Există subiecte despre care ai prefera să nu fii nevoit să scrii. Acesta este unul dintre ele.

În ultimii ani, Mitropolia Basarabiei a parcurs poate cea mai favorabilă etapă din existența sa de după reactivarea din 1992. Invazia rusă în Ucraina a schimbat profund percepția publică asupra influenței Patriarhiei Moscovei în Republica Moldova, iar tot mai multe comunități și clerici au ales să revină în jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române, se arată într-o investigație a Romanian Global News prilejuită de înscăunarea noului Mitropolit al Basarabiei, care va avea loc duminică, 12 iulie 2026, la biserica Sfinții Trei Ierarhi din sectorul Râșcani al Chișinăului.

Tocmai de aceea este cu atât mai greu de înțeles de ce continuă un fenomen care produce prejudicii directe acestei evoluții: relațiile dezvoltate de unii clerici ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, condusă de mitropolitul Teofan Savu, cu structura bisericească aflată sub Patriarhia Moscovei, desfășurate fără binecuvântarea și fără implicarea Mitropoliei Basarabiei. Acest fenomen se manifestă de ani de zile și a îmbrăcat forme diverse: participarea unor clerici din România la evenimente organizate exclusiv de structura moscovită, conferințe susținute la Academia Teologică aflată sub autoritatea Patriarhiei Moscovei, vizite oficiale repetate la Chișinău și Bălți fără niciun contact instituțional cu Mitropolia Basarabiei și implicarea în proiecte simbolice valorificate propagandistic de partea rusă. Și toate cu binecuvântarea mitropolitului de la Iași.

O relație specială cu mitropolia din Iași a avut-o în ultimii ani diaconul Maxim Sturza, personaj infiltrat de ruși în conducerea Mitropoliei Basarabiei și cel căruia moscoviții îi datorează selectarea și promovarea în treapta de vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului a unui personaj din cuprinsul mitropoliei din Iași despre care s-a scris recent că ar fi „cu un picior în altă arhitectură bisericească”, a se citi rusă. În spațiul public au fost prezentate nenumărate dovezi ale aflării lui Nectarie Clinci în relații de comunicare și complicitate cu un personaj precum Ciprian Mega, cel mai apropiat prieten al mitropolitului rus Ilarion Alfeev, fost șef al Sectorului de Relații Externe Bisericești al Patriarhiei Moscovei.

În repetate rânduri, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au semnalat cu discreție această situație și au solicitat încetarea unor asemenea practici. Faptul că ele au continuat și continuă arată că problema nu mai poate fi ignorată.

Se impune, în opinia noastră, o analiză instituțională la nivelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și stabilirea unor reguli clare privind relațiile dintre eparhiile Patriarhiei Române și structurile bisericești care contestă jurisdicția ei în Basarabia.

Nici dimensiunea geopolitică a fenomenului nu poate fi trecută cu vederea. În contextul războiului purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și al utilizării structurilor religioase ca instrumente de influență, asemenea contacte depășesc sfera protocolului bisericesc și dobândesc o evidentă relevanță pentru interesul național al României. Și aici credem că analiza trebuie să intre pe zona organismelor responsabile cu securitatea și apărarea țării.

De mai bine de o lună, începând cu 1 iunie, mitropolitul Teofan Savu, numărul doi în ordinea istorică a scaunelor episcopale din România, este locțiitor de Mitropolit al Basarabiei, structură a Bisericii Române care de-a lungul anilor nu s-a bucurat de susținerea lui Teofan.

Sunt bine cunoscute simpatiile mitropolitului Teofan pentru Patriarhia Moscovei și Ortodoxia Rusă. Și acest fapt nu este de mirare când știm că mitropolitul de la Iași și-a făcut, timp de cinci ani, studiile de doctorat la Institutul „Saint Serge” de la Paris, instituție teologică rusă, aflată în prezent sub autoritatea și controlul Patriarhiei de lângă Kremlin. Glumind amar, unii au început să citească numele de familie Savu drept Slavu. Și nu este deloc întâmplător.

Istoric, Institutul „Saint Serge” (de Radonej) a fost un bastion al emigrației ruse din primul val de după revoluția bolșevică, revenind ulterior sub omoforul Patriarhiei Moscovei, ceea ce a generat discuții despre creșterea influenței ideologice a Moscovei în Occident, pe filieră bisericească, lăsând loc, în cazul studenților și doctoranzilor neruși, pentru o gamă cuprinzătoare de tipuri de relații cu Rusia: de la simpatii nutrite sincer și manifestate discret sau fățiș până la racolări propriu-zise, conform cu metodologia generală de lucru a serviciilor secrete cu organizațiile religioase din străinătate.

Să facem un arc peste timp, întorcându-ne privirea către iarna anului 1992. De ce? Pentru că există documente istorice care, după mai bine de trei decenii, merită recitite cu atenție. Nu pentru că ar schimba trecutul, ci pentru că pot ajuta la înțelegerea prezentului. Uneori o simplă imagine poate spune mai mult decât o mie de cuvinte.

Actul patriarhal și sinodal din 19 decembrie 1992, prin care Patriarhia Română a consfințit reactivarea Mitropoliei Basarabiei, reprezintă unul dintre cele mai importante documente adoptate de Sfântul Sinod după căderea comunismului. El a marcat revenirea oficială a Bisericii Ortodoxe Române în teritoriul dintre Prut și Nistru, după aproape jumătate de secol de ocupație sovietică și de dominație a Patriarhiei Moscovei.

O examinare atentă a exemplarului documentului relevă însă un detaliu surprinzător. În dreptul numelui episcopului-vicar patriarhal Teofan Sinaitul, actualul mitropolit al Moldovei și Bucovinei, nu apare nicio semnătură, deși ceilalți ierarhi înscriși pe aceeași pagină au semnat documentul.

A fost o simplă omisiune? Desigur că nu. O fi fost poate o absență fizică în momentul semnării? Nu, pentru că tocmai episcopul Teofan Savu a fost cel care a pregătit textul, trecând pe la fiecare sinodal pentru a lua semnăturile. Unde mai pui că printre responsabilitățile pe care le avea ca vicar patriarhal și șef al Sectorului de Relații Bisericești erau tocmai și cele privind comunitățile ortodoxe române rămase în afara granițelor țării. Sau poate că a fost expresia unei rezerve față de una dintre cele mai importante hotărâri adoptate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române după 1989? Mai degrabă că da. În această cheie trebuie înțeles gestul aparent banal de a nu fi semnat documentul Patriarhiei Române din 19 decembrie 1992.

Mitropolitul Teofan Savu nu a oferit până în prezent explicații publice asupra acestui aspect.

Poate nu ar fi lipsit de importanță pentru securitatea națională a României și a românilor, de studiat, de cei care sunt în drept, implicația rețelei de la „Saint Serge” în preluarea conducerii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Ar trebui studiată cu atenție acțiunea și operațiunile serviciilor secrete rusești în interiorul Institutului Teologic „Saint Serge” și vulnerabilitățile generate de acestea pentru securitatea națională.

Biserica Ortodoxă Română este unul dintre stâlpii identității și devenirii românești și fundament al statului român.

De prea multă vreme acțiunea profundă și sofisticată a agenturii rusești din România, ca și a celei ucrainene, mai nou, nu sunt în atenția celor care ar trebui să observe și să elimine astfel de amenințări fatale la adresa securității naționale.

Noroc cu aliații, care, întâmplător sau nu, după ce au contribuit fundamental la recunoașterea Mitropoliei Basarabiei de către guvernul de la Chișinău, dau de firele ascunse ale unor asemenea operațiuni!