ocazia unei drumeții unde avea și acest drapel. În memoria lui Horațiu Pascal am ridicat această troiță, iar textul nu spune nimic defăimător, mai degrabă niște lucruri frumoase și înălțătoare care merită puse la picioarele Mântuitorului.
Întrebare apărător inculpat: Aveți o pagină de facebook sau o rețea socială unde ați fi putut să primiți mesaje din partea unor reprezentanți ai comunității evreiești?
Răspuns: Am o pagina de Facebook deschisă în 2012, pe care nu am intrat din 2016 și este închisă de mult. Mi-a fost greu să o accesez pentru a o închide, întrucât nu mai aveam acces la aceasta. Lucrurile care ar fi putut apărea pe aceasta pagina au fost lucruri partajate de alți utilizatori. În decembrie 2024, odată cu sesizarea mea, am încercat să închid definitiv acest cont și pe moment se pare că am reușit, dar încă mai primesc notificări. Nu mă pricep foarte bine la rețelele sociale. Mai știu că exista o pagina de Instagram deschisă de soția mea, denumita Sierra Carving, dedicată strict activităților mele artistice, însă eu neavand cont de Instagram nici nu am intrat pe aceasta.
Întrebare procuror: Cunoșteați la momentul când ați realizat troiță că acel simbol de la baza acesteia precum și textul sunt associate Mișcării Legionare și totodată aveați cunoștință că aceste fapte sunt incriminate, respective expunerea acestora în public?
Răspuns: Știam că art. 4 alin. 3 din OUG 31/2002 îmi da libertatea artistică, fară să mai vorbim de cea religioasă, acea troiță fiind sfințită de un sobor de preoți. Pe toată durata ridicării troiței, treceau oameni care își făceau semnul crucii și îmi mulțumeau pentru că fac ceva frumos pentru sat, dar nimeni nu a adus vreo obiecție de natură ideologică sau de altă natură. La câțiva metri în spatele troiței era un rând de pini care separa scuarul respectiv de salonul de păcănele și de birtul din centrul comunei. În ultimul din articolele apărute în presă se arată că troiță mea a fost ridicata „la mai puțin de 100 m față de o scoală”, fiind siderat să observ cum acești jurnaliști înțeleg să manipuleze societatea, dar să nu se sesizeze niciodată în privința adevăratelor probleme.
Întrebare procuror: Aveați cunoștință că acele simboluri sunt asociate Mișcării Legionare?
Răspuns: Da, știam că pe lângă faptul că eu le consider simboluri religioase, știam că acestea sunt asociate cu Mișcarea Legionară.
Întrebare apărător inculpat: Ce ne puteți spune din ceea ce cunoașteți dumneavoastră despre Mișcarea Legionară?
Răspuns: Despre Mișcarea Legionară cred că cei mai în măsură să vorbească sunt istoricii. Eu nu sunt istoric, dar ce știu este că Mișcarea Legionara a fost deființată de însuși fondatorul ei, Corneliu Zelea Codreanu, înainte că acesta să fie asasinat. Ce mai știu încă din decembrie 2024, s-a spus despre mine că aș fi liderul “Mișcării Neolegionare”, sunt numeroase articole care spun acest lucru despre mine, însă nu știu despre ce mișcare neolegionara este vorba. Mai știu că această dezbatere publică pe tema Mișcării Legionare este evitată cu ferocitate de către cei care nu iubesc adevărul, istoria adevărată, sau Adevăratul Cuvânt. Ce mai știu este că Mișcarea Legionară nu a fost incriminată oficial la nici un proces, cu precădere la procesul de la Nürnberg. Troița mea nu face excepție că și structură, că și formă, de alte troițe răspândite în toată România. Consider că mi s-a pus aceasta etichetă în mod tendențios din motive evident politice la acel moment. Pe suprafața întregii țări se regăsesc troițe care au simbolul crucii, iar de la baza acestora pornesc trei axe verticale care prin încrucișare cu cele orizontale formează grile asemănătoare. Sunt acești sculptori și ei ideologi, sau trebuie să condamnam etnografia poporului deoarece o instituție plătita din banii statului vrea acest lucru? În ciuda persecuției mele politice, eu ce văd este în primul rând un asalt care se dă asupra a ceea ce poporul acesta are mai bun în el, respectiv a sfințeniei, singura cale de a rezista în fața corupției și mizeriei în care se află și în care se vrea să ne creștem copiii; se dă un asalt asupra Sfintei Cruci și a slujitorilor lui Dumnezeu, a eroilor și a sfinților martiri, care sunt singurii prieteni ai poporului Român. Crucea mea a fost dărâmată, iar anul trecut a mai fost o troiță dărâmată și nu dărâmată oricum, ci în mod profanator, o cruce care nu avea nici un astfel de simbol. Tocmai din acest motiv consider că este un asalt împotrivă Sfintei Cruci, iar pledoaria mea nu se vrea doar o pledoarie pentru Eugen Sechila, ci o pledoarie pentru Sfânta Cruce.
Ora finalizării ascultării inculpatului: 10:31
Adenda: Ca martor în proces, pe data de 13 mai, a fost audiat Părintele profesor Mihai-Andrei Aldea, istoric, sculptor și etnograf. Depoziția Părintelui Aldea a confirmat cele expuse de mine în privința simbolului Crucii Întreite, ba mai mult, Părintele a depus la dosar un studiu detaliat extrem de bine documentat asupra acestui subiect, atât din punct de evdere istoric istoric, cât si geografic (in privința răspândirii simbolului), a interpretărilor simbolice a diferitelor forme de cruce întreită, dar si a felului in care simbolismul creștin si creștinismul in sine sunt supuse capriciilor puterii politice si persecuțiilor de-a lungul timpului, ca o consecință directă a opoziției de valori. Îl puteți găsi AICI.