Parlamentul European a adoptat miercuri, 17 iunie 2026, o reformă legislativă privind controlul migrației într-o atmosferă extrem de tensionată, marcată de confruntări verbale și scandări de la tribune. Cu 418 voturi „pentru” și 218 „împotrivă”, noul text oferă autorităților puteri extinse de detenție și deschide calea pentru externalizarea procedurilor de expulzare prin crearea unor „centre de returnare” în țări din afara Uniunii Europene, scrie presa franceză preluată de Romanian Global News.

Adoptarea legii a adâncit falia politică de la Bruxelles: în timp ce europarlamentarii de dreapta au sărbătorit victoria cu aplauze și lozinci precum „Trimiteți-i înapoi!”, opoziția de stânga a răspuns cu pumnii ridicați și strigăte de „Să vă fie rușine!”.
Noua reglementare, susținută puternic de state care caută deja soluții de implementare – printre care Danemarca, Austria, Grecia și Germania –, este aspru criticată de organizațiile pentru drepturile omului, care o cataloghează drept un „capitol întunecat” ce riscă să criminalizeze migranții și să creeze adevărate „găuri negre juridice”.
Parlamentul European a adoptat miercuri, 17 iunie, la Strasbourg, noi reguli privind returnarea migranților fără drept de ședere, cu 418 voturi „pentru”, 218 „împotrivă” și 30 de abțineri. Astfel, instituția validează acordul politic încheiat la 1 iunie 2026 cu Consiliul Uniunii Europene, care urmează, la rândul său, să adopte formal textul.
Pentru Comisia Europeană, miza este de a face procedurile de returnare mai rapide și mai bine coordonate între țările membre. Bruxelles-ul reamintește că rata de returnare a fost de 28% în 2025, un nivel considerat încă mult prea scăzut în raport cu deciziile pronunțate.
Posibile transferuri către țări terțe
Prevederea care a stârnit cele mai multe comentarii se referă la „hubs de retour” (centrele de returnare). Statele membre vor putea încheia acorduri cu țări terțe pentru a transfera acolo anumite persoane vizate de o decizie de returnare. Aceste țări nu vor fi neapărat țara lor de origine, țara de reședință obișnuită sau un stat în care acestea au drept de intrare sau de ședere.
Astfel, aceste centre vor putea deveni o etapă suplimentară în procedurile de îndepărtare sau chiar destinația finală pentru anumite persoane. Totuși, transferul nu va putea avea loc decât în cadrul unor acorduri care respectă drepturile omului, dreptul internațional și principiul de non-refoulement (nereturnare), care interzice retrimiterea unei persoane într-o țară unde riscă persecuții, tortură sau tratamente inumane. Minorii neînsoțiți vor fi excluși din acest mecanism de returnare, spre deosebire de familiile cu minori.
Impactul concret al acestei măsuri va depinde, așadar, în mare măsură de acordurile încheiate cu țările vizate, dar și de garanțiile prevăzute pentru controlul condițiilor de primire și de ședere în afara UE. Acesta este tocmai punctul care atrage principalele critici din partea ONG-urilor și a mai multor grupuri politice.
Mijloace de constrângere consolidate
Textul nu se limitează doar la aceste „centre”. El consolidează, de asemenea, obligațiile care le revin persoanelor ce fac obiectul unei decizii de returnare. Acestea vor trebui, în special, să rămână la dispoziția autorităților și să furnizeze elementele necesare pentru identificarea lor sau pentru organizarea îndepărtării lor.
În caz de refuz de cooperare, consecințele vor fi mai grave. Autoritățile vor putea recurge la returnarea forțată, vor putea reduce anumite ajutoare prevăzute de legislația națională sau vor putea prelungi interdicția de intrare în Uniunea Europeană. De asemenea, luarea în custodie publică (detenția administrativă) va putea fi utilizată atunci când alte măsuri se dovedesc insuficiente – de exemplu, în caz de risc de sustragere sau de amenințare la adresa securității, inclusiv pentru minori. Durata acesteia va putea ajunge la 24 de luni într-un stat membru, cu o posibilă prelungire suplimentară de șase luni în anumite circumstanțe.
Înainte de a se ajunge acolo, statele membre vor trebui să prevadă soluții mai puțin restrictive, cum ar fi obligația de prezentare periodică la autorități, stabilirea domiciliului obligatoriu, supravegherea electronică sau o garanție financiară. Obiectivul declarat este de a preveni dispariția persoanelor vizate înainte de executarea deciziei de returnare.