Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu intenţia Grupului operativ al trupelor ruse (GOTR) de a participa pe 9 mai la parada militară de la Tiraspol şi a îndemnat autorităţile Rusiei “să se abţină de la activităţi militare care denotă un comportament sfidător la adresa constituţionalităţii Republicii Moldova”, transmite Romanian Global News.
Potrivit unui comunicat al MAEIE, citat de agenţia INFOTAG, ministerul atrage atenţia asupra riscurilor pe care le comportă coparticiparea GOTR în acţiuni cu caracter militar la adresa procesului de reglementare transnistreană şi de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
“Astfel de acţiuni subminează, în mod flagrant, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. MAEIE aminteşte că în favoarea respectării acestor principii, conducerea Federaţiei Ruse s-a pronunţat deschis şi univoc în repetate rânduri”, se spune în document.
Autorii au reiterat poziţia autorităţilor de la Chișinău cu privire la imperativul retragerii forţelor militare ruse de ocupație şi a muniţiilor de pe teritoriulR. Moldova.
După cum a informat anterior INFOTAG, subunităţile GOTR nu numai că participă cu regularitate la paradele militare din autoproclamata RMN, dar şi desfăşoară exerciţii militare, activităţi culturale şi sportive comune cu armata şi structurile de forţă ale regiunii transnistrene.