Dacă acele legi stabileau totuși o limită cronologică retroactivă de selecție a persoanelor care urmau să fie date afară din serviciu / judecate / arestate pe motive politico-ideologice: 1938 – 1945, iar cărțile interzise să fi apărut între 1917–1945, Vexler legiferează fără nici o limită în timp, scrie doctorul în istorie, Elena Chiaburu, pe https://www.facebook.com/chiaburu.elena.3, preluată de Romanian Global News.
După ce sute de mii de oameni au zdrobiți fizic și uciși în anii ’50, iar cărțile interzise timp de jumătate de secol, această lege cere ca atîtor personalități care au construit România mare să le fie șterse numele, începînd de la Adam și Eva.
Săptămîna asta, pe lîngă înlăturarea bustului poetului Octavian Goga de la Iași, tribunalul din Arad a mai decis ștergerea numelui doctorului de geniu Nicolae C. Paulescu de pe o stradă din satul Mândruloc, com. Vladimirești, jud. Arad. Și, incredibil dar adevărat, Curtea de Apel București – ca instituție, a fost obligată să elimine numele juristului de talie europeană care a fost Istrate Micescu, atribuit uneia din sălile sale de ședințe din Palatul de Justiție! Cît de curînd vor fi atacate nenumărate nume ale istoriei noastre de la cucerirea Independenței de stat în 1877 pînă în 1945 și orice individ cu tupeu care invocă art. 12-13 din Legea Vexler va cîștiga! Nici nu contează ce însăilează atîta timp cît articolele astea sînt în vigoare în forma actuală.
Procesul prin care se cere eliminarea bustului lui Octavian Goga din Iași se bazează pe un amalgam surse de informare pseudo-științifice sau științifice de calitate dovedit îndoielnică de către specialiștii istorici, filologi și juriști, decupate și combinate haotic, cu omisiuni flagrante de conținut și concluzii denaturate, dar cărora ONG-ul petent le atribuie caracter normativ și imperativ. O parte a acuzării se sprijină pe Wikipedia – un instrument fluid, permanent supus modificării, al cărui conținut este creat în mod liber de orice individ care are acces la Internet și mijloacele informatice necesare redactării, fără nici o constrângere de etică științifică și fără nici un mecanism de control al valorii de adevăr a afirmațiilor.
Altă parte se bazează pe niște pagini disparate din Raportul final al Comisiei Wiesel din 2004 – lucrare a cărui valoare este exclusiv consultativă: Raportul nu este o lege, nu poate fi invocat ca temei juridic în instanțele de judecată sau în deciziile administrative.
Obiectivitatea și subiectivitatea acestui document sunt intens dezbătute în spațiul public și academic românesc, prudența în utilizarea surselor fiind subliniată frecvent. Nu poate fi ignorat mandatul politic și instituțional al celor care l-au întocmit: Comisia nu a fost un organism academic independent, ci a fost înființată prin decret prezidențial având mandatul stabilit în contextul aderării României la NATO și UE, fapt ce generează suspiciunea abordării ghidate de o finalitate politică și diplomatică prestabilită.
Nu trebuie neglijată nici implicarea personală și emoțională în elaborarea Raportului: prezența masivă a cercetătorilor din Israel sau a celor asociați cu organizații de memorie a Holocaustului (Yad Vashem, United States Holocaust Memorial Museum) introduce în ecuație o legătură directă cu trauma istorică ce poate influența selecția surselor sau tonul concluziilor.
Istoriografia românească a criticat modul de selectare și interpretare a surselor arhivistice, dovedind că multe concluzii generalizează comportamente, nu construiesc și nu nuanțează suficient contextul geopolitic complex al perioadei. În plus, numeroși istorici au semnalat greșeli de interpretare, de contextualizare, erori factuale, punctuale sau biografice care alterează concluziile.
Scurgerea a peste două decenii de la redactarea Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România pe baza căruia s-au elaborat acte normative, politici educaționale și culturale reprezintă un timp suficient să se decanteze opiniile și să înceapă a fi reevaluate erorile pe care le conține și care influențează: pe termen scurt – politicile publice și deciziile administrative; pe termen lung – memoria identitară. Legile și deciziile politice nu pot schimba adevărul istoric.
Juriștii și istoricii avertizează adesea împotriva „prezentismului” – judecarea acțiunilor oamenilor din trecut prin prisma standardelor morale de astăzi.
În ce privește situația de la Iași, bustul lui Octavian Goga nu are statutul juridic de obiect oficial de patrimoniu, conform definiției din Legea nr. 120/2006 a monumentelor de for public și nu este înscris în Lista Monumentelor istorice din România. În consecință, ONG-ul reclamant a invocat eronat incidența OUG nr. 31/2002 cu actualizările sale, care incriminează „menținerea în spații publice a … monumentelor oficiale”. Dacă bustul nu a parcurs procedura legală de înființare ca „monument de for public” (nu are avize speciale de la Direcția Județeană pentru Cultură, de la Ministerul Culturii, o Hotărâre de Consiliu Local specifică), înseamnă că este înregistrat în actele primăriei ca un simplu bun mobil proprietate publică / privată sau element de mobilier urban.
Primarul sau subordonații lui au greșit folosind legislația specială anti-extremism pentru a demonta bustul din motive ideologice, deoarece el nu există în categoria vizată de acea legislație și îndepărtarea lui se supune respectării Codului Administrativ. Probabil că s-au încălcat și proceduri de urbanism: lipsește autorizația de desființare, dar putem crede că lipsește și cea de înființare. Dacă au demontat bustul în baza unei simple dispoziții de primar sau a unei note interne, fără a parcurge etapele legale, actul material al îndepărtării este lovit de ilegalitate. Apoi, dacă amplasarea unui bun de domeniul public a fost aprobată printr-o procedură legală, retragerea nu se poate face printr-o simplă notă internă, dispoziție de primar sau sub presiunea unui terț, ci trebuie să respecte principiul simetriei actelor administrative.
Primăriei Iași dar și nouă ieșenilor ar trebui să ne fie rușine: nu s-a găsit nici un jurist cu știință de carte și demnitate care să apere memoria noastră identitară. De istorici și de literați, ce să mai vorbim…
Au intrat, în schimb, în proces, doi avocați din Arad, în nume propriu să apere orașul Iași!!
Ceea ce este incredibil și dătător de speranță că mai există demnitate și responsabilitate umană și profesională. Le datorăm recunoștință! Se mai poate face apel în termen de 15 zile, care curg începînd din 14 septembrie… poate măcar acum, în al doisprezecelea ceas, se mobilizează juriștii și politicienii să intervină pentru apărarea viitorului țării noastre.