Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Alianța pentru Unirea Românilor a contestat vehement proiectul de lege prin care PNL, UDMR și USR încearcă să blocheze complet statul român prin interzicerea dreptului la muncă a circa 60% dintre cei care muncesc în instituțiile publice, forțând vaccinarea obligatorie, transmite Romanian Global News.
A fost haos în comisiile de sănătate și juridică ale Senatului României, după ce deputații și senatori de la AUR au acuzat lipsa de transparență a comisiilor respective, pentru că încercau să adopte ilegal certificatul verde.
Senatori și deputați ai Alianței pentru Unirea Românlor, conduși de liderii George Simion și Claudiu Târziu, au dorit să asite la dezbaterile comisiilor, care sunt publice, și au acuzat că senatorii PNL, UDMR și USR iau decizii lipsite de transparență.
„Suntem în Senatul României, unde vor să introducă nestatutar, împotriva legilor, la vot certificatul verde, adică și obligativitatea vaccinării sau test din banii proprii pentru personalul medical, pentru cadrele didactice”, au fost primele cuvinte ale lui George Simion, aflat în fruntea celor de la AUR. „Românii trebuie să știe ce se întâmplă!”, a adăugat el, înainte de a intra în comisia de sănătate.
Adrian Streinu Cercel, de la PSD, a părăsit sala, iar ședința a fost suspendată. Cei de la AUR au plecat la comisia juridică.
Video aici:
https://fb.watch/8Uzw77LDy1/
https://fb.watch/8UzB1WGCxH/
Practic prin impunerea certificatului verde în instituțiile publice coaliția PNL, UDMR și USR vrea sa paralizeze statul roman. Daca 65-70 % din salariatii institutiilor de stat, salariați încă nevaccinați și tot atâția dintre medici si cadre didactice nu mai au dreptul sa lucreze, statul va fi paralizat.
Cine dintre dușmanii naturali ai României dorește acest lucru?
Nu cumva Rusia doreste lucrul acesta? Si prin cutii de rezonanta gen Raluca Turcan (studii la Moscova) si Cațu, cei care au introdus amendamentul, realizeaza ceea ce nu a reușit prin alte mijloace? Nu cumva un alt stat “prieten” al României, Ungaria, prin UDMR, un alt semnatar al proiectului de lege, doreste blocarea statului român si creearea de haos in Romania?
Războiul hibrid dus împotriva românilor și statului român, cu complicitatea unor politicieni ticăloși va reuși să instaureze dictatura haosului în România și să ajungem la ceea ce își dorea Klaus Werner Iohannis, adică un stat eșuat?
Totul devine o problema de securitate nationala! Dar cine să o mai rezolve? Sistemul imunitar al statului, adică serviciile secrete sunt complet paralizate și trecute în barca adeversarilor statului român.
Românii însă au soluția! Este cea din decembrie 1989.
Legat de introducerea certificatului verde în instituțiile publice a reacționat și PSD prin vocea fostului ministru al sănătății, Florian Bodog care a declarat că se încearcă forțarea proiectului prin care angajații nevaccinați din pot fi suspendați.
În Comisia de Sănătate s-a discutat marți reglementarea proiectului potrivit căruia personalul nevaccinat să fie suspendat pe o perioadă de 30 de zile sau să se testeze pe bani din buzunar, spune Florian Bodog.
Parlamentarii PSD au cerut celor de la PNL să amâne discuțiile în comisie pentru a asculta alte puncte de vedere, însă, spune Bodog, nu s-a dorit acest lucru, iar Partidul Național Liberal, „trecând peste prevederile regulamentului Senatului”, a decis convocarea Comisiei de la ora 16.00.
„Practic, se încearcă forțarea acestui lucru. Nu cred că în pandemie ne putem permite să renunțăm la vreunul dintre actorii care acordă asistență medicală, nu cred că vreun român trebuie să fie privat de îngrijiri medicale doar pentru că ei au o decizie politică de a reglementa acest lucru pe genunchi și pe procedură de urgență” a declarat Bodog
Întrebat dacă este de acord cu introducerea certificatului verde la locul de muncă, Bodog a răspuns că este o măsură care s-a aplicat și în alte state, însă în România s-a trecut peste decizia europeană ca pe certificatul verde să apară și testarea: „la noi nu se ia în considerare acest lucru, motiv pentru care nu suntem de acord. Testarea trebuie să se facă pe banii statului, PNL nu este de acord spunând că nu sunt bani, în condițiile în care știm ce împrumuturi s-au făcut, nu știm pe ce se cheltuie banii, pentru că în spitale mor oamenii în continuare pentru că nu s-au cumpărat medicamente”.
„Mai grav este că nici în spital nu au cu ce să îi trateze. Azi noapte în Spitalul Municipal din Oradea au murit 26 de oameni și nu există Remdesivir și Tocilizumab. Nu este doar problema unui spital – spital Covid -, este problema tuturor spitalelor. Dacă vrem să rezolvăm problema trebuie să diagnosticăm precoce”, afirmă Bodog.
Comisiile reunite de sănătate și juridică ale Senatului au aprobat marți seara introducerea certidicatului Covid pentru angajații de la stat. Documentul ar urma să devină obligatoriu în toate instituțiile din România, după cum au cerut prin amendamentele depuse senatorul Florin Cîțu și deputata Raluca Turcan (PNL). Decizia finală aparține plenului Senatului.
Impunerea certificatului Covid ar urma să se adreseze autorităților, instituțiilor publice și de interes public, de utilitate publică și celorlalte unități publice, centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici care își desfășoară activitatea în clădiri de birouri private cu mai mult de 50 de persoane simultan.
Printre domeniile incluse în proiectul de lege se regăsesc educația, sănătatea, dar și Parlamentul. Prevederile nu se aplică autorităților și instituțiilor din cadrul puterii judecătorești.
În cazul obținerii certificatului Covid prin testare, costul testului va fi suportat de angajat. Excepție vor face persoanele care au contraindicații medicale și nu se pot vaccina, testarea lor fiind plătită de angajator.
Celor care refuză certificatul Covid li se va suspenda contractul de muncă, fără plata drepturilor salariale, pentru o perioadă de 30 de zile. Dacă după cele 30 de zile, dacă angajatul nu se răzgândește, va fi concediat.
Certificatul Covid va fi obligatoriu pe perioada stării de alertă. Obligativitatea va intra în vigoare la 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial. Starea de alertă se află la a șaptesprezecea prelungire și nu dă semne că s-ar apropia de sfârșit, deși ultima prelungire este lovită de nulitate prin faptul că a fost aprobată de un guvern demis, cu atribuții foarte limitate, care nu mai avea competență în acest domeniu. Dacă prelungirea stării de alertă ar fi atacată pe temeiul legalității, atunci ar cădea de la sine tot eșafodajul certificatului Covid, care pe starea de alertă se și bazează.
Comisia pentru Drepturile Omului, Egalitate de Șanse, Culte și Minorități a Senatului, a dat aviz negativ propunerii legislative care condiționa angajații din sănătate la vaccinarea sau testarea Covid.
Reamintim că doi membri PNL (senatorul Florin Cîțu și deputata Raluca Turcan) au depus amendamente pentru ca dispozițiile prevăzute (impunerea certificatului Covid atât pentru personal, cât și pentru vizitatori) să se aplice nu doar pentru personalul medical, angajații laboratoarelor de analize medicale, personalul IGA și MAI, CI ȘI în cadrul centrelor de asistență socială, în cadrul sistemului de învățământ preuniversitar și superior, precum și în toate sediile instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome, operatorilor economici cu capital public și în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea mai mult de 50 de persoane simultan.
Într-un al doilea amendament, este solicitată obligativitatea certificatului Covid pentru cei angajați „în cadrul unităților de asistență medicală profilactică și curativă, în cadrul unităților și structurilor medicale reglementate de art.170 și 172 alin (10) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul laboratoarelor de analize medicale, denumite, în continuare, unități publice și private, personalul, precum și persoanele fizice care activează ca furnizori de servicii medicale, inclusiv de specialitate, de dispozitive medicale și de medicamente”.
Cei doi miniștri ai guvernului demis Cîțu au dorit să schimbe inclusiv titlul textului legislativ, din „Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private” în „Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private și pentru alte categorii de furnizori de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente”.