Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Partidul lui Merz și al Ursulei von der Leyen, CDU, a “obținut” cel mai slab rezultat din istorie în alegerile de ieri din landul Mecklenburg-Vorpommern: 4,9% și ratează intrarea în parlamentul landului, scrie europarlamentarul AUR, profesorul Gheorghe Piperea, preluat de Romanian Global News.
”Ca și în cazul alegerilor din landul Sachsen – Anhalt, AfD a câștigat și aceste alegeri, dar de data asta cu 37%. Nu e sigur că vor face o majoritate pentru a prelua guvernarea, dar rezultatul este mult mai bun în raport de CDU, care luase 18% în Sachsen – Anhalt, acum 2 săptămâni.
CDU a pierdut și în Berlin. Acolo a fost în favoarea Die Linke (extrema stângă), care a luat 26%. Posibil ca Die Linke să obțină primăria Berlin.
Principala promisiune a Die Linke pentru berlinezi e una care dă fiori “popularilor” și “progresiștilor”: expropierea tuturor entităților care dețin mai mult de 3000 de apartamente (cum ar fi Black Rock și Vanguard).
Adevărul e că, în orașe ca Berlin, prețurile și chiriile caselor au devenit insuportabile exact din cauza acestei concentrări extreme, monopoliste și feudale, a proprietății. Este fix rezultatul politicilor publice ale CDU, deci lumea i-a sancționat la vot și în acest caz.
Așadar, chit că AfD nu a avut un scor prea bun în Berlin, vestea e chiar mai proastă pentru CDU, Merz și von der Leyen: a câștigat extrema stângă.
Germania a devenit o democrație a extremelor.
UE devine o democratură, unde teoretic guvernează “radicalii pro-europeni”, dar poporul votează ce “extremele”.
Rămâne să vedem acum dacă Merz și Ursula vor amenința și Berlinul cu tăierea fondurilor federale, respectiv, europene, pentru că a votat cu extrema stângă…
Notă: partidul care l-a desemnat pe “românul” Siegfried Mureșan, care face politica CDU în Parlamentul UE și care e sluga prea plecată a Ursulei von der Leyen, este un partid care va avea soarta CDU: la viitoarele alegeri nu va mai intra în parlament.
Notă suplimentară: la fel va păți PSD dacă decide să voteze guvernul Siegfrid”