În timp ce Statele Unite excelează prin piețe financiare agresive, iar China își construiește hegemonia pe baza inginerilor și a industriei grele, Europa riscă să devină un simplu muzeu în aer liber – magnific, dar irelevant economic. În cartea sa La Chine à toute vitesse (China la viteza maxima), cercetătorul Dan Wang (Hoover Institution, Stanford) analizează confruntarea dintre cele două superputeri ale lumii și avertizează asupra declinului accelerat al Vechiului Continent, scrie https://miscareaderezistenta.ro, preluat de Romanian Global News.
De la bătălia pierdută în sectoarele de vârf precum inteligența artificială, până la ultimele bastioane industriale europene (Airbus, ASML), analistul oferă pentru L’Express un interviu de o sinceritate tăioasă despre greșelile strategice ale Occidentului, limitele regimului de la Beijing și iluzia că doar cultura și gastronomia mai pot garanta relevanța globală.
„Mai bine să ai bani decât croasante”: privirea critica a cercetatorului Dan Wang asupra declinului Europei
Idei. Pentru influentul cercetător de la Stanford, autorul cărții „China la viteza maximă”, Europa pierde pe ambele fronturi în fața Statelor Unite și a Chinei. În opinia sa, ne-au mai rămas doar câteva companii competitive, cele mai frumoase orașe din lume și… produse de patiserie.
Este eseul pe care trebuie să-l citești dacă vrei să înțelegi totul despre confruntarea dintre cele două superputeri. Apărută anul trecut în engleză, cartea Breakneck (Viteză maximă) a făcut senzație arătând cum modelul chinez, bazat pe ingineri, se opune celui american, dominat de profesiile juridice. Autorul său, Dan Wang, s-a născut în Yunnan, a crescut în Canada și a studiat în Statele Unite înainte de a petrece câțiva ani la Shanghai. Astăzi este cercetător la Hoover Institution din cadrul Universității Stanford.
Pentru revista L’Express, Dan Wang analizează punctele tari și punctele slabe ale Statelor Unite și ale Chinei. El dă dovadă de o mare franchețe când vorbește despre rapidul declin european, în condițiile în care Vechiul Continent este, în opinia sa, pe cale să „piardă pe ambele fronturi” în fața superputerilor. „Europa este condamnată la declin într-un viitor previzibil”, avertizează el, estimând că ne-au mai rămas doar câteva companii competitive (Airbus, ASML, EDF…), cele mai frumoase orașe din lume și… croasante. Iar programele formațiunilor populiste, precum Rassemblement National sau AfD, nu vor fi cele care vor permite construirea unor economii mai sănătoase…
 L’Express: Statele Unite și China sunt, în opinia dumneavoastră, un fel de yin și yang. Descrieți prima națiune ca fiind una de juriști, iar pe cea de-a doua ca una de ingineri. China dispune, de asemenea, de o economie bazată pe economisire, în timp ce Statele Unite trăiesc pe credit. Americanii sunt obsedați de inovația disruptivă, pe când chinezii se concentrează pe industria prelucrătoare…
Dan Wang: Aceste două state se află în opoziție directă în acest moment; trăim o perioadă de război rece „blând”. Sunt cele mai mari două economii ale lumii. Însă Statele Unite sunt cel mai mare importator și consumator mondial, iar China este cel mai mare producător industrial. Una construiește infrastructură, cealaltă nu. Statele Unite sunt mult mai axate pe libertate și pe căutarea fericirii, în timp ce China prioritizează o formă de măreție națională în defavoarea fericirii individuale.
Apoi, îi spun adesea soției mele, care este austriacă, faptul că chinezii și americanii seamănă destul de mult atunci când îi compari cu europenii sau cu japonezii. Ambii au orașe urâte, croasante oribile și guverne osbedate de putere. Ceea ce posedă europenii și japonezii sunt orașe minunate în care îți face plăcere să trăiești, croasante excelente și alte produse de patiserie, dar nicio măreție națională. Și, în esență, o incapacitate de a se gândi la viitor, preferând să cultive o imagine a trecutului…
 În New York Times ați explicat tocmai că croasantele sunt bune, dar că, în lumea competitivă de astăzi, este mai bine să ai piețe financiare puternice…
Până la urmă, e mai bine să ai banii. Vin des în Europa. Locurile voastre magnifice sunt într-adevăr magnifice și e mult mai plăcut și mai frumos decât în orice regiune din Statele Unite sau din China. Însă europenii sunt optimiști doar când se uită la trecutul lor. Europa este condamnată la un declin național și regional într-un viitor previzibil. În prezent, ea duce o bătălie pe două fronturi. China înghite o mare parte din industria germană. Iar europenii pierd practic tot restul în favoarea americanilor, și anume sectoarele de viitor: IA, biotehnologie, software, servicii financiare… Europa pierde bătălia pe ambele fronturi. Și vedem peste tot în sondaje că partidele populiste devansează partidele aflate la putere, de la Rassemblement National în Franța la AfD în Germania… Totuși, mă îndoiesc că aceste formațiuni populiste vor permite crearea unor economii mai sănătoase pe viitor.
 Ați declarat, de asemenea, că, deși Europa înregistrează o imigrație consistentă, nu a știut să își reînnoiască elitele prin intermediul imigrației, spre deosebire de Statele Unite…
Sunt dublu imigrant. Am părăsit mai întâi China pentru Canada la vârsta de șapte ani. Apoi am părăsit Canada pentru Statele Unite la vârsta de 16 ani. Părinții mei sunt și astăzi în Statele Unite. Principala forță a țărilor anglo-saxone constă în capacitatea lor de a absorbi un număr mare de imigranți dintre cei mai ambițioși, reușind să îi integreze destul de bine în rândul elitelor economice și politice. Regatul Unit a avut un prim-ministru de origine indiană [Rishi Sunak — n.red.]. Elitele americane s-au reînnoit și ele. Însă nu observ același fenomen în Franța, Germania sau Austria. Europa a primit mulți refugiați din Orientul Mijlociu. Este poate absolut justificat și necesar. Însă nu au adoptat strategia anglo-saxonă care constă în selectarea celor mai ambițioase persoane, în special a celor venite din China și India, oferindu-le apoi spațiul necesar pentru a se afirma.
 În cartea dumneavoastră subliniați că dezindustrializarea nu este dăunătoare doar pentru fabricile și locurile de muncă ce pleacă în alte țări, ci reprezintă și o pierdere de competențe și cunoștințe…
Permiteți-mi să folosesc o imagine pe care francezii o înțeleg bine: gastronomia. Aveți nevoie de echipamente, adică o bucătărie, oale și tăvi. Al doilea element îl reprezintă instrucțiunile directe, fie că este vorba despre o rețetă de gătit, fie despre planuri și brevete. Al treilea element este cunoașterea proceselor, adică tot ceea ce rezidă în mâinile și în mințile noastre — acel know-how care este cu adevărat greu de transmis. Dacă îi dați cuiva care nu a gătit niciodată în viață o bucătărie magnifică și cele mai rafinate rețete pentru a face ceva simplu, cum ar fi ochiuri sau omletă, acea persoană probabil că nu se va descurca prea bine.
Este exact ceea ce țările occidentale, și în special Statele Unite, au pierdut permițând delocalizarea multor locuri de muncă către diferite regiuni din Asia sau Mexic. Au pierdut un know-how care este extrem de greu de recuperat. Acesta este în mare măsură motivul pentru care industria prelucrătoare americană a evoluat atât de prost, ajungându-se la declinul unor nume mari precum Intel, Boeing sau producătorii auto din Detroit. Locuiesc în Michigan, un stat care a pierdut numeroase locuri de muncă în sectorul auto. Este un stat în declin.
Semiconductorii și aeronautica sunt ultimele două frontiere pentru China
 Se vorbește mult despre reindustrializare în Europa și în Statele Unite. Este o dorință iluzorie?
Este prea devreme pentru a ne pronunța. Există o doză de fantezie. Însă Statele Unite constituie o piață uriașă, cu aproape 350 de milioane de locuitori, au cea mai mare economie mondială, capitaluri masive, încă câțiva ingineri, iar țara este capabilă să importe multă forță de muncă, în special indiană și chineză, fără a-i uita pe europenii ambițioși. Situația este haotică în Statele Unite pe plan politic, dar le rămân numeroase atuuri.
La sfârșitul anilor 2010, când locuiam în China, îmi spuneam că americanii pierd pe plan industrial, dar că Germania a găsit răspunsul potrivit. M-am înșelat în această privință, deoarece, în realitate, germanii sunt pe cale să fie devorați de chinezi. În timp ce americanii dispun de diverși poli de putere care nu au fost încă cuceriți cu ușurință.
 Inginer de profesie, Xi Jinping este obsedat de economia reală. În schimb, elitele americane sunt osbedate de IA și pariază că această tehnologie va schimba radical datele problemei. Cine are dreptate în acest „meci al secolului”?
China dispune de avantaje incredibile, dar și Statele Unite la fel. Ambele țări comit greșeli teribile. În China, liderul suprem Xi Jinping a comis greșeli destul de grave la începutul pandemiei de Covid. A declanșat o criză imobiliară care a slăbit grav economia și a prejudiciat mulți antreprenori. Încearcă astăzi să corecteze acest lucru. Americanii l-au reales pe Donald Trump, care creează un adevărat haos în diplomație, economie și politica internă. Este oricând posibil ca una dintre aceste două țări să implodeze. Însă putem remarca și faptul că americanii și chinezii, cel puțin, fac greșeli. Europenii, pe de altă parte, nu prea par să facă mare lucru. Nici măcar nu sunt capabili să facă greșeli, pentru că nu mai par capabili să acționeze.
 În cartea dumneavoastră descrieți bine cum China a derulat o experiență de inginerie socială înfiorătoare prin politica copilului unic. Astăzi, dimpotrivă, Xi Jinping încearcă să stimuleze o natalitate în scădere printr-o politică foarte conservatoare. Poate reuși acest lucru?
Este foarte greu de imaginat că aceste politici nataliste ar putea funcționa undeva. Și mă îndoiesc că constrângerea poate favoriza relațiile intime. Asia de Est – Japonia, Coreea de Sud, Taiwan sau China – traversează același scenariu de declin demografic accentuat. Însă cel al Chinei este mai izbitor, având în vedere mărimea populației sale. Consider Shanghaiul ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe, într-atât încât acum numim Parisul „Shanghaiul Vestului” (râde). Dar rata de fertilitate acolo este de 0,6. Cum se poate numi un astfel de oraș dinamic, când nimeni nu mai dorește să aibă copii?
Statele Unite au o rată de fertilitate puțin sub 1,6 copii per femeie, mult mai bine decât China, care este la 1. În plus, au o tradiție a imigrației. Este un enorm avantaj demografic, pe care Donald Trump este hotărât să îl irosească. Cu toate acestea, un număr important de europeni, asiatici și africani dintre cei mai ambițioși își doresc în continuare să se stabilească în Statele Unite. Chiar și astăzi, destul de mulți chinezi ambițioși doresc să se mute acolo. Este un atu incredibil. Unii vor să meargă în Canada sau Australia, dar aceasta este într-un fel doar o rampă de lansare către Statele Unite.
 China este în continuare în urmă față de Statele Unite și chiar față de Europa în domeniul aeronauticii. Cum este posibil și de cât timp va avea nevoie pentru a recupera acest decalaj?
Există două sectoare industriale în care China este încă în urmă: semiconductorii și aeronautica. Ceea ce caracterizează aceste două domenii este faptul că necesită o integrare complexă a disciplinelor științifice. China este în fruntea lumii în materie de producție, dar este încă puțin în urmă la capitolul știință. Recuperează din decalaj într-un mod destul de substanțial. Însă aeronautica înseamnă integrarea ingineriei mecanice, a științei materialelor, a aerodinamicii etc. Cât despre semiconductori, aceștia țin de chimie, inginerie electrică, informatică etc. Integrarea lor este un domeniu în care Occidentul excelează de decenii. China pleacă de la un nivel foarte scăzut și există încă numeroase probleme în cadrul ecosistemului său științific.
Acestea sunt ultimele două frontiere pentru China. Și tocmai pentru că aceste două sectoare sunt foarte exigente pe plan științific, pentru că există atâția mari producători de echipamente care au creat ecosisteme și au dezvoltat componente, China pleacă dintr-o poziție mult mai slabă.
 Cât timp îi mai rămâne deci companiei Airbus pentru a păstra un avantaj substanțial în fața avioanelor chinezești?
Problema se pune în termeni de decenii, nu de ani. Însă este ultimul lucru care îi mai rămâne Europei. Europa are Airbus, ASML, câteva companii germane, dar cam atât.
Liderii chinezi nu prea înțeleg umorul sau muzica
 Arătați că producția chineză a avut consecințe foarte nocive pentru mediul din China. Dar prăbușirea costurilor energiei regenerabile, datorată în mare măsură Chinei, nu este oare cea mai mare speranță de astăzi pentru combaterea încălzirii globale?
China produce în masă cele mai importante tehnologii de decarbonizare, cum ar fi panourile solare, turbinele eoliene, mașinile electrice… Are 40 de centrale nucleare în construcție. Statele Unite nu au niciuna. Germania le-a închis. Aveți probleme în Franța, dar EDF rămâne o instituție extraordinară. Spre deosebire de Franța, germanii s-au înșelat complet pe subiectul energiei nucleare.
Dar revenind la China, ea nu acționează astfel din dorința de a salva planeta. Aceasta este o preocupare îndepărtată și secundară. Principala grijă a regimului este suveranitatea energetică și faptul de a nu depinde de gazul provenit din Orientul Mijlociu, din Statele Unite sau din Rusia. În al doilea rând, China caută piețe de export pentru propriile tehnologii. În al treilea rând, vrea să fie pionier pe produsele de mâine, deoarece va exista o electrificare a numeroase sectoare. Salvarea planetei se află abia pe locul al patrulea.
Trebuie menționat, de asemenea, că 60% din consumul de energie primară al Chinei este asigurat de cărbune. China inventează viitorul, dar continuă să ardă mult cărbune pentru propriile nevoi. Acest lucru va continua probabil până la sfârșitul secolului. Prin urmare, China contribuie în continuare enorm la încălzirea globală.
 Cum se explică faptul că țări aflate deja în declin, precum Japonia sau Coreea de Sud, dispun de un soft power cultural puternic, în timp ce China întâmpină încă dificultăți în a exporta produse culturale de masă?
Liderii regimului sunt ingineri și comuniști. Nu prea înțeleg umorul sau muzica pe placul întregii lumi. Pentru ei, prioritatea este mai întâi controlul țării, iar apoi statutul de superputere mondială. De aceea China nu poate deveni o superputere financiară, fiindcă regimul de la Beijing menține controlul asupra capitalurilor. Investitorii nu vor să plaseze bani dacă nu sunt siguri că îi pot retrage. Astfel, China este foarte puternică pe aspectele concrete și practice, dar foarte slabă când vine vorba despre relațiile umane.
 Vă temeți de o confruntare directă între cele două superputeri? În cartea dumneavoastră explicați că o mai bună înțelegere reciprocă ar putea ajuta la evitarea unui conflict…
Sunt un optimist. Și cred că curiozitatea reciprocă este întotdeauna un lucru bun. În Statele Unite a existat un scurt fenomen pe rețelele sociale numit „China maxxing”, care vizat copierea unor obiceiuri ale chinezilor. Occidentalii privesc spectacolele de drone din Chongqing și sunt fascinați de orașele chinezești. O mașină din zece vândute în Statele Unite este electrică. O mașină din două vândute în China este electrică. Sigur, acesta nu este soft power. Astăzi, brandurile chinezești sunt încă destul de slabe în privința calității. Însă, pe măsură ce China va inventa produse mai bune, imaginea de marcă va urma, așa cum s-a întâmplat în cazul Japoniei sau al Coreei de Sud. Va exista mai multă curiozitate reciprocă și cred că acesta este întotdeauna un mijloc bun de a ne feri de probleme.
Chinezii nu sunt ca sovieticii, care afirmau că vor să exporte comunismul în întreaga lume. Xi Jinping nu este interesat de așa ceva. Nu cred că americanii vor să pună mâna pe provincia Guangdong și nu cred că chinezii vor să pună mâna pe statul Oregon. Există puncte fierbinți în acest conflict, în special în jurul Taiwanului și în Marea Chinei de Sud. Însă este posibil ca situația să nu degenereze. Problema este că tot mai puțini occidentali se stabilesc în China. Cifrele privind turismul în China au crescut într-adevăr puternic anul acesta. Avem nevoie de înțelegere reciprocă și de curiozitate pentru a încerca să inversăm această tendință.