Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Am ars în 2025 cu o treime mai puțin petrol decât în ultimul an al lui Ceaușescu, deși avem de șase ori mai multe mașini. Asta spune aproape tot despre moartea industriei românești, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.
Cifra care la Bruxelles indică faptul că suntem campioni la protejarea mediului arată la Ploiești ca certificat de deces. România a ajuns o țară cu emisii mai mici fiindcă a încetat să mai producă, iar contabilitatea scăderii se ține în barili.
Energy Institute din Londra ține de trei sferturi de secol registrele energetice ale planetei, iar ediția apărută la începutul verii ne spune limpede unde am ajuns. ”Consumul global de petrol a crescut cu 1,3% în 2025, până la 103 milioane de barili pe zi”, scrie raportul. În anul în care se prăbușea blocul comunist, omenirea ardea vreo șaizeci și șase de milioane de barili zilnic. Trei decenii și jumătate de conferințe pentru climă, de acorduri semnate cu surle și trâmbițe și de mașini electrice mai târziu, consumul a urcat cu peste șaizeci la sută. Lumea n-a ars niciodată mai mult petrol ca anul trecut.
Partea care strică povestea ambelor tabere vine imediat după. Raportat la cap de locuitor, planeta consumă cam cât consuma atunci, puțin sub cinci barili de om într-un an. Toată creșterea a intrat în cele aproape trei miliarde de oameni născuți între timp și în fabricile mutate spre răsărit, lucru pe care Agenția Internațională pentru Energie îl scrie fără menajamente: ”Creșterea robustă a cererii de petrol în economiile emergente și în curs de dezvoltare contrastează cu o contracție continuă în economiile avansate”.
Flacăra de la coșul rafinăriei și-a schimbat doar adresa.
România reprezintă cazul de manual al mutării. În ultimul an al regimului comunist ardeam aproape trei sute cincizeci de mii de barili pe zi, iar acum ne învârtim în jurul a două sute douăzeci de mii. Ponderea noastră în consumul mondial s-a redus la mai puțin de jumătate din cât era, iar în orice statistică a emisiilor performanța asta arată magnific. Devine aproape absurd faptul că Ursula von der Leyen ne-a forțat să închidem centralele pe cărbune, când oricum aveam printre cele mai puține emisii de carbon din Europa. Aceleași instituții care ne-au impus calendarul de închidere a centralelor pe cărbune raportau anul trecut cel mai mare consum global de cărbune din istorie.
Demonstrația reiese din comparația cu parcul auto. În primul an de după Revoluție circulau în România un milion șase sute de mii de vehicule, cu camioane și tractoare la un loc, într-o țară unde mașina se cumpăra pe listă de așteptare și se conducea alternativ, după numărul de înmatriculare. La ultima numărătoare erau înregistrate aproape unsprezece milioane de vehicule, dintre care opt milioane și jumătate autoturisme. Parcul s-a înmulțit de peste șase ori, în timp ce consumul de petrol a scăzut cu o treime. Pe fiecare vehicul, România arde acum de zece ori mai puțin petrol decât ardea atunci.
Mașina era, în economia lui Ceaușescu, un consumator marginal. Petrolul se ducea în combinate petrochimice, în termocentrale care ardeau păcură, în tractoarele IAS-urilor și în camioanele care cărau oțel dintr-un capăt în altul al țării. Acelea s-au oprit pe rând. Locul lor l-au luat Logan-urile și Passat-urile de la scara blocului. Ele consumă împreună mult mai puțin decât industria pe care au înlocuit-o.
Cifra relevantă rămâne cea pe cap de locuitor. Acum treizeci și șase de ani, un român ardea cu aproape un sfert mai mult petrol decât media planetei, într-o țară cu de șase ori mai puține vehicule decât are în 2026. Astăzi arde cât media planetei, cu peste patru sute de mașini la o mie de locuitori. Egalitatea am obținut-o coborând, după ce am oprit fabrici și ne-am făcut valiza pentru emigrare.
Merită pus alături celălalt fapt relevant. Cărbunele, combustibilul despre a cărui eliminare se vorbește de două decenii, a fost ars anul trecut în cantitate mai mare decât în orice alt moment din istorie, la nivel global. La fel petrolul. Iar solarul a crescut și el mai repede ca oricând, întrucât rapotul Energy Institute consemnează că ”toate sursele de energie au înregistrat creșteri în 2025”. Panoul montat pe un acoperiș din Bavaria n-a oprit nicio sondă în Texas.
Pentru cine ține minte discursurile despre reindustrializare, aici avem proba de laborator. O țară care produce mai puțin arde mai puțin, însă graficul îi iese foarte frumos la raportarea către Bruxelles. Rafinăria oprită are zero emisii.
Flacăra pe care noi am stins-o arde acum în India, unde cererea urcă cu încă un milion de barili pe zi până la finalul deceniului. Încălzește pe altcineva. Nouă ne-au rămas graficul frumos și Loganul la poartă.
Surse:
• Energy Institute, Statistical Review of World Energy 2026 — https://www.energyinst.org/statistical-review
• Our World in Data, Oil consumption by country (serie Energy Institute, TWh) — https://ourworldindata.org/grapher/oil-consumption-by-country
• U.S. Energy Information Administration, International Energy Statistics, via Worldometer — https://www.worldometers.info/oil/ și https://www.worldometers.info/oil/romania-oil/
• International Energy Agency, Oil 2025, rezumat executiv — https://www.iea.org/reports/oil-2025/executive-summary
• Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, parcul auto la 31 decembrie 2024, via Economica.net
• Institutul Național de Statistică, parcul de vehicule rutiere 1990, via Ziarul Unirea; populația rezidentă la 1 ianuarie 1990 și 1 ianuarie 2025
• UN DESA, World Population Prospects 2024
………………….
ZIUA 5 / Campania de strângere de fonduri ”10 zile de donații pentru 100 de zile de Opoziție” continuă. După primele patru zile s-au strâns 1.091 euro dintr-un total de 3.000. Amănunte, aici.