Luca Niculescu este un personaj bizar, abscons, care a ieșit cumva din spuma mării în toamna lui 2014, când se înscăuna ca președinte Iohannis. Iar perioada aceea a fost mai mult decât cețoasă, scrie europarlamentarul AUR, profesorul Gheorghe Piperea, preluat de Romanian Global News.
În primul tur, Ponta a câștigat la mare distanță de Iohannis. În al doilea tur, Iohannis a luat în plus un număr uriaș de voturi, în special din cauza unui incident (special creat) la ambasada din Paris, unde oamenii păreau că sunt opriți de la vot, ceea ce a fost pictat ca sprijin pentru Ponta. După aceea, diaspora, precum și rudele din România, au votat masiv cu Iohannis, neamțul de bine, neamțul “României lucrului bine făcut”, care are sprijin internațional de la sora noastră mai mare, Franța.
Din simplu ziarist la Radio France International România, imediat după alegerea lui Iohannis în dauna lui Ponta, Luca Niculescu a devenit ambasador al României în Franța.
La vremea aceea, exista o nedezmințită relație strănsă între diplomația franceză de la București (și, desigur, serviciile secrete franceze) și structurile juridice și serviciile secrete din România. Diplomația franceză din acea perioadă susținea puternic activitatea DNA și parteneriatul strategic pe linie de securitate. Pentru a se asigura că „lupta anti-corupție” de tipul celei duse de cuplul de tristă amintire Kovesi – Coldea nu se întrerupe prin alegerea ca președinte a lui Ponta, diplomații și securiștii francezi au tras tare să iasă la “vot” oponentul lui Ponta, adică herr Iohannis. În limbajul de acum, a cam fost ingerință străină în alegeri – doar că Iohannis s-a ales președinte pe facebook, iar nu cu ajutorul tik tok, ingerința străină a fost clară și vizibilă, de la francezi iar nu de la ruși și, în plus, a fost recunoscută, iar nu doar bănuită, ca în cazul lui Georgescu*.
În perioada alegerilor prezidențiale din 2014, ambasadorul Franței la București era François Saint-Paul. Prezența liderilor instituțiilor de forță la reședința ambasadorului nu era secretă, ci făcea parte din activitatea diplomatică curentă, fiind confirmată simbolic ulterior prin decorații oficiale. Kövesi (șefa DNA) și Coldea (prim-adjunctul SRI) au fost invitați frecvent la evenimentele ambasadei. În septembrie 2015, Coldea a fost decorat de ambasadorul François Saint-Paul cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național al Meritului. În iunie 2016, Kövesi a primit Legiunea de Onoare în grad de Cavaler de la același ambasador.
Luca Niculescu se afla în acea perioadă (toamna 2014) în postura de jurnalist, fiind redactor-șef al RFI România (Radio France Internationale, post finanțat de statul francez). Din această calitate mass-media, el participa la recepțiile și dineurile ambasadei ca „observator” și așa-zis formator de opinie.
Notă: azi, și Luca Niculescu este Cavaler al Legiunii de Onoare a Franței.
Iată o diplomație de culise care are toate ingredientele pentru a putea fi numită ingerință străină în alegeri: întâlniri private unde, după o „scanare” atentă a participanților, se decidea cine primește accesul la borcanul cu miere și cine nu. Luca Niculescu a primit postul de ambasador în Franța, iar Hurezeanu, un alt ziarist „observator” și formator de opinie pe la dineurile private de la ambasada Franței, a primit postul de ambasador în Germania și, ulterior, în Austria (Hurezeanu a fost o vreme și ministru de externe).
Sincronizarea cu alegerile prezidențiale a întâlnirilor private din toamna lui 2014, chiar înaintea scrutinului prezidențial câștigat de Klaus Iohannis în fața lui Victor Ponta, anservit la trasarea unor linii de sprijin extern pentru tabăra considerată pro-europeană și reformistă în justiție, în detrimentul celeilalte.
Deși oficial aceste evenimente au fost catalogate drept întâlniri diplomatice de rutină destinate cooperării instituționale antiteroriste și judiciare, în discursul politic alternativ ele rămân un reper pentru modul în care ambasadele occidentale au interacționat direct cu actorii judiciari și de intelligence în momente electorale de maximă importanță.
Aceste dineuri private au avut certă legătură cu mari interese economice franceze în România. În acea perioadă, intervențiile diplomatice și discuțiile private aveau ca scop inclusiv protejarea sau gestionarea discretă a intereselor companiilor franceze în fața ofensivei DNA. În timp ce Ambasada Franței afișa public o susținere totală pentru lupta anticorupție, în culise, dosarele economice testau limitele acestui parteneriat strategic.
Un exemplu este cazul Apa Nova.
În 2015, această companie, controlată de grupul francez Veolia, a fost acuzată de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani și chiar spionaj și interceptări ilegale.
Dosarul instrumentat inițial de DNA Ploiești contra Veolia a explodat în spațiul public în toamna anului 2015, la mai puțin de un an de la controversata cină privată din 2014 și alegerile prezidențiale. Ancheta DNA Ploiești a scos la iveală mecanisme complexe de corupție la cel mai înalt nivel al companiei de utilități din Capitală. Procurorii au pus sub urmărire penală atât compania Apa Nova București, cât și directori executivi francezi și români (precum Bruno Roche, Laurent Lalague sau Lavinia Săniuță). Procurorii au reținut că directorii Apa Nova au plătit sume uriașe (prin contracte fictive de consultanță) către oameni de afaceri și politicieni influenți din plan local (Vlad Moisescu, Ovidiu Semenescu, Costin Berevoianu) pentru ca aceștia să intervină la nivelul Primăriei Capitalei și al consilierilor generali pentru aprobarea constantă a majorării tarifelor la apă și canalizare suportate de cetățenii Bucureștiului. Un detaliu extrem de grav confirmat de procurori a fost că structura de conducere a Apa Nova, cu ajutorul unor foști lucrători din serviciile de informații, crease un serviciu intern de securitate/filaj. Aceștia își spionau și interceptau ilegal proprii angajați pentru a preveni scurgerea de informații compromițătoare către organele de anchetă.
Deși intervalul 2014-2016 a fost marcat de un zgomot mediatic uriaș și acuzații extrem de grave (care validau parțial temerile lansate inițial „cu jumătate de gură” în 2014), finalitatea juridică a arătat o temperare drastică a cazului.
Ulterior perioadei de vârf, dosarul Apa Nova a fost retras de la structura teritorială Ploiești și mutat la DNA Central, în parohia lui Kovesi. Peste ani și ani, cele mai sensibile capitole din dosar – inclusiv cele legate de interceptările ilegale, spionajul intern și o parte din acuzațiile aduse direct managementului francez – au fost clasate de DNA din lipsă de probe sau ca urmare a … prescripției răspunderii penale.
Pentru tabăra „conspiraționistă”, acest parcurs a rămas dovada vie a unui „troc”: o linie dură de anchetă inițială, folosită ca pârghie de negociere politică, urmată de o stingere discretă a acuzațiilor economice majore odată ce echilibrul de forțe la nivel diplomatic a fost securizat.
În orice caz, speța Veolia – Apa Nova rămâne de Cartea Guiness a Recordurilor: o companie acuzată de corupție, evaziune fiscală, spălare de bani și spionaj ajunge în timp să câștige chiar și ce nu a visat:
-în 2014, costul apei pentru bucureșteni era de cca 4,5 lei/mc;
-în 2026, costul apei pentru bucureșteni a ajuns la 12,5 lei/mc.
Azi, când vorbim, în acest cost de 12,5 lei/mc intră, alături de apa curentă și de epurare (5,6, respectiv, 2,5 lei, cumulat 8,1 lei/mc), un cost cu apa de ploaie precum și, din august 2026, un cost inundațiile. La costul de 12,5 lei/mc se adaugă și taxele municipale pe ape uzate, în valoare cumulată de 0,16 lei/mc (taxe pe care Apa Nova le colectează de la consumatori și, teoretic, le virează Primăriei).
Să nu uităm că Nicușorișor a fost timp de 5 ani primar general al capitalei și știe (sau ar trebui să știe) cine este Veolia și de ce anume este capabilă pentru a-și tripla cifra de afaceri în 12 și, mai ales, pentru a ajunge să controleze și sursa de apă potabilă și din pânza freatică a capitalei.