Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Nu v-a prevenit președintele Nicușor Dan că “se vor întâmpla lucruri, multe lucruri”? Iată că “lucrurile” se întâmplă deja, sub ochii noștri, scrie George Scarlat pe Facebook, preluat de Romanian Global News.
CCR a pus punct carierei lui Dominic Fritz, ceea ce înseamnă că se deschide lupta pentru controlul USR. Dacă Nicușor Dan va reuși să preia USR, atunci ambițiile prezidențiale ale lui Ilie Bolojan vor fi zadarnice.
Planul realegerii e simplu, prevede intrarea lui Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale, fără să fie încurcat de probleme gen Bolojan. În turul doi se speră apoi la o mare mobilizare în jurul lui Nicușor Dan, în lupta cu pericolul extremist, prorus etc întruchipat de contracandidatul său, care nu poate fi decât un suveranist susținut de AUR.
Apropo, amânarea neconstituțională a desemnării unui premier o fi avut vreo legătură cu “rezolvarea” situației lui Fritz? Eugen Tomac, consilierul onorific al lui Nicușor Dan a declarat că știe el ca următorul premier desemnat va fi investit de parlament. Cu ce voturi?
Demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului Bolojan este tot în această logică, a curățeniei pe culoarul de “dreapta”. Nu-mi vine să cred că Grindeanu ar fi îndrăznit să ridice nasul, dacă nu ar fi fost încurajat de sus, măcar tacit.
În paralel cu adjudecarea culoarului de pe “dreapta” spectrului politic, o preocupare permanentă a “laboratorului” este măcinarea și discreditarea AUR și a liderilor săi, ultima barieră în calea realegerii lui Nicușor Dan. Însă pe acest front lucrurile încep să devină sulfuroase și cu tendințe antinaționale.
Publicarea în “Jerusalem Post” a unui articol prin care se cere anularea vizei de intrare în SUA a președintelui AUR are legătură directă cu lupta pentru putere din România.
Nu pot susține că cineva de la București le-ar fi cerut semnatarilor să facă așa ceva, pentru că ar fi monstruos. Sper totuși că e vorba doar despre inițiativa semnatarilor, care au vrut să se facă utili și plăcuți puterii de la București.
Este o iresponsabilitate și o minciună să acuzi de antisemitism AUR, cel mai mare partid din România, cu 40% intenție de vot. Ar însemna că antisemitismul ar avea o mare pondere în România. Ori după toate statisticile în România se înregistrează cele mai puține acte de antisemitism, comparativ cu celelalte state membre UE. Totodată, România este unul dintre puținele state europene care a păstrat legăturile strânse cu Israel, în condițiile în care până și aliați tradiționali ca Marea Britanie și Olanda s-au întors împotriva statului evreu.
Dintre cei patru semnatari americani ai articolului din “Jerusalem Post” doi cred că sunt de umplutură, probabil nici nu au auzit de România. Rămân foștii ambasadori Gittenstein și Zuckerman. Gittenstein e “gras și fericit”, mandatul său de ambasador fiind deosebit de profitabil pentru interesele sale personale. Nu văd ce motivație ar avea să se afle în treabă. Nu el este inițiatorul. Rămâne Zuckerman, care nu prea s-a lipit de nimic și dacă îi este fomiță, poate mai claxonează și el, să dea semne că e prezent în stradă, că există.
Zuckerman s-a manifestat ostil la adresa lui Bolojan, aducându-i mai multe critici. Nu din zona lui Bolojan a fost inițiat atacul împotriva lui George Simion.
Prin activitățile lor în țara unde au fost acreditați ca ambasadori, Gittenstein și Zuckerman încalcă codul de conduită al diplomaților americani, însă Deoartamentul de Stat al SUA nici nu prea are ce să le facă, pentru că nu sunt diplomați de carieră. Poate cel mult să le ignore cererile tâmpite, cum ar fi cea de anulare a vizei de intrare în SUA a lui George Simion.
Pentru contracararea valului suveranist se urmărește o mare operațiune de inginerie socială, de spălare în masă a creierelor, la care participă din plin mai multe instituții ale statului. Acesta este cel mai grav lucru, pentru că presupune atacuri la identitatea națională, la cultura și istoria poporului român.
Pe de altă parte, este un atac la democrație și la ldrepturile constituționale ale românilor.
Apropo, știați că unul dintre dosarele penale ale Dianei Șoșoacă este pentru “promovare, în public, a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid” și se referă la interventia în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia Șișoacă le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul numitului Ceaușescu Nicolae, persoană condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de genocid?”
Asadar, daca veți spune că am avut o industrie sau o flotă și acum nu le mai avem, riscați să deveniți inamici ai statului, din moment ce glorificați opera “genocidarului”
SRI derulează un program în unități de învățământ, ce vizează identificarea timpurie a celor cu potențial terorist, care se autoradicalizează. La o prezentare, reprezentanta SRI a spus: “O altă caracteristică este, cumva, poziţionarea istorică: am avut un trecut de aur, trăim o perioadă grea pentru că suntem necredincioşi şi ne-am pierdut valorile, aşa că trebuie să revenim la acel moment. Iar această succesiune, cumva istorică, a fost folosită în multe ideologii radicale”.
După cum a spus doamna de la SRI, “glorificarea trecutului în detrimentul prezentului” este semn de autoradicalizare. La fel și revenirea la credința religioasă.
Mie mi se pare că în această viziune suveraniștii ar fi teroriști. Într-un sens mai larg, tot poporul român e suspect, cu un procent de 77.2% dintre români cred că înainte de 1989 România era o țară mai bogată decât în prezent, conform INSCOP.
“Cordonul sanitar” cu care președintele ar vrea să izoleze AUR, chiar cu riscul încălcării Constituției are legătură directă cu planul de realegere a sa, în logica turului doi, “toți uniți împotriva extremismului”.
Dacă un asemenea plan a mers o dată, nu înseamnă că va merge mereu. Dar nici nu au alt plan mai bun, în condițiile în care în primul an de mandat încrederea în Nicușor Dan s-a prăbușit. Toți ceilalți președinți de dinaintea sa în primul an de mandat aveau scoruri în sondaje cel puțin duble față de cât are Nicușor Dan în prezent.
E greu la deal cu boii mici, spune românul. Orice consultant electoral s-ar lua cu mâinile de cap dacă ar avea un client ca Nicușor Dan, cu notorietate de 99% dar cu încredere de numai 24-27%, adică fără niciun potențial de creștere. Pentru binele țării sper doar ca tentativa de impunere a unui candidat cu șanse precare să nu fie însoțită de mult rău, de turbulențe de care nu avem nevoie. Însă nori negri ne așteaptă. Sistemul aliniat în spatele lui Nicușor Dan este implacabil și nu se va da în lături de la nimic, pentru a-și atinge scopurile.
Vedeți și: https://www.facebook.com/share/r/1EhM71S5LY/