Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Președinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, consideră că Ucraina, Georgia și Republica Moldova ar putea avea nevoie de 20 de ani de muncă pentru a adera la Uniunea Europeană (UE), transmite Romanian Global News.
Într-un interviu pentru „Evropeiska Pravda” (Adevărul European), Kaljulaid a vorbit despre perspectivele țărilor Parteneriatului estic de a adera la NATO și la Uniunea Europeană.
Potrivit președintei Estoniei, nici Ucraina, Georgia, nici R. Moldova nu îndeplinesc încă cerințele pentru aderarea la UE.
„Mi-aș dori ca Uniunea Europeană să fie mai ambițioasă în problema extinderii. Avem nevoie de un fel de soluții pentru țările Parteneriatului estic – fie le oferim membrii deplini, fie creăm un nou format pentru aceste trei țări (Ucraina, Georgia și R. Moldova) care au ambiții. Aderarea la UE are o serie de condiții. Pentru a fi sincer, niciuna dintre cele trei țări nu îndeplinește criteriile de aderare. Probabil că veți avea nevoie de 20 de ani de muncă pentru a obține această pregătire. Toate cele trei țări au probleme cu justiția”, – a declarat Kaljulaid, adăugând că aceste țări ar beneficia de o anumită „etapă intermediară” pe calea integrării europene.
În cadrul aceluiași interviu pentru media ucraineană, președinta Estoniei a menționat că „Ucraina nu va deveni membru cu drepturi depline al NATO până cânt nu vor fi recuperate toate teritoriile ocupate”.
„Estonia susține foaia de parcurs pentru aderarea la NATO și abordarea Ucrainei față de NATO, dar rămâne neclar când va fi posibil acest lucru. Mai întâi, trebuie să așteptăm rândul istoriei”, a menționat președinta.