Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
A doua oară (după Gerhard Schröder) de la al doilea război mondial încoace, un cancelar german refuză să jure în fața lui Dumnezeu la preluarea mandatului! Gestul lui Olaf Scholz spune foarte multe în contextul actual, scrie https://www.qmagazine.ro, preluat de Romanian Global News.
Social-democratul Olaf Scholz a devenit cancelarul Germaniei, punând capăt celor 16 ani de guvernare așa-zis conservatoare sub Angela Merkel și lansându-și coaliția tripartită care s-a angajat să stimuleze investițiile „verzi”, echitatea și să consolideze integrarea europeană.
Olaf Scholz a fost vicecancelar sub Merkel și ministru al Finanțelor. Cu toate acestea, votul de investitură din Parlament n-a fost prea entuziast, cu 395 de voturi pentru (mai puțin decât ar număra coaliția), 303 împotrivă și 6 abțineri. Noul guvern federal va fi alcătuit din SPD (social-democrați), Verzi (extremă stânga) și FDP (liber democrați, considerați a fi pro-business, afiliați la Renew Europe) și va fi unul fățiș „progresist”.
Și dacă am văzut deja că noul cancelar se aseamănă cu „tinerii frumoși și liberi” prin atitudinea lui față de Dumnezeu, este la fel de adevărat și faptul că este un biciclist entuziast, militând totodată pentru „reducerea emisiilor”. Ceremonia de investire a arătat ca un soi de bal mascat, baletul pandemic fiind la loc de cinste în prima parte, măștile fiind înlăturate ulterior, probabil când virusul nu mai stătea la pândă.
Citiți și:
https://www.qmagazine.ro/olaf-scholz-instituie-o-mare-resetare-a-germaniei-si-poate-chiar-a-ue/