Există numeroase momente în istoria noastră în care ne-am dovedit extremiști din punct de vedere geopolitici. De fiecare dată ne-am făcut calcule geopolitice fără să ne înțelegem rolul real și ignorând realitățile. Exemplul celui de-al Doilea Război Mondial este unul relevant, scrie Dan Diaconu pe https://trenduri.blogspot.com, preluat de Romanian Global News.

Am intrat într-o alianță militară cu Germania – cea responsabilă pentru sfârtecarea țării – și am mers cu ei într-un război de agresiune împotriva URSS. Dacă ne-am fi limitat la Basarabia, treaba ar fi fost perfect justificată din punct de vedere istoric și geopolitic. Însă noi am depășit absolut aberant granițele naturale, mergând într-o aventură fără sens(pentru noi) alături de Germania. Ceea ce e cert este că, după Război, am recâștigat Transilvania, dar am pierdut atât Basarabia, cât și Bucovina de Nord.
Mulți au impresia că acela ar fi singurul moment de exces geopolitic al nostru. Aiurea. În 1913 armata română mărșăluiește fără opoziție până aproape de Sofia. În urma incursiunii, Bulgaria sleită de puteri cedează României Cadrilaterul, un teritoriu dominat etnic de bulgari și turco-tătari, care nu ne aparținuse niciodată. Pretenția noastră în acel conflict a fost una absolut aberantă. Iar consecința a fost aceea că i-a transformat pe bulgari din aliați în dușmani. Astfel, în 1915, când a izbucnit Războiul în Balcani, Bulgaria s-a alăturat Puterilor Centrale strict din dorința de a se răzbuna pe România. Iar dezastrul de la Turtucaia încă ne reverberează puternic în memorie. Ceea ce e cert este că „facila cucerire” a Cadrilaterului s-a dovedit o aventură extrem de scumpă. Iar faptul că acum românii merg să plătească bilet pentru a vizita palatul de tăvăleală al mult prea nesătulei regine Maria pare un tribut simbolic pe care încă îl plătim pentru o aventură geopolitică absolut lipsită de sens.
Însă calculele greșite și excesele geopolitice sunt mai vechi decât credeți. Iacob Heraclide, rămas în istorie ca Despot Vodă, era un voievod umanist al Moldovei. Având legături cu Ferdinand I, acesta a încercat să transforme Moldova într-un avanpost protestant și ca pilon de luptă anti-otomană în Europa de Est. Cum ar veni, să transforme Moldova într-o capră geopolitică. Și asta în secolul al XVI-lea, când doar un nebun s-ar fi gândit că o astfel de strategie ar avea succes. Era clar că Sfântul Imperiu Roman își găsise un prost, care era capabil inclusiv să calce în picioare tradiția locului în servilismul lui față de Occident.
Aflat într-o ruptură totală de popor și factorii locali de putere, Despot Vodă a fost omorât în Răscoala lui Tomșa, dar consecințele geopolitice ale aventurii sale au fost catastrofale, controlul otoman întărindu-se în Moldova.
O încredere totală în Occident a avut inclusiv Mihai Viteazul, cel care a pus toate resursele Țării Românești în lupta anti-otomană. Greșeala fundamentală a sa a fost aceea de a crede că, prin unificarea pe care a realizat-o, habsburgii îl vor considera un egal al lor. Din contră, speriați de puterea pe care o căpătase peste noapte, aceștia l-au trădat. Prin ordinul generalului Basta Mihai Viteazul a fost asasinat mișelește la Câmpia Turzii, iar Țările Române au fost prădate, ruinate economic și readuse sub control otomani și habsburgic.
Dimitrie Cantemir, prin Tratatul de la Luțk cu Rusia(1711) a rupt tradiția geopolitică a Moldovei de balans între marile puteri, trecând total de partea Rusiei. Așa se face că trupele ruso-moldovenești au fost încercuite și înfrânte rușinos în Bătălia de la Stănilești. Cantemir a fugit în Rusia, iar Moldova și Țara Românească au plătit prin instaurarea regimului fanariot care ne-a ținut în întuneric timp de două secole.
Inclusiv Răscoala lui Tudor Vladimirescu și alianța sa cu Eteria s-a făcut mizându-se pe intervenția Rusiei. Când Rusia nu a intervenit, Tudor Vladimirescu s-a trezit „singur în fața tuturor”. A încercat să se retragă, dar grecii l-au considerat trădător și l-au asasinat. Astfel, armatele otomane venite să reprime mișcarea au jefuit din nou pământul Țării Românești.
De ce v-am adus în discuție toate aceste episoade? Pentru a se înțelege că excesul nostru geopolitic s-a întors întotdeauna împotriva noastră. De-a lungul timpului am avut o credință tâmpă în diversele puteri străine, lăsându-ne vrăjiți de faptul că aceștia ne bagă în seamă. Având implantat în noi un profund sentiment de inferioritate, ne-am simțit întotdeauna bine atunci când alții ne-au băgat în seamă și asta în ciuda faptului că, în anumite momente istorice, aceia stăteau mai prost decât noi.
Ar fi putut Mihai Viteazul să-și joace rolul istoric până la capăt? Sigur că da, dar strict dacă și-ar fi consolidat puterea și ar fi trecut de la o simplă servire a unei puteri europene la un balans geopolitic între turci, ruși și habsburgi. Care probabil s-ar fi materializat și cu câteva conflicte cu fiecare dintre aceștia, dar i-ar fi consolidat puterea ca pol geopolitic. N-a făcut-o, mergând cu credință până la capăt pe linia habsburgică. Ceea ce n-a înțeles el a fost că abia după ce și-ar fi stabilizat puterea și ar fi început balansul, făcând jocurile în favoarea noii construcții geopolitice pe care o crease, abia de-atunci ar fi început epoca „statului la masă” de pe poziții de egalitate. Dar și acel „stat la masă” trebuia privit cu suspiciune!
Acum, din nou, ne aflăm într-un teribil exces geopolitic. Cu un diliu absolut la putere și cu o clasă politică excesiv de tembelă, România intră într-o aventură geoopolitică extremă și nefastă. Scopul nostru nu este acela de a agresa Rusia! Nu avem nici puterea și nici interesul să intrăm într-o astfel de prostie. Dacă Occidentul, prin intermediul NATO a făcut-o în Ucraina, noi, mai degrabă, ar trebui să stăm de-o parte. Desigur, nu poți face opinie separată vocală în interiorul NATO, dar nici să te arunci ca boul cu pieptul și coarnele înainte. Riști să-ți rupi capul. Înțeleg că vezi cum pigmeii baltici fac tot soiul de gesturi nefăcute. Sau că dilimanii din Finlanda dau clipuri penibile pe rețelele sociale. Sunt țări care și-au mai luat-o pe coajă de la ruși și par a încerca din nou. Și noi ne-am luat-o de la ruși de ne-a usturat. Oare mai vrea cineva repetarea „senzației” de-atunci?
Orice om cu o minimă logică știe că o țară care are capacitatea de a distruge întregul glob de mai multe ori, nu poate fi învinsă într-un conflict direct. Trebuie să fii cretin ca, atunci când dimensiunea ta pe hartă e cât a unei amibe, să-ți muți trupele speciale la granița cu Rusia motivând că așa o s-o înfrângi mai repede. Mă rog, spectacolul macabru al prostiei e imens zilele acestea.
Ceea ce e grav e că la noi, cretinii de la putere ne împing pe zi ce trece, din ce în ce mai mult, într-o altă stare de extremism geopolitic. O stare gravă, care ne poate fi fatală. Și asta în condițiile în care majoritatea covârșitoare a populației se opune intrării noastre într-un conflict.
Pigmeii care ne conduc însă n-au pic de creier. Ceea ce trebuie însă să constatăm noi, ca oameni, este că la scara istoriei nu plătesc acești pigmei, ci tot oamenii simpli. Chiar dacă ajungi să te răzbuni pe ei, greul tot tu îl duci. Ce folos că un spion trădător precum Maniu a fost omorât? Ce folos că cea mai mare parte a elitei politice a țării din Interbelic a sfârșit-o în pușcărie ori în fața plutonului de execuție? De stat 50 de ani sub comunism tot noi am stat! Noi am suferit modificarea brutală a istoriei, negura informațională și teroarea unui regim totalitar. Știu că regula e nedreaptă, dar judecata la nivel geopolitic și istoric e simplă: vina pentru ceea ce se petrece într-un anumit spațiu e a poporului care ocupă acel spațiu.
Asta e lecția care trebuie înțeleasă. România trebuie re-adusă urgent către o poziție moderată în raport cu provocările geopolitice ale momentului. Acum e situată la o extremă periculoasă, ceea ce ne pune în fața unei note radicale de plată. Știu, prin zonele înalte ale puterii nu prea mai e nimeni sănătos la cap. Dar asta nu înseamnă că zona de bază trebuie să rămână inertă, precum o legumă.
Există mii de forme pașnice de presiune. Pașnice, dar radicale în rezultate. De la simplele mesaje de nemulțumire trimise punctual până la, pur și simplu, plimbarea prin proximitatea instituțiilor în care se iau decizii. Doar faptul că nulitățile de-acolo vă simt respirația e suficient pentru a le atenua hiperactivitatea psihicului lor deranjat.