Economistul și diplomatul Jeffrey Sachs îl îndeamnă pe cancelarul federal Merz să inițieze discuții directe cu președintele rus Vladimir Putin privind pacea în Europa, scrie https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.
Scrisoarea lui Jeffrey Sachs către cancelarul federal Friedrich Merz:
Domnule cancelar Merz,
Când v-am scris o scrisoare deschisă acum jumătate de an, am îndemnat Germania să recurgă la diplomație cu Rusia, în loc să normalizeze războiul. Șase luni mai târziu, situația din Europa s-a înrăutățit dramatic. Europa și Rusia alunecă într-un război deschis. Și în această derivă, domnule cancelar, se află responsabilitatea dumneavoastră unică. Niciun lider european – nici la Paris, nici la Varșovia, nici la Roma – nu deține poziția pe care o are Germania, sau puterea pe care o dețineți dumneavoastră personal pentru a opri această catastrofă. Vă veți angaja pentru pace?
Dumneavoastră însuși, alături de prim-ministrul Meloni și de președintele Macron, ați cerut în ianuarie 2026 ca Europa să reia relațiile cu Rusia și ați descris Rusia ca fiind „o țară europeană”. Cu toate acestea, nu ați desfășurat nicio acțiune diplomatică. Având în vedere că viitorul Europei este în joc, aceasta reprezintă o renunțare extraordinară la puterea de conducere. Ați încercat, în lunile dumneavoastră ca cancelar, să purtați un dialog de fond cu președintele Putin? A încercat ministrul dumneavoastră de externe un dialog de fond cu ministrul de externe Lavrov? Discuții reale, care au pus capăt Războiului Rece. Răspunsul, din câte arată înregistrările publice, este nu. Nici măcar o singură dată. Și nu din lipsă de conștientizare a urgenței.
Zilele trecute au adus o accelerare periculoasă, care ar trebui să concentreze atenția oricărui spirit european. Ambele capitale sunt acum supuse unor atacuri continue: drone ucrainene de lungă distanță au lovit adânc în Moscova, inclusiv în locații civile; atacurile rusești cu rachete și drone împotriva Kievului s-au intensificat puternic. Dronele ucrainene au pătruns în spațiul aerian al statelor baltice, ceea ce sporește perspectiva iminentă a unui incident care ar putea trage Europa direct în război. Un teribil atac ucrainean asupra unei școli de băieți din Lugansk a erodat și mai mult reținerea deja redusă. Iar pe 25 mai, ministrul de externe Serghei Lavrov, la instrucțiunile președintelui Putin, l-a informat oficial pe ministrul de externe al Statelor Unite că forțele armate ruse lansează acum „atacuri sistematice și susținute” asupra instituțiilor și centrelor de decizie din Kiev, iar Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a subliniat că Statele Unite și alte țări „trebuie să asigure evacuarea personalului lor diplomatic și a altor cetățeni din capitala Ucrainei”. Acest mesaj este prologul unei escaladări majore. Diplomația este mai urgentă ca niciodată.
Calea de a apăra Ucraina nu este continuarea măcelului, ci pacea în condiții acceptabile pentru toate părțile. În schimb, ne confruntăm cu o escaladare, cu mai mulți morți, mai multă distrugere și perspectiva reală a unui război care se extinde dincolo de Ucraina. Prin solicitarea de tot mai multe arme, de capacități de război tot mai mari și de demonstrații tot mai zgomotoase de „hotărâre” și semnalând că Germania se pregătește de război, în loc să lucreze pentru a-l încheia, s-a permis Berlinului să devină un accelerator, în loc de o frână pentru un război la nivel european.
Responsabilitatea Germaniei: șase detalii
Germania poartă o responsabilitate profundă pentru situația cu care se confruntă acum. Înainte ca politica germană să poată fi readusă pe calea păcii, Germania trebuie să facă o analiză sinceră a bilanțului. Am prezentat șase omisiuni grave ale politicii externe germane față de Rusia de la reunificarea Germaniei în 1990.
În primul rând – Tratatul 2+4 și extinderea NATO către est. La 12 septembrie 1990, Germania a semnat la Moscova Tratatul privind unificarea definitivă a Germaniei – „Tratatul 2+4” –, care a finalizat reunificarea germană. Acest tratat a fost asigurat deoarece Mihail Gorbaciov a fost asigurat solemn de Hans-Dietrich Genscher, de Helmut Kohl, de James Baker și de alți lideri occidentali că NATO nu se va extinde spre est. Înregistrările dezvăluite – inclusiv memorandumurile acum publice, compilate de Arhiva de Securitate Națională a Universității George Washington – sunt clare: aceste asigurări au fost date și erau destinate în mod clar, la momentul respectiv, să se aplice în Europa de Est, dincolo de teritoriul fostei RDG. Aceste asigurări au fost reafirmate până în 1990 și 1991.
Tratatul 2+4 limitează staționarea trupelor NATO în fosta RDG și reamintește principiile Actului final de la Helsinki, care subliniază că securitatea unei națiuni nu ar trebui să se realizeze în detrimentul alteia. Crede cineva cu adevărat că Uniunea Sovietică era îngrijorată de trupele occidentale pe teritoriul fostei RDG, dar era indiferentă față de trupele NATO din Varșovia, Vilnius sau Kiev? Desigur că nu.
Chestiunea extinderii NATO a fost discutată pe larg și Germania a dat liderilor sovietici asigurări exprese că nu se va extinde spre est – asigurări care au fost apoi încălcate. Germania a fost principalul beneficiar al acestor asigurări, care au constituit contrapartida pentru reunificarea Germaniei. Însă încă din 1993, șefii de stat și de guvern germani au început să promoveze încălcarea acestor asigurări.
În al doilea rând: propria mărturie a cancelarului Merkel. În memoriile sale, Angela Merkel scrie cu o sinceritate izbitoare că, la momentul summitului de la București din 2008, a înțeles că invitarea Ucrainei și a Georgiei în NATO ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei. Ea cunoștea linia roșie a Rusiei. Și totuși a cedat presiunii americane și a acceptat comunicatul de compromis, conform căruia Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO. Această singură frază a declanșat catastrofele din 2014 și 2022. Sinceritatea ulterioară a Angelei Merkel este un cadou pentru succesorii săi: Ea v-a spus clar și în propriile cuvinte ce s-a înțeles atunci. Germania nu ar trebui să se prefacă acum că ar fi altfel.
În al treilea rând – Trădarea acordului din 21 februarie 2014. La 21 februarie 2014 Frank-Walter Steinmeier, ministrul german de externe de atunci, a mediat la Kiev, împreună cu omologii săi polonezi și francezi, un acord între președintele Ianukovici și opoziție. Acordul prevedea revenirea la Constituția din 2004, formarea unui guvern de unitate națională și alegeri prezidențiale anticipate.
Președintele Putin a fost consultat; acordul a fost confirmat. A fost o realizare diplomatică serioasă în condiții de violență intensă. Cu toate acestea, în decurs de douăzeci și patru de ore, Ianukovici a fost răsturnat printr-o lovitură de stat violentă. Germania nu a insistat asupra acordului pe care tocmai îl garantase. În schimb, în urma inițiativei SUA, Germania a susținut noul guvern, ca și cum nu ar fi existat niciun acord. Această decizie a convins Moscova că nu se poate avea încredere în semnăturile occidentale.
Al patrulea — Minsk II. În februarie 2015, cancelarul federal Merkel a negociat personal Minsk II în formatul Normandia și a promis sprijinul politic al Germaniei prin declarația de sprijin adoptată la Minsk pe 12 februarie 2015. Timp de șapte ani, cea mai importantă dispoziție politică – autonomia regiunilor din Donbass în cadrul unei Ucraine suverane – nu a fost niciodată pusă în aplicare de Kiev. Germania nu a presat Kievul să pună în aplicare acordul de autonomie pentru care se angajase – iar Merkel a recunoscut ulterior că acordul fusese folosit ca măsură de punere în aplicare pentru a permite Ucrainei să se reînarmeze. Același lucru l-a spus și președintele Hollande. Cu alte cuvinte, garanția nu era deloc o garanție. A fost o stratagemă – încă o dată la porunca Washingtonului. Încă o dată, mesajul către Moscova a fost că nu se poate avea încredere în semnăturile occidentale.
În al cincilea rând: Nord Stream. Pe 7 februarie 2022, în Sala de Est a Casei Albe, președintele Biden a anunțat – alături de cancelarul german de atunci, Olaf Scholz, care stătea lângă el: „Dacă Rusia invadează… atunci nu va mai exista Nord Stream 2. Îl vom opri.” La întrebarea ”cum anume?”, el a răspuns: „Vă promit că vom reuși.” Conductele au fost distruse șapte luni mai târziu într-un act de sabotaj în Marea Baltică. Dovezile disponibile – reportajele de investigație din Statele Unite și Germania, pista urmărită de Parchetul Federal german și declarațiile publice ale foștilor funcționari – indică în mare parte o operațiune comună ucraineano-americană. Guvernul federal știe acest lucru de mult timp. Și totuși, Germania a permis opiniei publice să îndrepte suspiciunile către Rusia, în ciuda dovezilor directe, în timp ce un act de sabotaj industrial împotriva economiei germane a rămas neacuzat și fără răspuns.
În al șaselea rând – Acordul de la Istanbul din aprilie 2022, care era la îndemână. La doar câteva săptămâni după invazia Rusiei din februarie 2022, negociatorii ruși și ucraineni s-au întâlnit la Istanbul pentru a discuta condițiile unui acord de pace: neutralitatea Ucrainei în afara NATO, garanții multilaterale de securitate, limite convenite ale trupelor și soluționarea politică a problemelor din Donbass și Crimeea în timp. Acordul a fost încheiat la câteva zile după semnare. Fostul prim-ministru israelian Naftali Bennett, unul dintre mediatori, a confirmat public că acordul era aproape și că Occidentul – în special Statele Unite și Regatul Unit – au trecut la blocarea acestuia. Călătoria prim-ministrului Boris Johnson la Kiev în aprilie 2022, în cadrul căreia a îndemnat Ucraina să nu semneze acordul, este de notorietate. Sute de mii de vieți ucrainene și ruse, precum și ordinea europeană în ansamblu, au plătit prețul acestei intervenții a SUA și Marii Britanii. Germania nu și-a ridicat vocea în această privință – deși Germania a suportat consecințele economice mai mult decât orice alt stat european.
A doua catastrofă: autodistrugerea economică a Germaniei
Prima ta preocupare trebuie să fie pacea. Știrile de ieri din Moscova ne arată ce oră a bătut. Dar, în paralel cu prima, se desfășoară o a doua catastrofă: distrugerea intenționată a economiei germane, în care Berlinul este atât autor, cât și victimă. Economia industrială a Germaniei se baza pe comerțul cu Rusia. Distrugerea Nord Stream și ruperea ulterioară a relațiilor comerciale dintre Germania și Rusia au dus la faptul că Germania cumpără gaze naturale din Statele Unite la prețuri de multe ori mai mari decât gazul rusesc transportat prin conducte, pe care l-a înlocuit. Aceasta este sinucidere industrială. Sectorul chimic al Germaniei, sectorul siderurgic, industria sticlei, producătorii cu consum intensiv de energie – adevăratele fundamente ale clasei de mijloc – își pierd zi de zi competitivitatea internațională. Locurile de muncă calificate părăsesc economia germană. Iar contribuabilul german și consumatorul german transferă bogăția națională a Germaniei către producătorii americani de gaze într-o măsură fără precedent în Europa postbelică.
În plus, guvernul german promite acum o consolidare enormă a apărării – sute de miliarde de euro în următorul deceniu – pentru a pregăti un război, pe care diplomația îl poate preveni cu ușurință. Aceasta este o alocare profund greșită a resurselor naționale. Provocarea fundamentală pentru Germania în acest deceniu este competitivitatea în era digitală. Fiecare euro cheltuit pe tancuri, rachete și proiectile de artilerie este un euro care nu este cheltuit pentru capacitatea Germaniei în domeniul IA, pentru capacitatea sa de proiectare și fabricare a cipurilor, pentru infrastructura sa energetică și pentru rețelele digitale de mare viteză de care Germania are nevoie pentru a rămâne o economie de top la nivel mondial.
Realitatea dură, domnule cancelar, este că nu se poate cumpăra securitate cu aceste arme. Diplomația poate cumpăra securitate la o mică fracțiune din costuri și nu există prosperitate fără investițiile în domeniul digital și energetic pe care această consolidare a armamentului le va înlocui.
Apelul meu
Domnule cancelar Merz, mai mult decât orice alt șef de stat european, de dumneavoastră depinde dacă Europa va cădea într-un război general sau se va întoarce la negocieri și la rațiunea economică. Este timpul. Mesajul oficial al Moscovei către Washington spune acest lucru în mod explicit. Vă rog să deschideți un dialog cu președintele Putin. Vă rog să vă trimiteți ministrul de externe la Moscova sau să-l invitați pe ministrul rus de externe la Berlin. Vă rog să redeschideți canalele OSCE, pe care Germania a lăsat să se atrofieze. Vă rog să spuneți Kievului să înceteze atacurile asupra țintelor civile.
Cel mai important este ca publicului german să i se spună adevărul: Că o pace negociată pe baza neutralității Ucrainei este calea realistă de ieșire din catastrofă și că restabilirea unei relații economice normale cu Rusia este calea realistă de ieșire din declinul industrial al Germaniei.
Condițiile unui acord acceptabil pe care Germania l-ar putea propune sunt clare. Luptele s-ar opri la o linie de încetare a focului. Toate părțile ar renunța la orice recurgere viitoare la forță în chestiunea granițelor. Ucraina și-ar restabili neutralitatea, iar NATO ar renunța definitiv la o extindere ulterioară spre est.
Europa și Rusia ar restabili relațiile economice și ar pune capăt belicismului. OSCE ar redeveni forul central pentru securitatea europeană, cu premisa fundamentală că securitatea europeană este indivizibilă, nefiind bazată pe blocuri militare care divizează Europa. Pe lângă această pace, Germania și-ar redirecționa resursele naționale către investițiile în domeniul digital, al IA, al semiconductorilor și al energiei, necesare pentru viitorul economic al Germaniei.
Istoria va consemna ceea ce veți face și ceea ce nu veți face în următoarele săptămâni. La fel și opinia publică germană. La fel și popoarele Rusiei, Ucrainei și ale Europei în general. Este timpul pentru diplomație, domnule cancelar. Alegerea vă aparține.
Cu respect,
Jeffrey D. Sachs
Vedeți și: