Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
„Grupul de Comunicare Strategică oferă cetățenilor doar datele la nivel naţional. Orice altă informaţie este refuzată. Şi dacă orice dată la nivel judeţean sau ţinînd de procesul alcătuirii Comunicatelor nu sînt la dispoziția presei, a ONG-urilor, a opiniei publice, în general, datele reale pot fi falsificate de Grup în aşa fel încît, alături de manipularea făcută de cioclii Apocaliptici în frunte cu Raed Arafat, să poată fi justificată orice încălcare a drepturilor omului”, scrie jurnalistul Ion Cristoiu pe blogul său, preluat de Romanian Global News.
„Mai ales în ultima vreme, după ce s-a decis stabilirea pe judeţe a restricţiilor în funcţie de numărul de infectări, refuzul de a oferi date defalcate pe judeţe a transformat Pandemia într-un mijloc de distribuire de favoruri politice de la Centru. Numărul de infectări determină restricţiile. Numărul de infectări depinde însă de numărul de teste. Cum datele pe judeţe sînt refuzate, opinia publică nu ştie de ce un judeţ beneficiază de libertatea dată de culoarea verde şi un altul de restricţiile date de culoarea roşie. Numai că numărul mic de infectări depinde de numărul de teste. Aşa s-a făcut că în secret judeţele cu baroni locali puternici şi-au permis să nu facă teste şi astfel să cîştige capital politic, în timp ce alte judeţe, obligate să facă teste, au generat pierderi de capital politic.
Secretomania Grupului de comunicare strategică îşi are temeiul în folosirea Pandemiei pentru a conduce ţara din umbră…”, scrie Ioan Cristoiu.