Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Oricât m-aș chinui să găsesc vreun avantaj pentru România în propunerea Comisiei Europene „Fit for 55” nu prea aflu vreunul. Și atunci, mă întreb cu voce tare: oare președintele țării sau premierul sau miniștrii n-or fi văzut și ei ce am citit și eu în acest plan? Oare ei de ce tac și aprobă cuminți nebuniile unor comisari decuplați total de realitate, se întreabă Petrișor Peiu în https://www.qmagazine.ro, preluat de Romanian Global News.
STAHANOVISTA COMISIE EUROPEANĂ
România se află pe antepenultimul loc în Uniunea Europeană la emisiile de gaze cu efect de seră: doar 5,9 tone de echivalent CO2/locuitor. După noi, mai „curați” sunt doar maltezii și suedezii: 5,3, respectiv 5,2 tone de echivalent CO2/locuitor. Media Uniunii Europene este de 8,4 tone de echivalent CO2/locuitor, germanii și olandezii sunt de două ori mai poluanți decât noi: 10,1, respectiv 11,1 tone de echivalent CO2/locuitor, iar luxemburghezii chiar de patru ori (20,3 tone de echivalent CO2/locuitor). O spune chiar Eurostat.
Aceste diferențe nu mai contează, poluanții majori ai atmosferei europene au decis să impună, cu rigoare teutonă, întregului continent să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, în raport cu nivelurile din 1990. Și au decis să facă asta într-o manieră uniformă, impunând aceleași ținte politice tuturor statelor. Evident, planul Comisiei Europene, pompos intitulat „Fit for 55” nu are nicio valoare dacă nu este validat de către statele membre, motiv pentru a declanșa o ofensivă „diplomatică” din partea statelor mari în vederea impunerii țărilor mai puțin influente în Uniune să accepte acest plan.
40% din energia produsă în Uniune va trebui să provină din surse regenerabile până în 2030
Să vedem în ce constă propunerea Comisiei Europene.
În primul rând, se dorește modificarea Sistemului European de Tranzacționare a Emisiilor (ETS), în sensul reducerii emisiilor în anumite sectoare ale economiei, cum ar fi producția de energie și sectoarele energo-intensive ale industriei cu 51% până în 2030. Comparativ cu nivelurile din 2005, astăzi reducerea este de 42%. De asemenea, Comisia propune reducerea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră permise în aviație, precum și introducerea certificatelor de emisii de carbon pentru noi sectoare: maritim, rutier și clădirile.
Apoi, se vor impune ținte extrem de ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru fiecare stat membru în parte în funcție de PIB/locuitor, pentru clădiri, transport intern naval, transport rutier, deșeuri, agricultură și industriile mai puțin energo-intensive.
În al treilea rând, așa-numitele „rezervoare naturale”, adică vegetația și mările, vor fi și ele „puse la treabă” de către stahanovista Comisie Europeană. Astfel, li se va impune „să participe” la efortul european de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu echivalentul a 310 milioane de tone de CO2 produse până în 2030.
Prin urmare, agricultura, silvicultura și utilizarea terenului ar trebui să devină neutre din punct de vedere al emisiilor până în 2035. Asta va presupune plantarea a 3 miliarde de copaci în Uniune și reducerea emisiilor agricole, adică reducerea utilizării îngrășămintelor și reducerea emisiilor provenite de la zootehnie.
În al patrulea rând, 40% din energia produsă în Uniune va trebui să provină din surse regenerabile până în 2030. De fapt, este vorba de energia consumată, dar uneori exprimarea oficialilor mai trebuie aliniată și cu fizica pentru începători.
În al cincilea rând, eficiența energetică a clădirilor va fi cuantificată și anumite standarde vor fi impuse statelor membre, ceea ce presupune, printre altele, ca, în fiecare an, 3% din clădirile publice să fie renovate.
În al șaselea rând, autovehiculele vor trebui să își reducă emisiile cu 55% până în 2030 și cu 100% până în 2035, ceea ce înseamnă că, după acest an, nu se vor mai înmatricula decât autovehicule neutre din punct de vedere al emisiilor. În plus, la fiecare 60 km de șosea se va instala o stație de alimentare a mașinilor electrice și la fiecare 150 km o stație de alimentare a mașinilor cu hidrogen.
În al șaptelea rând, în domeniul aviatic și maritim se va impune alimentarea exclusiv cu energie electrică din surse regenerabile a porturilor și aeroporturilor, se va impune utilizarea de combustibili „sustenabili” și se vor impune niveluri maxime de emisii pentru energia utilizată de vasele care ancorează în porturile din Uniunea Europeană.
Și, pentru că ambițiile Comisiei Europene nu se opresc la micuțul nostru continent, UE își propune să exporte țintele de reducere a emisiilor și în afara Uniunii.
Cum? Simplu, introducând taxarea suplimentară a importurilor din afara UE care nu respectă standardele energetice din Uniune. În vederea acestui lucru, se va introduce un Mecanism de Ajustare Internațională a Tranzacțiilor cu conținut de emisii cu efect de seră: Carbon Border Adjustment Mechanism.
China, SUA și Rusia singure sunt responsabile pentru jumătate din poluarea globală, iar India produce gaze cu efect de seră cam cât toată Uniunea noastră la un loc.
FIECARE GERMAN POLUEAZĂ CERUL EUROPEI DE DOUĂ ORI MAI MULT DECÂT UN ROMÂN
Să lămurim ce categorii de gaze intră în aceste „gaze cu efect de seră”: 81% dintre ele – dioxidul de carbon, încă 11% metanul, 5% protoxidul de azot și 2% hidrofluoro carburi.
Mai mult aici: https://www.qmagazine.ro/de-ce-trebuie-sa-plateasca-romanii-pentru-lacomia-luxemburghezilor-a-olandezilor-si-a-nemtilor/