Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Alți 5.300 de cetățeni români au părăsit Spania în trimestrul al doilea din 2026, iar tendința se menține de la începutul anului. În numai șase luni au fost înregistrate 10.400 de plecări, potrivit celor mai recente estimări ale Institutului Național de Statistică din Spania, transmite Romanian Global News.
Revenirea acasă a românilor din străinătate îngrijorează partidele Sistemului, fiind deja știut faptul că cele mai multe voturi în afara le are AUR. Influența acestor români în comunitățile de unde au plecat face ca opiniile lor politice lor să se multiplice, ducând mai sus ân sondaje partidul suveranist.
Noile date confirmă continuarea unui fenomen început în urmă cu mai bine de un deceniu. Comunitatea românească, ajunsă în 2012 la aproape 900.000 de persoane, s-a redus cu aproximativ 32% până la începutul anului 2025.
Diferența față de anii marilor concedii petrecute în România este că o parte dintre cei care pleacă nu mai fac drumul înapoi. Unii se întorc definitiv în țară, în timp ce alții aleg state europene în care salariile și condițiile de muncă sunt considerate mai avantajoase.
n primul trimestru din 2026, aproximativ 5.100 de cetățeni români au emigrat din Spania. În următoarele trei luni au fost înregistrate alte 5.300 de plecări.
Astfel, numărul plecărilor consemnate în prima jumătate a anului ajunge la aproximativ 10.400. Cifrele reprezintă emigrări brute, nu scăderea netă a comunității, deoarece în Spania au ajuns în aceeași perioadă și alți cetățeni români.
Totuși, faptul că românii se regăsesc consecutiv între naționalitățile cu cele mai numeroase plecări confirmă tendința descendentă.
Datele sunt provizorii, valabile pentru Trimestrul al doilea 2026 și provin din Statistica continuă a populației, publicată de INE. Institutul precizează că estimările trimestriale privind migrația vor fi consolidate ulterior prin statisticile anuale definitive, scrie https://www.stiripesurse.ro.
Comunitatea românească a pierdut aproape 288.000 de oameni
Dimensiunea retragerii devine evidentă prin comparație cu perioada în care Spania era principala destinație occidentală pentru românii care plecau la muncă.
În 2012, comunitatea românească ajunsese la maximumul de 897.203 persoane. La 1 ianuarie 2025, în Spania mai locuiau oficial 609.270 de cetățeni români. În aproximativ 13 ani, comunitatea s-a redus, așadar, cu aproape 288.000 de persoane, respectiv cu 32%.
Numai în cursul anului 2024, numărul rezidenților cu cetățenie română a scăzut cu 11.193, potrivit recensământului anual publicat de INE. Românii au înregistrat cea mai mare diminuare dintre principalele comunități străine din Spania, înaintea ucrainenilor și britanicilor.