Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
”Presa scrie că mandatul de arestare preventivă al lui Călin Georgescu expiră pe 29 octombrie, ultima zi când poate fi soluționată contestația parchetului. Nu e așa
Contestația trebuie soluționată până miercuri, inclusiv, ora 24. Joi e prea târziu, mandatul de arestare actual va înceta de drept la miezul nopții de miercuri”, scrie fostul membru al CSM, avocatul Toni Neacșu, preluat de Romanian Global News.
”Curtea de Apel București a dispus arestarea pe 29 septembrie, pentru 30 de zile, iar mandatul a fost pus în executare în aceeași zi. Codul de procedură penală are, la art. 271, o regulă specială pentru măsurile privative de libertate: ziua în care începe și ziua în care se sfârșește termenul intră amândouă în durata lui. Ziua de 29 septembrie se socotește, așadar, întreagă, chiar dacă omul a intrat în arest seara.
Contestația nu se poate judeca în absența motivării încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, parchetul are 48 de ore să facă contestație, iar dacă judecata are loc după miercuri încolo va fi respinsă, pentru că nu mai ai ce prelungi. Sper ca judecătorul de la Tribunalul București să motiveze în noaptea asta soluția, în așa fel încât să nu i se spargă lui în cap depășirea termenelor.
Toate bâlbele justiției tocmai pe un asemenea caz aflat în atenția publicului nu face decât să o decredibilizeze. Nu am mai văzut personal și nici auzit măcar de 2 complete de divergență, și cine știe ce urmează, în procedurile absolut sumare privind arestarea preventivă a aceleiași persoane. Nici nu mă interesează ce e corect sau nu, e strigător la cer că pentru Călin Georgescu să se inoveze practica judecatorilor, mai ales că orice penalist știe că arestarea unei persoane e cea mai subiectivă și arbitrară procedură dintre toate cele la care participă un judecător.”
….
”Ne lămurim cum e și cu celălalt dosar deschis lui Călin Georgescu, cel cu scanarea după microfoane, pentru care judecătorul reține “lipsa oricăror probe”, ceea ce înseamnă că a fost inventat doar pentru a cere prelungirea arestării în baza lui. Sincer, e greu să îți imaginezi un dosar chiar fără nici un fel de probe ajuns totuși în stadiu destul de avansat.„
