Cel mai bogat om al planetei a văzut cum s-au evaporat într-o singură noapte peste două sute de milioane de dolari din propriile buzunare și a zâmbit. La București, fani ai globalismului care n-au pierdut nimic au jubilat ca pariorii care își văd calul trecând primul prin fața tribunei, uitând că are de alergat încă o tură de hipodrom, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://adrianonciu.substack.com, preluat de Romanian Global News.

Elon Musk, cel mai mare donator al republicanilor în alegerile de ieri, a glumit pe X că laserele lui spațiale n-au reușit de data asta să influențeze votul. Democrații au luat ambele camere ale Congresului, Texasul și-a ales primul senator democrat după aproape patru decenii, Kansasul la fel, iar veterana republicană Susan Collins și-a pierdut locul în Maine. Înfrângerea este reală și amplă. Omul care a plătit-o cel mai scump, miliardarul Musk, a fost singurul care a reacționat cu simțul proporției.

Iar de data asta Putin nu a mai intervenit de partea lui Trump.

Tribuna românească a avut mai puțin umor și mult mai mult patos. Andrei Caramitru a anunțat pe Facebook că ”a murit MAGA”, apoi a urcat o treaptă spre profeție, cu ”acum o să pice și Rusia” (anunțul său preferat din ultimii patru ani). Vlad Petreanu era azi dimineață, la Europa FM, în aceeași stare de grație. În spatele chiotelor de pe cheiurile Dâmboviței se aude răsuflarea ușurată a unor oameni care au pariat ani de zile pe o anumită Americă și se temeau că biletul câștigător s-a rătăcit.
Caramitru a găsit și comparația locală. Ar fi ca și cum USR ar câștiga până și Teleormanul, Vasluiul și Doljul. Comparația stă în picioare cu o mică ajustare. USR ar trebui să câștige Teleormanul cu un candidat care citează din Biblie și tună împotriva miliardarilor. James Talarico, senatorul ales al Texasului, și-a construit discursul de victorie pe o poveste biblică și a spus că ”oamenii din Texas au fost praștia mea, iar în această seară l-am învins pe Goliat”. Goliatul lui era Musk, împreună cu toți mega-donatorii. Despre mega-donatorii din propria tabără, cu Alex Soros printre ei, discursul n-a pomenit nimic.

Să ne imaginăm că Dominic Fritz ar urca pe scenă la Suceava cu Biblia în mână și ar striga că cel mai bogat om din România și toată elita de la București au fost împotriva lui, dar el i-a învins. Până și Fritz ar fi catalogat drept suveranist până la primul rând de aplauze, populist până la al doilea și agent de influență al Kremlinului până să coboare de pe scenă. Talarico a spus aproape cuvânt cu cuvânt același lucru în Texas și a primit aplauze în limba română, de la proeuropenii ”dă București”.

Cea mai lucidă frază a venit de la un om care îl detestă pe Trump cu mai multă metodă decât ceilalți. ”Nu e meritul socialiștilor democrați. E prostia republicanilor”, a scris pe Facebook profesorul liberal Cristian Păun. Are dreptate. Americanii au votat contra benzinei scumpe și a unui război cu Iranul intrat în a noua lună, pe care Trump promisese să-l încheie imediat după alegeri. Partidul președintelui pierde aproape mereu la jumătatea mandatului, în douăzeci din ultimele douăzeci și două de runde, de dinainte de al Doilea Război Mondial încoace. Americanii au tras de frână, cum fac de fiecare dată când președintele pare să conducă prea repede, iar comentatorii noștri au confundat scârțâitul frânei cu o convertire. Sau cu o revenire la woke-ismul de altădată.

Cu un ”acum că Trump este pa”, și Păun a semnat necrologul alături de Caramitru. Câteva ore mai târziu, răposatul dădea interviu la CBS. ”Am putere totală de veto și sunt sigur că vom găsi o soluție”, a spus președintele îngropat de presa și influensării neoliberali. Mortul de la Casa Albă mai are doi ani de semnat sau de respins legi, plus comanda armatei și politica externă, unde Congresul are un cuvânt de spus mai ales prin buget.

Bugetul rămâne cea mai serioasă pârghie. Noua majoritate democrată poate refuza banii suplimentari ceruți pentru Iran, poate lipi ajutorul pentru Ucraina de legile fără de care guvernul se blochează, poate ține pe loc judecători și ambasadori în Senat. Peste vetoul președintelui, Congresul ar trece doar cu două treimi din voturi. Adică zeci de republicani convertiți peste noapte. În iunie, un proiect de ajutor pentru Kiev a strâns doar optsprezece voturi republicane, față de peste 45 câte ar fi nevoie ca să ”omoare” vetoul de la Casa Albă.

Partea cu adevărat periculoasă ține de calendar. Noul Congres se instalează abia în ianuarie, iar până atunci Trump guvernează cu vechea majoritate și cu un motiv bun de a grăbi lucrurile. Un acord pe Ucraina negociat peste capul Kievului sau o ultimă lovitură în Iran, vândută drept victorie, devin mai tentante tocmai acum, înainte ca altcineva să țină punga. Teoria că ”nu mai are nimic de pierdut” este doar pe jumătate adevărată. Pentru Trump nu mai există alte alegeri de câștigat, întrucât Constituția îi interzice al treilea mandat. Are însă de pierdut un succesor (poate JD Vance sau Marco Rubio) și un capitol în manualele de istorie. Iar asta îl frânează mai sigur decât orice comisie de anchetă.

Europa riscă propria beție. Bruxelles-ul poate citi rezultatul ca pe un anunț că America se întoarce și poate încetini reînarmarea, deși în Biroul Oval va rămâne același om încă două ierni în care continentul se încălzește, foarte scump, cu GNL american. Cât despre întoarcerea agendei progresiste, ea nu are drum prin Congres, fiindcă orice lege ajunge pe biroul lui Trump.

Bătălia reală se dă în primarele democrate pentru prezidențialele din 2028, între profilul ”Talarico” și cel al extremei stângi din campusuri. Iar cel mai frumos cadou pe care democrații i l-ar putea face lui Trump ar fi o procedură de suspendare pornită fără cei șaizeci și șapte de senatori necesari. Adică dușmanul de care are nevoie, livrat la domiciliu.

La hipodrom, câștigurile din pariuri se plătesc la linia de sosire. Tribuna globalistă de la București și-a încasat deja premiul în aplauze, la prima turnantă, pe un cal care nici n-a fost încă înscris în cursă.