Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Societatea de Cultură Macedo-Română a reacționat promt la vestea semnării unui “protocol de colaborare privind promovarea cursurilor opționale de Cultură și civilizație aromână” împreună cu Lala Tașcu, președintele unei organizații abia apărute, Asociației Livădzli di Paicu, anunțat de Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, pe data de 28 noiembrie 2020, protocol care ar putea fi folosit împotriva intereselor naționale românești, transmite Romanian Global News.
“Societatea de Cultură Macedo-Română a văzut cu surprindere o variantă a protocolului prin care Ministerul Educației și Cercetării intră în parteneriat cu o asociație înființată în urmă cu o lună (28.10.2020), cu care se angajează să coopereze, să se consulte reciproc, pentru „promovarea cursurilor opționale de civilizație și cultură aromână”, se arată într-un comunicat de presă al SCMR, preluat de Romanian Global News.
“Cursurile respective sunt realizate încă din anul 2007, prin Ordinul 1513/13.07.2007, reprezentanții Societății noastre lucrând în colaborare cu Ministerul Educației la programele și tematica acestora. Apariția acestei asociații peste noapte, cu tendințe de a acapara și instrumenta desfășurarea cursurilor respective, la care nu a avut de altfel nicio contribuție până acum, reprezintă o ingerință cu care nu suntem de acord.
Solicităm Ministerului Educației și Cercetării denunțarea imediată a acestui protocol, greșit și inoportun, întrucât Societatea noastră, înființată în anul 1880, asociație de utilitate publică recunoscută prin HG nr. 473 din 7 mai 2008, direct interesată în problematica respectivă, conform și memoriilor depuse la Ministerul Educației, nu a fost consultată”, conchide comunicatul.