Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Sâmbătă 26 Septembrie 2020, în biserica românească “Înălțarea Sfintei Cruci”- Torino 2, cu prilejul prăznuirii Sfântului Neagoe Basarab ocrotitorul Frăției Nepsis, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, precedată de Acatistul Sfântului Neagoe, la care au participat îndeosebi tinerii Neptici, cântând la strană împreună cu părintele paroh Gabriel Burcescu, transmite Romanian Global News.
În cuvântul de învățătură, părintele Vasile Istina i-a îndemnat pe tineri și pe credincioși, să se apropie mai mult de biserică și de învățăturile ei cele sfinte prin rugăciune și lectură.
Au fost sfătuiți în acest sens să se adreseze bibliotecii parohiale ”Sfinţii Grigorie Dascălul şi Neagoe Basarab”. Biblioteca a fost înființată în anul 2010 prin purtarea de grijă a părintelui Lucian Roșu, în prezent numărând 2803 volume, iar abonați fiind 145 de credincioși.
Bucuria acestei sărbători a fost întregită de tinerii Neptici, care au reprezentat parohia noastră la Congresul Nepsis MOREOM Berna, 25-27 septembrie 2020.
La inițiativa doamnei preotese Amalia Roșu și cu binecuvântarea părintelui paroh Gabriel Burcescu, duminică 27 septembrie după Sfânta Liturghie, peste 50 de copii și părinți au participat cu mult drag și bucurie la excursia dedicată vizitării mănăstirii Sacra di San Michele.
Construită în secolul X în vârful unei stânci, aflată la o înălțime de 962 metri și la 40 de km de Torino, Mănăstirea San Michele este monument simbol din Regiunea Piemonte.
Prin peisajele mirifice care se deschid privirii vizitatorului, această mănăstire aflată sub ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail, este un loc de reculegere și de apropiere de Dumnezeu de neuitat.