Același Donald Trump le-a trimis românilor, la nouă ani distanță, două rânduri de semnale diferite de la Washington. Pe primele, presa noastră pro-occidentală le-a promovat ca pe un bun de patrimoniu, iar la ultimele a descoperit, subit, că România are o neatârnare de apărat, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.

Semnalul de acum vine, culmea, de la Atena. Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea lui Trump în Grecia, ar fi sugerat la o cină cu ministrul grec al energiei, cu vreo lună înainte să cadă guvernul Bolojan, că Washingtonul poate schimba guverne după plac, adăugând, potrivit Wall Street Journal și Financial Times, ”putem face asta oricărei țări dorim”. În fundal stă un contract de gaz lichefiat american. Echipa Bolojan neagă orice discuție cu protejata lui Trump, iar povestea rămâne una spusă la desert și relatată din auzite.
Jurnalistului Dan Tăpălagă i-a ajuns și atât. Duminică, în G4Media, îi întreba pe Grindeanu și pe Simion ”de ce n-au ripostat la fel ca omologul lor grec, invocând independența și neatârnarea României?”. Întrebarea stă în picioare. Doar că autorul ei a mai scris despre ambasadori americani dintr-o perspectivă complet opusă.
În toamna lui 2017, Tăpălagă descria pe HotNews un guvern PSD-ALDE care îi certa periodic pe diplomații occidentali, ”fie acuzându-i de amestec în treburile interne, fie că își promovează interesele în detrimentul companiilor românești”. Ironia lui cădea atunci pe cei convinși că ”FMI, ambasadorul american, german sau englez, președintele Macron, au ceva cu România când exprimă îngrijorări”. În decembrie, același editorialist număra cu satisfacție aliații taberei anticorupție, adică ”Departamentul de Stat, Consiliul Europei, Comisia Europeană prin MCV, cel puțin zece ambasade occidentale”. La Casa Albă stătea tot Donald Trump.
Presiunea americană a rămas aceeași ca natură. S-a mutat doar tabăra pe care o ajută.
Andrei Caramitru are meritul de a spune asta fără perdea. În primăvară, când a căzut guvernul, scria pe Facebook ”S-a primit ordinul”, legând prăbușirea cabinetului de o axă ”pro Rusia pro MAGA”. Zilele trecute își sfătuia ironic adversarii ”să mizați full pe MAGA, deci să vă puneți în cap democrații din SUA”. Mâna de peste ocean este deci binevenită, cu condiția să poarte culorile partidului potrivit.
Ochiul acesta selectiv are vechime pe meleaguri dâmbovițene. Grupul pentru Dialog Social a găzduit în ianuarie 1990 prima vizită a lui George Soros (foto – cu Emil Constantinescu) în România, iar unul dintre fondatori, Alin Teodorescu, a condus apoi fundația miliardarului. Oameni din același cerc au trecut prin guverne de toate culorile. Andrei Pleșu a fost ministru sub Iliescu și sub Constantinescu, apoi consilier al lui Băsescu, Teodorescu a ajuns cancelar la Năstase, Horia-Roman Patapievici a condus ICR, iar Monica Macovei, Justiția. Legătura se vede prin oameni, chiar dacă urmele ingerinței directe s-au șters între timp. La vremea respectivă, presa ”de referință” și formatorii de opinie pro-atlantiști au considerat că-i firesc ca o fundație americană (având legături strânse cu Casa Albă) să exercite o influență vizibilă asupra elitei de la București. Au trecut trei decenii fără ca presa mainstream să pomenească ceva despre ”suveranitate”.
Acum un an și ceva, cu doar șase zile înainte de turul doi al prezidențialelor, G4Media publica în exclusivitate scrisoarea a șapte foști ambasadori americani, sub un titlu care le punea românilor în față alegerea între ”dominația Rusiei sau propriul său viitor”. Nimeni nu striga atunci după neatârnare în raport cu SUA.
Replica venită dinspre cârcotași se aude de departe. Ei ar putea spune că în 2017 era în joc independența justiției, pe când acum este în joc un contract de gaze, deci diferența ar fi de fond. Argumentul dizolvă chiar principiul pe care îl invocă. Dacă presiunea unei puteri străine devine acceptabilă de fiecare dată când ne place scopul ei, suveranitatea încetează să fie o regulă și ajunge o umbrelă, scoasă doar pe vreme rea.
Ca lucrurile să fie limpezi, dacă Kimberly Guilfoyle a spus într-adevăr ceea ce relatează presa de peste ocean, gestul rămâne inacceptabil, la fel ca orice mână străină pusă pe un guvern ales. Regula este simplă și incomodă pentru toată lumea, fiindcă se aplică și în zilele în care pierde propria tabără.
Suveranitatea comentatorilor noștri de tip CTP & Caramitru stă de ani buni în cuierul de la intrare, uscată și bine împăturită, câtă vreme a plouat dinspre Washington peste adversarii naționaliști sau de ”extremă dreapta”. S-a deschis abia în ziua în care norul și-a schimbat direcția.