Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui, în perioada 15 octombrie – 2 noiembrie 2018, expoziția de pictură și grafică „Nicu Russu – Arta nemuritoare”, semnată de regretatul artist român Nicu Russu, transmite Romanian Global News.
Expoziția va cuprinde o serie de lucrări incluzând picturi în ulei, ilustrații de carte și reviste, cărți pentru copii, coperți de carte, benzi desenate, reclame.
Vernisajul expoziției „Nicu Russu – Arta nemuritoare” va avea loc în data de 17 octombrie, de la ora 18:00, la sediul ICR Tel Aviv, în prezența lui Dodo Niță, critic de artă și președintele Asociației Bedefililor din România și cel mai important critic, respectiv istoric român din domeniul benzilor desenate. Dodo Niță este și co-autor al albumului Nicu Russu – un artist desăvârşit cu suflet magic, apărut la Editura Paideia, care readuce în atenţia publicului viaţa şi opera marelui grafician, cu speranţa ca, la 40 de ani de la dispariţia sa, el să revină în circuitul marilor valori artistice ale României. De asemenea, la vernisaj va participa artistul israelian de origine română, Shlomo Katz.